Reprezentanţa Comisiei Europene şi Freedom House România anunţă deschiderea înscrierilor pentru Programul „Bursele europene: Jurnalişti în dialog” ediţia 2017.
Programul se adresează ziariștilor din presa locală și regională – print, online, radio, TV -, precum și blogger-ilor și freelancer-ilor care sunt interesați să cunoască modul în care Uniunea Europeană influențează viața comunității locale în care își desfășoară activitatea.
Pentru a fi selecționați în program, jurnaliştii, blogger-ii, freelancer-ii se pot înscrie până vineri, 20.03.2017 (inclusiv), prin transmiterea către Freedom House România a CV-ului lor și a cel puțin unui articol, analiză, reportaj ori postare în care au abordat tematica europeană.
Proiectul presupune două seminarii pentru jurnaliști și blogger-i, evenimente ce vor avea loc în perioada mai – iunie. Locul de desfășurare al acestor seminarii va fi anunțat ulterior. Ca și în anii anteriori, participanții cei mai activi în cadrul seminariilor se vor bucura de o vizită sau de un stagiu de studiu la Bruxelles.
Alături de Angela Cristea, șef al Reprezentanței Comisiei Europene în România, și de alți vorbitori cu experienţă în domeniu, vor fi dezbătute temele europene ale momentului și evoluțiile politice, economice și de securitate regionale.
Pentru participarea la selecție, cei interesaţi trebuie să trimită CV-ul și un articol/ o analiză/ un reportaj ori postare în care au abordat tematica europeană, redactat și publicat în anul 2016, labej@freedomhouse.ro, cu copie la alex.stoianovici@freedomhouse.ro, până cel târziu în data de 20 martie 2017.
Titlul email-ului trebuie să fie:
Înscriere [prenume] [nume] BEJD 2017.
Persoană de contact:
Alex Stoianovici
Coordonator proiecte
Freedom House România
0726 406 509
Nici un comentariu