Potrivit unui comunicat de presă semnat de Mihai Daraban, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării, se retrage din această asociaţie, din cauza acţiunilor din ultima vreme ale Corinei Martin, bazate pe decizii luate în nume propriu, fără consultarea consiliului director al organizaţiei, „culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piaţa Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora”.
De asemenea, comunicatul CCINA menţionează colaborarea defectuoasă a Corinei Martin cu Autoritatea Naţională pentru Turism, din cauza unor „orgolii personale”. În final, comunicatul arată că este nevoie de o schimbare în modul de conducere a asociaţiei şi cere intervenţia Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, a cărei reprezentantă este Corina Martin.
Redăm în continuare comunicatul:
„Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării, a luat decizia de a se retrage din această asociaţie.
Decizia a fost luată urmare modului defectuos, inacceptabil, în care doamna Corina Martin, Preşedinte al Asociaţiei, a acţionat în ultima perioadă, culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piaţa Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora de a negocia tarife şi pachete de servicii turistice promoţionale adresate tur-operatorilor de pe această piaţă.
CCINA Constanţa a susţinut înfiinţarea asociaţiei şi a sprijinit derularea multora dintre activităţile iniţiate şi derulate de aceasta, de-a lungul anilor şi a apreciat, inclusiv public, eforturile pe care doamna Corina Martin le-a depus şi realizările remarcabile ale asociaţiei, din ultimii ani. Dar, în special în ultima perioadă, doamna Martin a luat majoritatea deciziilor în nume propriu, fără a se consulta şi a avea aprobarea din partea organului de conducere colectivă al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării (Consiliul director) pentru activităţile şi acţiunile pe care le-a desfăşurat în numele Asociaţiei.
Asociaţia Litoral a obţinut rezultate remarcabile în promovarea turistică a litoralului românesc şi a Deltei Dunării, dar nu putem să mai acceptam, în continuare, modalitatea în care această organizaţie este condusă, pentru că nu reprezintă în mod corespunzător interesele întreprinzătorilor de pe litoralul românesc.
Într-o perioadă în care promovarea turistică a litoralului suferă de o acută lipsă de finanţare din fonduri guvernamentale, în loc să depună eforturi de colaborare strânsă cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru găsirea de soluţii de identificare a unor acţiuni comune de promovare a litoralului şi a Deltei Dunării, orgolii personale au determinat-o pe doamna Corina Martin să aibă doar atitudini critice la adresa conducerii ANT şi a Ministerului căruia ANT i se subordonează.
Considerăm că este nevoie de o schimbare în modul în care este condusă Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi aşteptăm, urgent, un punct de vedere al conducerii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), din partea căreia dna Martin este desemnată să facă parte în Asociaţia Litoral, precum şi măsuri de schimbare radicală a modului în care acţionează şi comunică Preşedintele acestei asociaţii.
Mihai DARABAN
Preşedintele CCINA Constanţa
Preşedinte al CCI a României”
Nici un comentariu