Proximele alegeri generale dau naştere, aşa cum era de aşteptat, unor discuţii destul de aprinse în interiorul PNL Constanţa. Amintim că, la finalul săptămânii trecute, deputatul Gheorghe Dragomir, liderul PNL Constanţa, a solicitat actualilor parlamentari de Constanţa să facă un pas în spate şi să nu mai candideze la alegerile din 11 decembrie. Rămâne însă de văzut dacă propunerea lui Dragomir va deveni realitate şi, totodată, rămâne de văzut cum anume va arăta lista de candidaţi a organizaţiei.
În altă ordine de idei, până la acest moment, pe lista scurtă a candidaţilor la parlamentare sunt date ca sigure, de liberalii constănţeni, trei nume: Gabriela Horga, candidată impusă de Bucureşti, Vergil Chiţac, fostul candidat PNL la Primăria Constanţa, şi Robert Boroianu, actual consilier judeţean.
Potrivit unor surse interne, cel de-al patrulea candidat pe o poziţie eligibilă va fi Ana Marcu, fost consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa. Ana Marcu a fost consilier local din iunie 2012 până în septembrie 2015, când a demisionat în favoarea carierei sale în domeniul bancar.
Nici un comentariu