Rezultatul alegerilor locale de duminică este, fără îndoială, cel mai frustrant rezultat din ultimii 16 ani, atât pentru PSD, cât şi pentru PNL Constanţa. Niciunul dintre cele două partide cu tradiţie nu se poate lăuda cu victoria absolută. Cel puţin, nu în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Conform rezultatelor finale, între cele două partide există o diferenţă minusculă, de doar 106 voturi. În număr de mandate, această diferenţă se traduce printr-un singur mandat. Astfel, potrivit rezultatelor scrutinului de duminică, PSD-ului îi revin 16 mandate de consilier judeţean, PNL-ului – 15, ALDE – 3, iar PMP – 3. De menţionat este că cel de-al 16-lea mandat al PSD nu e un rezultat al votului politic direct, ci al unei formule de redistribuire.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Nici PSD, nici PNL nu are, aşadar, o majoritate confortabilă în Consiliul Judeţean. Iar majoritatea este, de departe, cea mai arzătoare temă a acestor zile. Se prefigurează, în sensul acesta, trei variante: 1. PNL şi PSD vor merge împreună, pe proiecte, în mandatul de patru ani care tocmai începe, dar, susţin surse politice, fără ca asta se însemne o readucere la viaţă a USL; 2. PSD negociază cu PMP şi cu ALDE, făcând din cele două partide mici parteneri-cheie în activitatea CJC, în vreme ce PNL se va stinge încet, dar sigur într-o opoziţie palidă; 3. PNL face alianţă cu PMP şi ALDE.

Este greu însă de crezut că în cazul în care vor negocia cu PMP şi cu ALDE social-democraţii şi liberalii le vor lăsa acestora posibilitatea de a da preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. La fel de greu este însă de imaginat o alianţă PSD-PNL la CJC, fiindcă atât liberalii, cât şi pesediştii îşi doresc cu disperare mandatul lăsat liber de Nicuşor Constantinescu.

Cel mai interesant de urmărit va fi modul în care va negocia PNL. Pe de o parte, liberalii din Constanţa au primit acum un cec în alb, iar „guvernarea” la nivel local cu PSD le-ar putea dezamăgi definitiv electoratul. Asta ar atrage automat prăbuşirea violentă a partidului la alegerile parlamentare de la toamnă.

Pe de altă parte însă, liberalii ar risca să rămână în opoziţie, fără putere de decizie şi fără a putea influenţa în vreun fel deciziile care se iau la nivelul judeţului Constanţa. Nu mai puţin adevărat este însă că opoziţia nu este atât un risc, cât o obligaţie.

 

Sursa foto: cugetliber.ro

(Citit de 245 ori, 1 afisari astazi)