Festivalul Verii 2016 – Carusel COOLtural continuă şi în weekend-ul care urmează, cu spectacole care încep de la ora 20.00, în piaţeta de la Cazinoul din Mamaia.
Astăzi, 18 august, Clubul Amicii Constanţa vă invită la „Păpuşi de poveste“, un spectacol cu muzică, dans, jocuri, parade, animaţie, invitaţi de marcă şi mascote.
Mâine, 19 august, Caruselul COOLtural începe cu teatru. Comedia „Să ne răzbunăm, iubito!“, în regia Feliciei Dalu este un spectacol cu mare succes la public al Teatrului de Stat Constanţa. Textul, plin de ritm şi răsturnări spectaculoase de situaţii, îi aparţine lui Georges Feydeau. În a doua parte a serii de vineri, de la ora 21.30, începe muzica bună cu Alex Florea & Concept Music Trends.
Sâmbătă, 20 august, se reia spectacolul „Mamaia în costum de baie“, în regia şi cu participarea lui Lucian Iancu, o producţie realizată cu actori ai Teatrului de Stat, în colaborare cu studenţi şi profesori Facultăţii de Arte de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Scenariul propune istorie veselă şi muzicală a staţiunii Mamaia, cu modele ei. Coregrafia este semnată de Stela Cocârlea, iar din distribuţie fac parte Daniela Hanţiu, Lucian Iancu, Eduard Vacariu, Loredana Adăscăliţei, Catinca Hanţiu, Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Iuliana Gorovei, Alexandru Iacov, Savin Carol, Ionuţ Alexandru, Gelu Ciobanu, Alexandru Medveghi, Emanuel Cristoiu, Mirabela Moroşanu, Clara Ghiuvelechian, Cosmin Mihale, Antonia Ungureanu. Îi veţi vedea pe scenă dansând pe Marin Marius, Andreea Tugearu, Mădălin Chilă, Petronela Iordache, Bianca Gologan, Victoria Creţ, Dana Cojan.
Muzica preia controlul de la ora 21.30, prin concertul susţinut de Corneliu Stroe & The Covers Company!
Seara de duminică, 21 august, este dedicată copilăriei, prin „The summer show“, o producţie a Clubului Amicii Constanţa, ceea ce se va traduce prin bună dispoziţie şi distracţie maximă pentru toţi copiii şi părinţii lor.
Festivalul Verii – Carusel COOLtural este susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se desfăşoară în fiecare week-end (în această săptămână începând de joi, 18 august), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie.
Nici un comentariu