Nu-s eu mare fan de teatru, operă şi balet, da’ vineri seara am zis să încerc marea cu degetul la spectacolul „La marginea mării” dedicat lui Mihai Eminescu. Vorba aia, ce putea să mi se întâmple: Eminescu e Eminescu (toţi am visat, la vremea noastră, Scrisoarea a III-a şi Luceafărul pe băncile şcolii), Maia Morgenstern e Maia Morgenstern (nu o ştiu din celebrul „Patimile lui Hristos” sau mai recentul „Las Fierbinţi”, a avut doamna şi ale roluri de succes), în fine, teatrul e teatru.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Zis şi făcut, m-am prezentat la uşile Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Cum cultura şi oamenii ei IMG_1868nu s-au bucurat de prea multă preţuire din partea fostei administraţii Mazăre (ba chiar Nicuşor Constantinescu le-a tăiat finanţarea artiştilor, salvarea venind odată cu trecerea instituţiei sub umbrela Ministerului Culturii), încă de la primul pas în teatru se vede lipsa banilor: fotolii ponosite, lambriuri incomplete, mochetă numai bună de aruncat. Mă înarmez însă cu răbdare şi merg mai departe: sala, plină ochi, lumea ar mai fi vrut să intre, dar normele ISU nu permiteau. Opa, îmi zic în sinea mea, Constanţa nu înseamnă numai pui şi pachete, uite că mai există şi oameni de şi pentru cultură, şi încă mulţi.

Spectacolul, atractiv, cu condiţia să guşti fenomenul (nu-s eu fan de arii de operă, dar a meritat aşteptarea: Maia Morgenstern recită într-un FEL). Pe scenă au evoluat soprana Laura Eftimie şi baritonul Marius Eftimie, acompaniați la pian de Andrada Ștefan. Apoi i-a venit rândul preşedintelui Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Angelo Mitchievici, să facă „Reflecții asupra gândirii poetice eminesciene”, după care cel mai aşteptat moment al spectacolului, Maia Morgenstern acompaniată de Marius Manole. Au recitat din Eminescu, au fost aplaudaţi, au recitat din nou, mă rog, momente  frumoase şi emoţionante… La final, primii care s-au ridicat şi au aplaudat au fost liceenii. Respect pentru actori, respect pentru liceeni, mai ales că în sală se făcuseră, în lipsa unui Dorel care să închidă căldura, 30 de grade.

Ca o concluzie, a meritat, chiar dacă pe durata spectacolului publicul nu a păstrat liniştea de mormânt specifică  împătimiţilor (asta ca să mă laud şi eu că nu am fost la prima experienţă cu teatrul). Dar poate că pentru mulţi din sală chiar a fost prima dată şi, în afară de câţiva spectatori care nu s-au putut despărţi de telefoane şi reţele de socializare, publicul a fost cuminte. M-am consolat şi eu cu gândul că acum 2.500 de ani, când a apărut teatrul antic, publicul nu avea „smartfoane”. Chiar şi aşa, vă invit, constănţenilor, la o porţie de cultură, mult mai gustoasă decât puii, mălaiul şi uleiul umilinţei.

 

(Citit de 213 ori, 1 afisari astazi)