Teatrul de Stat Constanţa a marcat, aseară, debutul unei noi stagiuni. Cu acest prilej a avut loc premiera spectacolului „Ursul” lui Cehov, în regia reputatului regizor Felix Alexa. Tot ieri, cu doar câteva ore înainte de spectacol, Teatrul de Stat a organizat o conferinţă de presă, ca un preambul la ceea ce se anunţă a fi o stagiune foarte bogată, dar şi la premiera piesei ce poartă semnătura lui Felix Alexa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Aflat, în calitate de regizor, pentru a doua oară la Constanţa în ultimii opt ani, Felix Alexa a vorbit despre ceea ce a însemnat pregătirea acestei piese în luna august, atunci când aproape toată lumea este plecată în vacanţă: „Am făcut spectacolul într-o perioadă în care toată lumea în ţară, în teatru era în vacanţă, fiind singurul meu răstimp când puteam să vin la Constanţa şi, într-un fel, acest moment delicat de vacanţă s-a transformat într-un moment foarte profesionist de muncă intensă”.

 

Un text clasic, dar „acidulat”

Ţinând să sublinieze faptul că a lucrat, la Constanţa, cu o echipă de actori profesionişti cărora li s-a alăturat Marius Bodochi, Felix Alexa a încercat să explice de ce a ales să regizeze un text arhicunoscut de-al lui Cehov. Regizorul a menţionat că, în opinia sa, atât el, cât şi actorii au reuşit să impună spectacolului un punct de vedere foarte personal şi modern, în pofida faptului că textul este unul cât se poate de clasic. „E al patrulea sau al cincilea spectacol de Cehov pe care eu îl montez în România sau în străinătate şi vă pot spune că Ursul lui Cehov conţine în germene toate calităţile marilor lui texte, marilor lui piese. Este o comedie, teoretic, dar este o comedie foarte pe muchie de cuţit, o comedie amară, o comedie cinică, o comedie care aduce cumva din nebunia zilelor în care trăim noi astăzi , dintr-o lume contemporană în continuă demenţă”.

În aceeaşi ordine de idei, regizorul a declarat că publicul din Constanţa poate vedea un spectacol „care nu este numai o comedie, nu e numai distracţie, e un spectacol care vorbeşte despre intensitatea vieţii şi despre cât de puternice pot fi senzaţiile şi sentimentele între oameni. Răsturnările de situaţie extraordinare care există în piesă ţin cumva de ceea ce trăim noi astăzi, piesa Ursul devenind dintr-un spectacol clasic o piesă foarte modernă”.

 

„Ar fi păcat să nu existe mai multă efervescenţă culturală”

Nu mai puţin important, Felix Alexa a făcut şi un scurt comentariu pe marginea vieţii culturale a Constanţei, dar nu numai. „Ar fi păcat ca într-un oraş atât de important să nu existe mai multă efervescenţă culturală. Lucrul ăsta poate fi impus uneori şi se poate impune făcând spectacole bune, punând chiar mai multe spectacole pe săptămână”, a explicat regizorul Teatrului Naţional Bucureşti. De asemenea, Alexa este de părere că efervescenţa artistică a unui teatru poate contribui considerabil la reaşezarea pe hartă, la revalorizarea unui oraş, aşa cum s-a întâmplat cu Sibiul.

 

„Lucrurile se prăbuşesc în ele însele./Am vrut să dăruiesc ceva din mine”

Din distribuţia spectacolului „Ursul” fac parte Marius Bodochi, Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanţa, şi Marian Adochiţei, toţi trei prezenţi la conferinţa de presă de ieri, alături de scenografa Carmencita Brojboiu. Originară din Constanţa, dar lucrând, de 15 ani, la Teatrul Maghiar din Cluj, Carmencita Brojboiu a mărturisit, încărcată de emoţie, ce a însemnat, ani de-a rândul, revenirea sa în oraşul natal: „Am început la Constanţa, la Teatrul de Păpuşi şi la Teatrul Dramatic. De fiecare dată când reveneam eram tristă că vedeam că lucrurile se prăbuşesc în ele însele. Am avut enorm de multe emoţii să revin acasă. Am lucrat cu o mare bucurie şi dedicaţie. Dăruiam ceva locului în care m-am născut. Am vrut să dăruiesc ceva din mine”, a explicat scenografa. Pentru Carmencita Brojboiu, faptul că face parte din echipa spectacolului „Ursul” reprezintă prima invitaţie din ultimii 18 ani ani la Constanţa, în calitate de scenograf.

(Citit de 181 ori, 1 afisari astazi)