Luna mai a fost o lună a aniversărilor pentru Teatrul de Stat din Constanţa (TSC). Ana Maria Ştefan, Laura Iordan Adrian, Lana Moscaliuc, Georgiana Mazilescu, Andu Axente sunt cinci dintre actorii valoroşi ce reprezintă prezentul şi viitorul scenei constănţene.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Ana Maria Ştefan s-a născut pe 4 mai 1989 şi a absolvit în anul 2011 Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, specializarea Artele spectacolului de teatru, la clasa Diana Cheregi. Şi-a completat apoi studiile cu un masterat de Arta actorului de music-hall.

Ultimul său rol pe scena TSC, unul interpretat foarte bine, este al Eleonorei din piesa lui Strindberg „De Paşti. Săptămâna Patimilor”. Spectatorii o mai pot aplauda în „Titanic Vals”, „Şobolanul rege”, „Dionysos”, „Visul unei nopţi de vară”, „Gaiţele”, „Gâlcevile din Chioggia” şi „Razna prin poveşti”.

Laura Iordan – Adrian s-a născut pe 5 mai 1976, iar publicul constănţean a avut prilejul să afle mai multe despre viaţa ei în spectacolul „Jurnal de România. Constanţa”, prin monologul în care îşi dezvăluie propriile sensibilităţi şi bucurii.

A absolvit, în 1999, Facultatea de Teatru din Craiova, la clasa Remus Mărgineanu. Mai poate fi văzută în spectacolele „De Paşti. Săptămâna Patimilor”, „Dionysos”, „Metamorfozele iubirii”, „Gaiţele”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Bolnavul închipuit”, „Scaiul”, „Să ne răzbunăm, iubito!”.

Andu Axente este născut pe 15 mai 1976 şi a absolvit, în 2002, Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, specializarea Artele spectacolului de teatru, la clasa Vasile Cojocaru.

Etern june prim al teatrului din Constanţa, el a dovedit că poate aborda cu mare seriozitate roluri complicate, unul dintre cele mai recente fiind Penteu din tragedia antică „Dionysos”. Publicul său fidel îl mai poate aplauda în spectacolul – lectură  „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, în „Cea mai frumoasă soţie”, „Uciderea lui Gonzago”, „Visul unei nopți de vară”, „Gaiţele”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Bolnavul închipuit”, precum şi în spectacolul pentru copii „Razna prin poveşti”, în care apare alături de fiul său.

Lana Moscaliuc este născută pe 24 mai 1976 şi este actriţa căreia i se încredinţează cele mai stranii roluri, care întruchipează cele mai ciudate personaje. Este nebuna satului din „Nişte năroji”, este fiica autistă din „Menajeria de sticlă”, sinucigaşa din „Gaiţele”, iar rolul pe care ea spune că l-a iubit cel mai mult a fost „bătrâna mea copilăroasă Eva, fragilitatea întruchipată, gramofoana, în termeni golăneşti”, din „Inimi Cicatrizate” în regia lui Radu Afrim.

A absolvit, în 1999, Universitatea „Babeş-Boyai” din Cluj Napoca, secţia teatru, specializarea Arta actorului. În prezent mai poate fi văzută pe scena TSC în „Dionysos”, „Nunta lui Figaro”, „Bolnavul închipuit”, şi se joacă pe ea însăşi în „Jurnal de România. Constanţa”.

Georgiana Mazilescu s-a născut pe 25 mai 1978 şi a absolvit, în 2001, Facultatea de Teatru a Universităţii „Hyperion”, la clasa profesorilor Rodica Mandache şi Eusebiu Ștefanescu, după ce oscilase în adolescenţă între Litere şi Teatru.

Unul dintre rolurile ei preferate este Amalia din „Uciderea lui Gonzago”, iar celelalte spectacole din repertoriul actual al TSC în care joacă sunt „Şobolanul rege”, „Dionysos”, „Metamorfozele iubirii”, „Bolnavul închipuit”, „Gâlcevile din Chioggia” şi „Maria Tănase”.

Printre proiectele sale artistice de viitor este un one woman show despre tulburătoarea pictoriţă Frida Kahlo.

(Citit de 364 ori, 1 afisari astazi)