Binomul, sistemul, acoperiţii, ţărişoara, românaşii, tinerii frumoşi şi liberi (la mişto), complotul procurorilor, oculta multinaţionalelor, banii lui Soroş – o parte din populaţia acestei ţări trăieşte într-o poveste foarte pasionantă. S-a mai spus: ca într-o telenovelă ce captivează până la dependenţă, dorinţa aceea de a ajunge la momentul când binele învinge depăşind orice alte probleme de zi cu zi.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Doar că binele din această poveste este reprezentat de infractorul fugar Ghiţă, de condamnatul şi judecatul penal Dragnea, de o lungă listă de condamnaţi şi urmăriţi penal (din guvern şi parlament) care aşteaptă cu sufletul la gură ca două ordonanţe arbitrare guvernamentale sau, până la urmă, chiar o lege trecută prin majoritatea parlamentară să-i scape, să-i albească, să le dea liber la furat de acum încolo.

De partea cealaltă, răul, balaurul din poveste are mai multe capete (normal!).

Un cap este şefa DNA, asupra căreia planează nenumărate bârfe şi aprecieri relative, multe greşeli ale procurorilor pe care îi coordonează, dar nicio condamnare, nimic cu adevărat compromiţător. În plus, are o activitate profesională foarte eficientă, măsurată în condamnări ale corupţilor, adică ale celor ce fură din bugetul statului, din banii contribuabililor.

Un alt cap este fostul şef operativ al SRI, şi el necondamnat penal, erou al unei poveşti ilustrate cu poze nu prea clare, de meserie spion – şi nu avem iluzia că meseria de spion nu presupune niciun compromis, nu-i aşa? – aşa că orice bârfă este plauzibilă, mai ales că nu ştim nimic şi nici nu avem şanse să aflăm despre reuşitele sau eşecurile sale în branşă. În plus, şi-a dat demisia de onoare, chestie rară, ba nu, inexistentă în România, deci e clar că se simte vinovat.

Mai avem un cap de preşedinte cu nişte procese civile cam dubioase, cu o atitudine placidă prea multă vreme (mai ales în contrast cu predecesorul său) şi cu o evoluţie spectaculoasă (teleghidat?) în ultimul timp – nici el nu e condamnat, ghinion!

Ultimul cap e cel mai monstruos pentru că are nume de ungur şi sânge evreiesc şi nici nu-l vede lumea toată ziua la televizor, aşa că merge pusă o concluzie că se ascunde, pervers. Faptul că Soros a contribuit cu bani grei la ieşirea societăţii româneşti postcomuniste din întuneric şi din izolare nu contează, pentru că omul nu a făcut tam-tam pe chestia asta şi, ajuns, necondamnat penal, la venerabila vârstă de 86 de ani, nu se oboseşte să-i arate cu degetul pe „jurnaliştii” care şi-au trecut burse Soros în CV, iar acum îl înjură ca pe un duşman al poporului.

Aceştia sunt duşmanii României, românaşilor, aceştia constituie sistemul, doi dintre ei – binomul, aceştia îi manipulează, prin intermediul acoperiţilor din presă (toată presa, în afară de RTV şi A3 care sunt „presa liberă”) pe cei 100.000 de „tineri frumoşi şi liberi” (nişte dobitoci naivi!) sau le dau bani lor şi căţeilor lor, scopul final fiind vânzarea ţării către multinaţionale, în detrimentul oamenilor de afaceri români care sunt persecutaţi de DNA şi sunt nevoiţi să fugă din ţară pentru a putea transmite adevărul lor. Sau poate fi alt scop, mă încred în inventivitatea românului şi a „presei libere” pentru a inventa o multitudine de intenţii răuvoitoare.

Dacă eliminăm elementele ficţionale, nedovedite, doar legate prin tot felul de raţionamente şchioape, poveşti, patriotisme sforăitoare şi rare frânturi de adevăr, rămân faptele incontestabile: de o parte sunt numeroşi condamnaţi penal care, susţinuţi de telespectatorii RTV şi A3, vor să se albească schimbând legile, de cealaltă parte sunt mulţi necondamnaţi penal şi cel puţin 100.000 de oameni neprivitori la RTV şi A3 care nu vor să-i lase pe primii să fure cu acte în regulă. Este chiar foarte simplu să decelezi intenţiile rele de cele bune, căci unii care sunt hoţi sau au intenţia să devină nu manifestează împotriva celor ce vor să-i scoată pe hoţi basma curată, nu?

Am văzut într-un filmuleţ de la proteste cum o femeie le striga de la fereastră manifestanţilor din stradă: „Sunteţi manipulaţi!”. Nu e greu de imaginat în background un televizor setat pe România TV sau pe Antena 3. Iar sentimentele ce mă animă când văd aşa ceva sunt mila şi revolta.

În aceste zile am avut mai multe discuţii cu prietenii şi familia despre cele două televiziuni ce întreţin, fără să fie deranjate de cineva, recte de instituţia datoare să aplice legea audio-vizualului, propaganda penalilor, prin minciuni şi manipulare crasă.

Despre dreptul la exprimare. Despre misiunea jurnalistului. Despre ce devine un jurnalist atunci când nu-şi mai îndeplineşte misiunea şi ce devine un canal mass media atunci când nu mai informează, ci dezinformează. Despre cum se împarte vina între cel care difuzează minciunile, cel care nu aplică legea pentru a le opri şi cel care nu foloseşte telecomanda pentru a se îndepărta de canalele nocive.

Pe ultimul eu sunt înclinată să-l absolv de orice vină şi să-l consider din start victimă inocentă. Pentru că este expus de ani de zile unei campanii profesioniste de manipulare şi propagandă ce se adresează celor mai rele porniri din fiinţa sa, celor mai primitive instincte. Cred că nimeni nu crede în bunătatea absolută a fiinţei umane, nu degeaba ne rugăm să fim izbăviţi de cel viclean şi să nu fim duşi în ispită, ştim că răul este în noi şi că, în anumite împrejurări, omul poate să se transforme în fiară. Avem muzee, fotografii, filme, cărţi de istorie care nu ne lasă să uităm asta. Nu e un secret că nazismul a înflorit în urma unei campanii propagandistice purtată prin canalele mass media şi nu ne imaginăm că vreodată omenirea va mai trece prin aşa ceva, dar exemplul ne arată până unde se poate ajunge cu manipularea.

Cei ce se uită la RTV şi la A3 nu ştiu că li se îndrugă minciuni, ci învestesc aceste canale cu prestigiul pe care presa îl are, cu prezumţia că informaţiile ce le sunt transmise sunt reale. Iar adevărurile parţiale ce apar pe ici, pe colo, în firul poveştii le dau iluzia unei probe a verităţii. Restul – invenţiile, raţionamentele sucite – se adresează metehnelor umane pe care cu toţii încercăm să ni le reprimăm, iar civilizaţia, educaţia, cultura le reduc proporţional: invidia, impulsul de a privi prin gaura cheii, bârfa, incapacitatea de a ne conştientiza vinile şi defectele, tendinţa de a face pe alţii responsabili pentru căderile noastre sau de a ni le justifica prin comparaţie etc.

Combinaţia între minciunile învestite cu valoare de adevăr şi tarele umane exacerbate formează această masă de manevră a politicienilor penali. Îndrăznesc să spun că suntem cu toţii, în mai mare sau mai mică măsură, vulnerabili la otrava revărsată prin canalele de dezinformare. Rog să mă contrazică numai cei care s-au uitat constant la RTV şi A3 şi şi-au păstrat convingerea că cetăţenii acestei ţări nu au nevoie de aşa ceva. Eu, una, nu mă uit decât rarisim, în doze mici, şi nu mă cred invulnerabilă.

De aceea, jumătate din vină, care este mare, imensă, aparţine, în opinia mea, celor ce permit ca românii să fie expuşi, pe banii lor, acestei otrăviri constante. Zic „pe banii lor” pentru că CNA, Consiliul Naţional al Audiovizualului, este plătit cu bani grei să vegheze ca minciunile să nu fie difuzate public, ca ura să nu fie propagată prin canale mass media, ca jurnaliştii să-şi îndeplinească misiunea de a servi interesul public prin informaţii corecte, verificate şi complete.

Pentru orice om de bun simţ este evident că aceste două televiziuni ar fi trebuit închise. Închise în mod legal, prin retragerea licenţelor de emisie după alte sancţiuni graduale, în urma abaterilor extrem de grave pe care le-am văzut la început cu stupefacţie, dar apoi cu din ce în ce mai mare toleranţă – căci ne-am obişnuit cu otrava lor. În loc de asta, avem un CNA condus de o femeie odioasă, judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals, şi un CNA ai cărui membri, numiţi politic, se duc la serviciu când au chef şi discută problemele arbitrar, dar sunt plătiţi la nivel de ministru adjunct, bugetul totalizând 2,15 milioane de euro pe an, din care 1,5 milioane doar pentru salarii.

Cât despre cei ce mint la aceste televiziuni… un jurnalist pe care îl apreciez îmi spunea acum câteva zile că sunt colegii noştri şi trebuie să-i înţelegem şi să-i compătimim. E drept, se referea nu la lichelele principale, ci la prezentatorii de ştiri obligaţi să spună mizeriile pe post. Ei, bine, eu pe cei care mint şi dezinformează nu îi consider colegi şi nu îi consider nici jurnalişti. De compătimit, îi compătimesc într-o oarecare măsură, pentru că e tristă decăderea morală, mai tristă chiar decât aceea fizică.

Poate sunt mercenari, poate sunt emiţători de texte, orice altceva, dar nu jurnalişti, pentru că misiunea jurnalistului este să se pună în slujba interesului public, nu în slujba intereselor private ale angajatorilor (penali). Nu sunt de acord nici cu scuza că nu au alternativă. Chiar dacă momentan nu au alternativă în presă, mi-e greu să cred că un jurnalist bun moare de foame dacă refuză să mintă publicul. Întotdeauna un om care ştie să scrie şi are competenţele necesare unui jurnalist îşi va găsi o slujbă.

Deci cealaltă jumătate de vină pentru manipularea crasă căreia i-au căzut victime părinţii şi bunicii noştri eu o atribui acestor mercenari ai penalilor, cunoscuţi, greşit, sub numele de jurnalişti ai RTV şi A3 (sau ai altor televiziuni; m-am referit acum doar la cele două flagrant şi aproape permanent mincinoase, dar sunt şi altele înscrise în competiţie). Este opinia mea şi precizez că mă refer doar la aceia care mint, nu la cei ce reuşesc, chiar slalomând printre compromisuri, să-şi facă meseria corect.

Ce e de făcut? Cred că ne aflăm la o răscruce de drumuri. Dacă reuşim să trecem şi de acest hop, cum am mai trecut de marţea neagră, şi să nu ne transformăm într-o societate penală, în care furtul din bugetul statului să fie legalizat, mai avem şanse să ne facem bine. Manifestaţiile au demonstrat că „sistemul” are anticorpi. Să sperăm că vor fi de ajuns pentru a învinge tentativa politicienilor mafioţi de a sufoca lupta anticorupţie.

Să mai sperăm că nu vom fi nevoiţi să ne bazăm în continuare pe telecomandă şi pe rugăciuni ca să ne apărăm de manipulare şi dezinformare. Statul trebuie să-şi rezolve cumva problema disfuncţionalităţii CNA.

Totuşi, nu cred că spălarea pe creier este o operaţiune reversibilă, aşa că va trebui să ne împăcăm cu gândul că oamenii aceştia – nevinovaţi, dar manipulaţi – vor merge în continuare să voteze de partea eroilor lor de carton. Să încercăm să le contracarăm ponderea cu un comportament civic responsabil în cadrul instituţiei alegerilor democratice. Trebuie să facem tot ce ţine de noi ca să nu mai fim nevoiţi să ieşim în stradă. Dacă e o strigătură care mă enervează la manifestaţii, aia e „Ultima soluţie înc-o revoluţie!”. Se poate să eliminăm definitiv această variantă?

(Citit de 165 ori, 1 afisari astazi)