„Nunta lui Figaro” de Pierre Beaumarchais, o piesă cu mare priză la public, care nu a fost jucată încă în această stagiune va putea fi vizionată vineri, 10 martie, de la ora 19, la Teatrul de Stat Constanţa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Tani Ştefu este Figaro, iar alături de el Bogdan Caragea, Luiza Sarivan, Luiza Martinescu, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Ionuţ Alexandru, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov, Daniela Ivanciu se vor întrece în replici de un umor care nu şi-a pierdut savoarea la mai mult de 200 de ani de când au fost rostite pentru prima dată. Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia, de Gabriela Nicolaescu.

Piesele din seria Figaro ale dramaturgului francez mai cuprind „Bărbierul din Sevilla” şi „Mama vinovată”, toate fiind cenzurate, la vremea când au fost scrise, adică la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de regele Ludovic al XVI-lea, care nu gusta satira la adresa aristocraţiei franceze. Totuşi, când ele au primit aprobarea de a fi jucate, s-au bucurat de un mare succes chiar şi în rândul aristocraţilor. Opera lui Mozart cu acelaşi titlu a fost cântată pentru prima dată în 1786, la doi ani după debutul piesei de teatru.

Cea mai recentă premieră, un adevărat hit al stagiunii este „Jurnal de România. Constanţa”, care va fi jucată din nou sâmbătă, 11 martie, de la ora 19.00, după ce s-a bucurat de un aşteptat succes la toate cele trei reprezentaţii din weekend-ul trecut.

Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu sunt cele şase actriţe ale Teatrului de Stat Constanţa (TSC) care aduc în faţa spectatorilor tot atâtea confesiuni de o sinceritate răvăşitoare. Prin acest spectacol de teatru documentar, regizoarea Carmen Lidia Vidu a vrut să răspundă unor întrebări cruciale referitoare la oraşul nostru, la teatrul lui şi la oamenii săi.

Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Săptămâna se încheie cu „Cea mai frumoasă soţie”, tot o comedie franţuzească, dar scrisă şi pusă în scenă în altă epocă, la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi satirizând o altă clasă socială, burghezia. Autorul, Eugène Labiche, era considerat de admiratorii săi egalul lui Molière, comediile sale fiind mai complexe decât multe alte producţii de acelaşi gen.

Duminică, 12 martie, de la ora 19, spectatorii vor avea ocazia să-i urmărească pe Florina Stănculeţ, Georgiana Rusu, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Crăciun, Cosmin Mihale şi Gelu Ciobanu. Sub îndrumarea regizorului McRanin, talentaţii actori ai TSC conturează intriga ce se ţese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toţi bărbaţii din anturajul ei. Scenografia şi ilustraţia muzicală îi aparţin tot lui McRanin.

(Citit de 190 ori, 1 afisari astazi)