România la ofertă sau România – lichidare de stoc? Cum preferaţi? Pe 11 decembrie a fost la ofertă, acum, doar lichidare de stoc. Asta aşa, în nişte tuşe groase, adaptate zilelor din urmă, zile în care pot să văd, aşa cum am văzut şi după tragedia din Colectiv, care sunt, de fapt, Româniile din noi. Cele pe care ni le dorim, cele la care ne raportăm, cele pe care le desenăm imaginar pentru copiii, nepoţii, părinţii noştri, pentru cei pe care-i iubim până la capătul lumii şi înapoi. Şi am văzut, din nou, această paradoxală pendulare între Românii confiscate, caricaturizate până la limita grotescului, a insuportabilului, şi Românii relativ civilizate, decente, în care oamenii nu sunt prostiţi şi umiliţi de politicieni infractori, de instituţii ale statului, de televiziuni suprapopulate cu părerologi corupţi şi moderatoare care la capitolul inteligenţă pot concura doar cu meduzele.
Durerea acestor pendulări nu este, cred eu, doar o oarecare neputinţă în faţa unei găşti cvasi-dictatoriale de băieţi de cartier ajunşi demnitari peste noapte. Strada rămâne, totuşi, o soluţie, chiar dacă, poate, ultima. Durerea acestor pendulări sunt copiii pe care i-am văzut la protestele din ultimele două săptămâni. Importalizaţi de fotografi profesionişti sau amatori, deveniţi, pe platformele de socializare şi în presă, simboluri ale unor lupte, ale unor răscoliri pe care nu le pot cuprinde, nu le pot înţelege încă. De fapt, protestele astea sunt şi despre ei, dar mai ales pentru ei. Nu pentru vecina mea de la parter, care are 80 de ani şi care visează la majorarea punctului de pensie. Nu pentru elite, oricare ar fi acelea, nu pentru opoziţie (atrofiată până aproape de dispariţie) şi nu, nici pentru al doilea mandat al preşedintelui. Protestele astea sunt pentru voi. Sau nu, nu atât pentru voi, pentru că voi nu v-aţi mişcat la vot. Sunt pentru copiii voştri. Născuţi şi nenăscuţi încă. Aceia care n-au nicio vină. Aceia pentru care, ştiu sigur, vă doriţi o ţară mai aproape de cea din desenele voastre imaginare. O ţară în care Sebi Ghiţă ar putea fi personaj de bandă desenată, în care toţi oamenii care lucrează în audiovizual chiar ar avea creier, spre deosebire de meduze, în care golanii şi trepăduşii lor n-ar sfida, într-o nesimţire dusă la extremă, câteva milioane de oameni.
Durerea acestor proteste sunt copiii. Deocamdată, lor le daţi ce-a rămas la lichidarea de stoc. Când aţi putea să le faceţi cadou, de fapt, o super ofertă.
Nici un comentariu