M-am amuzat un pic, sâmbătă seara, când am văzut pe Facebook o serie de comentarii la adresa Primăriei Constanţa. Pentru că, la ora la care toate marile şi micile instituţii din România marcau Ziua Pământului, Parcul Tăbăcărie era inundat în lumină, s-a tras concluzia că municipalitatea „a uitat de Ziua Pământului”. Acum, nu că pentru mine n-ar conta Ziua Pământului, dar, trăind în Constanţa, ştiu prea bine că scăparea de sâmbătă a administraţiei publice locale este cel mai inofensiv episod din lunga sa amnezie. O amnezie care durează deja de prea mult timp şi care continuă într-o nesimţire senină. Şi care, aşa cum am constatat, a început să slăbească, uneori până aproape de dispariţie, reacţiile critice. Opoziţia. Aşa, mediocră şi neconvingătoare cum era ea. Fapt pentru care, acum, am ajuns cumva să ne placă să trăim şi noi în amnezia Primăriei Constanţa. Fraţi de „suferinţă”, nu-i aşa?!? Să ştiţi, însă, că şi tăcerea e tot o formă de complicitate! Şi încă una destul de gravă. Nu mai spun că e şi o dovadă a laşităţii.
Revenind la faptul că municipalitatea a uitat de Ora Pământului… Nici nu ştiu cum s-o spun, dar Primăria Constanţa a fost cumva delicată la faza asta. Adică, n-a făcut nici bine, n-a făcut nici rău. N-a făcut nimic. Ceea ce, pe lângă toate mizeriile pe care le face zi de zi constănţenilor, este scuzabil.
Să vă explic însă una dintre situaţiile ingrate care poartă semnătura actualei administraţii. Cluburile de pensionari. Luminate, tixite de bătrâni care joacă table şi şah. (Ca să ne-nţelegem, cel mai vârstnic prieten al meu are 70 de ani şi este un om din poveşti, cu totul deosebit. Deci nu, nu am nimic împotriva bătrânilor). Mă gândesc, de câteva luni, la cele peste zece cluburi dedicate pensionarilor din Constanţa. Utilităţi plătite din bani publici. Paznici plătiţi din bani publici (pe timp de vară). De ce mă doare situaţia asta? Fiindcă îi văd pe „fraierii” ăia de la Asociaţia Elevilor din Constanţa, atunci când vin la şedinţele Consiliului Local Constanţa, acolo unde, uneori, consilierii locali, în aroganţa şi autosuficienţa lor, îi persiflează. Copiii ăştia cer burse pentru elevii din Constanţa. Cer ceva ce legea permite, ceva ce li se cuvine. La ora actuală, bursele pentru elevi pe care le acordă municipalitatea variază între 25 şi 100 de lei. Un abonament RATC pe o linie costă 27,5 lei. Dacă asta nu se cheamă mizerie, nu ştiu cum altfel aş putea-o numi. Cea mai mare bursă, cea de 100 de lei, se acordă acelor elevi care obţin premii la competiţiile naţionale şi internaţionale. Cam cât de cinic să fii să acorzi astfel de burse, dar să pompezi în continuare bani în cluburile de pensionari, locuri de socializare, de relaxare? Cât de tare trebuie să se fi defectat societatea civilă din Constanţa ca să tacă atât „asurzitor” în faţa unei astfel de nesimţiri? Cum să recompensezi, să stimulezi un elev care câştigă premii naţionale şi internaţionale cu 100 de lei? Cum să oferi drept bursă socială „imensa” sumă de 75 de lei, în condiţiile în care o cutie de creioane colorate costă 20 de lei?
E drept, puţini dintre elevii care primesc aceste burse au peste 18 ani şi, deci, puţini dintre ei votează. Bătrânii, în schimb, au fost şi rămân un electorat fidel actualei administraţii. Dacă primarul interimar Făgădău ar avea mai mult curaj, ar spune „stop” sau măcar ar diminua măsurile populiste luate în favoarea pensionarilor Constanţei. Dacă… Viitorul Constanţei nu sunt ei, chiar dacă votează. Sunt copiii ăia care primesc o bursă prea mică pentru a le permite un abonament pe mijloacele de transport în comun.
Nici un comentariu