Ieri, la Universitatea „Andrei Şaguna”, cercetătorii s-au reunit pentru a diseca toate dimensiunile şi consecinţele actului sinucigaş, în Conferinţa naţională „Suicidul – problemă majoră de sănătate publică”.
După deschiderea lucrărilor, în care specialiştii – psihologi şi sociologi – şi-au arătat opiniile şi preocuparea profundă şi acută pentru demararea unei strategii naţionale de stăvilire a fenomenului ce ia atâtea vieţi, mai ales ale tinerilor, a urmat o sesiune inedită, în care şi-au spus părerea reprezentanţii cultelor religioase, şi anume Î.P.S. Teodosie, adjunctului muftiului Iusuf Murat şi Monseniorul Ieronim Iacob.
Dacă ÎPS Teodosie s-a aplecat asupra mijloacelor de prevenţie a sinuciderii şi dăruirii pe care trebuie s-o arate preoţii în lupta pe care trebuie să o poarte cu acest demon, reprezentantul cultului musulman a arătat – oportun, în contextul actual – ce spune Coranul despre sinucidere şi diversele feluri în care aceasta este interzisă şi condamnată de profetul Mohamed.
Monseniorul a plecat de la Dante care ilustra soarta sinucigaşilor în Divina Commedia, trecând în revistă felul în care Biserica catolică a tratat această problemă de-a lungul veacurilor. De la condamnarea totală a actului care este, până la urmă, unul de ucidere a creaţiei lui Dumnezeu, până la înţelegerea, la care s-a ajuns acum, a faptului că sinucigaşul nu e liber în decizia lui, având mintea tulburată, deci nu poate fi pedepsit ca păcătos, prin înmormântarea sa fără slujbă creştinească. Prelatul a vorbit şi despre modalitatea în care un preot îi poate ajuta pe cei chinuiţi de acest gând autodistructiv: oamenii, în ziua de azi, în care este un mare vacarm şi toată lumea vorbeşte, au nevoie doar să fie ascultaţi. Nu neapărat să li se dea soluţii la problemele lor, ci să fie lăsaţi să le expună, ceea ce deseori îi face să găsească soluţiile ei înşişi. Ideea care a stăruit în minţile celor prezenţi a fost aceea că nu avem dreptul să ne considerăm stăpânii, proprietarii vieţilor noastre, pentru că viaţa este un dar de la Dumnezeu, la care nu avem voie să renunţăm.
După „confruntarea” preoţilor a urmat un alt moment interesant, în care doi directori ai celor două licee de top din Constanţa, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Liceul Teoretic „Ovidius”, au arătat viziunea lor asupra actului sinuciderii la adolescenţi. Profesorul de matematică Vasile Nicoară a prezentat o perspectivă pedagogică asupra acestui gest, folosind date statistice ce arată principalele cauze ale depresiilor, ale abandonului şcolar şi, de ce nu?, ale încheierii socotelilor cu viaţa, printre care un loc important îl ocupă cazurile elevilor cu părinţi plecaţi în străinătate la muncă. În finalul alocuţiunii sale, profesorul Nicoară a enumerat câteva atitudini ale profesorilor care pot contribui la sporirea disperării copiilor aflaţi deja în situaţii de viaţă deplorabile: asuprirea elevilor, ignorarea problemelor elevilor şi evaluarea lor constant negativă.
Profesoara de fizică Cristina Anghel a vorbit despre şcoală ca „punte peste dilemele existențiale ale adolescentului”, mai precis despre şansa pe care o are şcoala să arate copiilor că viaţa nu este doar o datorie împovărătoare, o obligaţie de dus în spate, ci că viaţa poate fi frumoasă şi merită trăită. ÎNSĂ, această şansă este limitată de constrângerile pe care le reprezintă programa, de puţinele ocazii şi puţinul timp pe care le are un profesor de a interacţiona cu fiecare elev direct. Iar dacă ne gândeam că această carenţă ar putea fi suplinită de consilierii psiho-pedagogici ai şcolii, directoarea Cristina Anghel ne-a spulberat această ipoteză: „Ştiţi cât timp este dedicat unui elev de către consilier? Două minute pe an!”. Aşadar, pentru ca şansa să fie valorificată, este nevoie de „resurse de timp, de competenţă, de resurse financiare în cele din urmă…”
Ce se poate face până atunci? „Să-i învăţăm pe părinţi să fie mai părinţi, pe profesori să fie mai profesori şi pe tineri să se bucure de viaţă, căci e frumoasă…”
Conferinţa Naţională continuă şi astăzi, iar dintre titlurile lucrărilor care vor fi prezentate câteva ne-au atras atenţia: „Suicidul ritual la daco-geți în viziunea lui Vasile Pârvan” (Victor Mihai Botez), „Cazuri celebre de suicid” (Maria Magdalena Dumitru), „Tema sinuciderii în cinematografie” (Monica Iuliana Popescu) şi „Fenomenul suicidar în artă” (Daniela Panait, Cristian Szabo).
Nici un comentariu