Linşaj mediatic al Universităţii „Ovidius”. Fostul rector, dovedit şpăgar, devine peste noapte punct de reper în istoria universităţii. Între două realităţi, care este preferată de jurnalişti? Că „Ovidius” a luat calificativul încredere sau că a fost propus şi calificativul încredere limitată? „Domnule rector, n-o să stăm aicea două ore, ce ne spuneţi nu ne foloseşte la ştire, spuneţi altfel, spuneţi altceva!”

Un scandal zguduie de o săptămână urbea noastră, putând servi ca studiu de caz pentru ce înseamnă o campanie de manipulare sau chiar de linşaj mediatic.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Realitate: Din patru calificative posibile, „grad de încredere ridicat”, „încredere”, „grad de încredere limitat”, „lipsă de încredere”, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a acordat Universităţii „Ovidius” din Constanţa calificativul „Încredere”, deci nu pe cel mai bun posibil, ci pe următorul. Încredere însemna încredere ultima oară când am verificat…

Reacţie în 8 – 9 septembrie: (întârziată, ce-i drept, ARACIS a publicat rezultatul inspecţiei în 29 iulie, iar rapoartele, la sfârşitul lui august): Ziarul Telegraf publică un articol (nesemnat, asta e, mai greu de găsit jurnalişti care să-şi asume riscurile financiare…) intitulat „Universitatea „Ovidius“ riscă lichidarea?”; Ziarul Replica de Constanţa titrează „Evaluatorii au făcut praf managementul instituţiei. Nereguli majore la Universitatea Ovidius, evidenţiate în raportul ARACIS. Detalii SCANDALOASE, ţinute „sub preş”!”; ziarul online Dezvăluiri publică (primul, în 8 septembrie) articolul „RUȘINOS! ARACIS a retrogradat Universitatea „Ovidius” la calificativul ÎNCREDERE!”.

Multe semne de întrebare, de exclamare, majuscule, cuvinte cheie ca lichidare, scandalos, ruşinos… Ultimul titlu mi se pare cel mai amuzant, începe cu RUŞINOS şi se încheie cu ÎNCREDERE.

Reacţie emoţională a conducerii universităţii

Este o lovitură grea într-o perioadă în care nu s-au terminat înscrierile. Un fel de lovitură sub centură, menită să alunge candidaţii. Prin urmare, era necesară o reacţie.

Comunicarea în situaţii de criză a universităţii se dovedeşte emoţională; este emis în 11 septembrie un drept la replică lung, ce se concentrează asupra articolului din Telegraf şi, contrar uzanţelor, este trimis tuturor instituţiilor de presă, ca un comunicat. Telegraful publică replica şi continuă dialogul printr-un alt articol, cu justificări extrase din raportul ARACIS.

În 12 septembrie plusează Ziua de Constanţa, cu articolul „Hocus-pocus cu acordarea calificativului! În raportul iniţial, comisia ARACIS propunea „încredere limitată“ pentru Universitatea „Ovidius“. Consiliul a votat „încredere“!”. Ceea ce este o forţare a realităţii, fiind vorba de patru rapoarte separate, dintre care două propuneau calificativul „încredere limitată”, toate dezbătute în consiliul ARACIS, cu rezultatul pozitiv cunoscut. Este de remarcat şi faptul că acest articol elimină referirea favorabilă a comisiei ARACIS la rectorul Rugină dintr-un citat pe care îl redă trunchiat.

„N-o să stăm aicea două ore!”

Ieri, în 13 septembrie, Universitatea „Ovidius” a făcut ce trebuia de la început, adică a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat, cu calm, realitatea.

Numai că de partea cealaltă am constatat reacţii dintre cele mai nepotrivite ale jurnaliştilor, gata montaţi de dreptul la replică pe care îl primiseră.

În plus, se pare că avem de a face şi cu o schimbare a paradigmei normale de desfăşurare a conferinţelor de presă, în care jurnalistul lasă omul să-şi transmită mesajul, îi pune întrebări ca să-şi clarifice informaţia, eventual îi semnalează neconcordanţele (pe un ton politicos, dacă nu cumva este provocat printr-o purtare nepotrivită a celui/celor care susţin(e) conferinţa) şi pleacă la redacţie să-şi scrie sau să-şi monteze ştirea. Ieri am asistat cu uimire la încercări ale jurnaliştilor de a-şi asuma rolul principal în conferinţa de presă, de a-i întrerupe pe rectorul Sorin Rugină şi pe cei doi prorectori, Alexandru Bobe şi Carmen Maftei, şi de a-i determina să îşi expună altfel punctele de vedere, şi anume astfel încât să poată fi cât mai eficient şi rapid montate într-o ştire: „Domnule rector, n-o să stăm aicea două ore, ce ne spuneţi nu ne foloseşte la ştire, spuneţi altfel, spuneţi altceva, faceţi o sinteză!” Ceea ce a generat o atmosferă tensionată: universitarii şi-au păstrat cu greu calmul şi au încercat să-şi continue discursurile în ciuda reporterilor recalcitranţi; jurnaliştii au pus întrebări la care tocmai se răspunsese, dovedind că erau mai atenţi la colegii lor decât la ceea ce se vorbea; şirul logic al expunerilor a fost întrerupt şi reluat cu greu, îngreunând înţelegerea.

Un moderator al conferinţei de presă ar fi fost de folos. Sau un rector mai ferm faţă de jurnaliştii cu o purtare neadecvată.

„Încredere” înseamnă, totuşi, încredere

În mare, faptele sunt următoarele:

  1. În urma evaluării ARACIS, Ovidius a primit calificativul „Încredere”, cu toate că două din patru rapoarte propun „Încredere limitată”. Este bine, pentru universitate, pentru Constanţa, că a prevalat recomandarea mai bună.
  2. Niciun raport nu vorbeşte despre lichidarea universităţii, nici măcar ca posibilitate îndepărtată. Dimpotrivă, este subliniat potenţialul de dezvoltare.
  3. Unul dintre rapoarte scoate în evidenţă existenţa a două perioade: perioada 2008 – 2013, când au fost constatate „neconformităţi majore în ceea ce priveşte aplicarea standardelor de calitate ARACIS”, adică epocile Ciupină şi Epure, şi perioada 2013 – 2015, „când printr-un efort al echipei conduse de rectorul universităţii, prof. dr. Sorin Rugină neconformităţile au început să fie corectate constatându-se şi o schimbare de mentalitate a corpului academic în ce priveşte problematica calităţii, schimbări care trebuie să continue”.
  4. Gradul de încredere ridicată fusese acordat în 2009, pe vremea lui Ciupină, iar universitatea, de fapt, nu a fost retrogradată acum, ci şi-a revenit după lovitura din 2013, când a fost arestat Dănuţ Epure, iar corpul de control al ministerului a descoperit nereguli majore. Inclusiv pentru perioada mandatului lui Ciupină, căci Epure nu prinsese decât un an şi ceva ca rector. Pe atunci se vorbea despre punerea universităţii sub monitorizare, ceea ce nu s-a întâmplat. Deci acordarea „Încrederii” de către ARACIS este o victorie, în condiţiile în care nimeni nu se aştepta să fi fost rezolvate toate problemele. Ceea ce nu ar fi fost rău, de fapt.
  5. Ar fi de neînţeles luarea ca punct de reper pozitiv, în articolele de presă, a lui Dănuţ Epure, un condamnat pentru luare de mită, dacă nu ne-am gândi la faptul că omul, după ce a ieşit din închisoare, a avut atât tupeu încât a dat universitatea în judecată pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă. Putem să bănuim că avem de-a face cu o campanie de presă care serveşte nişte interese obscure, altfel nu ne imaginăm de ce jurnaliştii ar ridica în slăvi un corupt.
  6. Una dintre principalele acuzaţii aduse de presă universităţii Ovidius este scăderea numărului de studenţi în fiecare an, dar nu se pomeneşte nicăieri că numărul de absolvenţi de bacalaureat scade în fiecare an, la nivel naţional, determinând, bineînţeles, scăderea numărului de candidaţi pentru învăţământul superior. Generaţiile sunt mai puţin numeroase deoarece natalitatea a fost scăzută cu 16, 17, 18, 19 ani în urmă, deci e o scădere logică şi neimputabilă universităţilor, oricare ar fi ele.
  7. Multe dintre neregulile semnalate de rapoartele ARACIS au fost deja rezolvate, altele sunt în curs de rezolvare, inclusiv prin retragerea unor titluri universitare celor care nu pot dovedi îndeplinirea criteriilor necesare. Aşa sună declaraţiile rectorului şi prorectorilor, deocamdată necontrazise de evidenţe.
Epilog

Vreau să fie clar, nu cred că la Universitatea „Ovidius” toate-s roz. Am convingerea că modelul lui Dănuţ Epure, prins în flagrant delict de luare de mită şi condamnat pentru asta, a lăsat urme şi poate chiar urmaşi încă neexpuşi oprobriului. Sunt nereguli semnalate de Corpul de control al Ministerului Educaţiei, dar îngropate prin comisii sau nici măcar cercetate. Sunt angajaţi, cadre didactice, care nu fac cinste instituţiei şi totuşi sunt toleraţi, ba chiar lăsaţi să se caţere în poziţii în care nimeni nu s-ar aştepta să-i găsească. Despre unul (plagiator şi referent pentru puşcăriaşi) chiar am scris nu demult, dar încă am neplăcerea de a-l întâlni în universitatea unde am învăţat şi eu, cu toate că m-aş fi aşteptat să se ascundă, de ruşine, în gaură de şarpe.

Însă derapajele presei constănţene trebuie cumva limitate sau măcar sesizate, mai ales când este de bănuit că în spatele lor se ascund interese murdare şi mai ales când afectează pe nedrept o instituţie care nu este a unui rector sau a unor profesori, ci este a oraşului Constanţa şi a miilor de absolvenţi ce i-au tocit băncile.

(Citit de 3.154 ori, 1 afisari astazi)