Trei actori foarte buni, cu o chimie excelentă pe scenă, un decor impresionant şi o regie ingenioasă fac din piesa „Ursul” de A.P.Cehov un spectacol de succes al Teatrului de Stat Constanţa.
„Elena Ivanovna Popova, o văduvioară durdulie, cu gropiţe în obraji, moşieriţă” – aşa este descris de dramaturg personajul Danei Dumitrescu, iar descrierea se potriveşte întocmai, actriţa ducând spre perfecţiune alternanţa tragic – comic ce caracterizează textele lui Cehov.
„Văduvioara” se tânguieşte autentic după soţul pierdut, în acordurile solemne ale lui Mozart, dar şi pe muzica şi versurile romanţei „Dragoste, buruiană rea”, o găselniţă absolut genială a regizorului Felix Alexa. Şi spun genială pentru că alternanţa între gravitatea muzicii mozartiene şi amărăciunea vecină cu plânsul, dar şi cu râsul, a cântecului de inimă albastră mi se pare a fi exact în spiritul cehovian. Dincolo de durerea firească a soţiei, covârşitor este eroismul femeii care a avut o căsnicie tristă, a fost înşelată şi tratată rău, dar ţine să-şi dovedească fidelitatea şi dincolo de moarte, să-şi pedepsească într-un fel soţul decedat, arătându-i „cum ştie ea să iubească”. Găseşte prilejuri, soroace, pentru a-şi hrăni dragostea înciudată cu lacrimi, aşa cum are grijă să i se dea porţie dublă de ovăz lui Tobi, armăsarul preferat al fostului soţ.
Marius Bodochi îl întruchipează şi el excelent pe „Grigori Stepanovici Smirnov, moşier, încă tânăr”, personaj cu o partitură foarte grea, cu monologuri ce îi dau actorului prilejul să-şi arate măiestria artistică şi abilitatea de a captiva publicul.
Un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel – acesta este subiectul farsei într-un act de Cehov.
Decorul gândit de scenografa Carmencita Brojboiu este paradoxal întrucât generalizează şi particularizează în acelaşi timp, aducând şi un accent personal. Lanul de grâu (sau de ovăz) şi copacii fac parte din peisajul Dobrogei, un loc căruia scenografa, care lucrează de multă vreme în Transilvania, i-a dus dorul. Dar punerea în abis (mise en abîme, tehnică împrumutată de arte din heraldică), adică oglindirea la infinit a peisajului în el însuşi, dă adâncime, profunzime şi sugerează recurenţa, eternul omenesc, plasând povestea de iubire într-un spaţiu atemporal.
Zona cu fân din mijlocul scenei, de forma unui pat, sugerează o atmosferă uşor promiscuă, de grajd, prefigurând întâlnirile pasionale din finalul piesei.
Este remarcabilă tensiunea erotică transmisă de cei doi protagonişti, mai ales în scena duelului, când revolverul, arma de foc nu face decât să le aprindă pasiunea şi să-i arunce pe unul în braţele celuilalt, în fân. După care urmează replica de final: „Luka, du-te şi spune la grajd să nu i se mai dea astăzi ovăz lui Tobi!”
Marian Adochiţei apare ca o extravaganţă oportună a regizorului, care a decis să distribuie în rolul servitorului bătrân Luka un actor tânăr, ce îşi joacă partitura cu energie şi umor, acompaniindu-şi talentat, la figurat, dar şi la propriu (la chitară), stăpâna, în jelania sa după soţul pierdut. Adochiţei este un partener catalitic şi pentru Bodochi, ajutându-l să-şi exprime furia, să-şi manifeste temperamentul vulcanic într-o măsură care să justifice titlul piesei – URSUL.
Foarte interesantă este şi apariţia, prin voinţa regizorului, a unui al patrulea personaj – pisicul negru al văduvioarei, care prefigurează transformarea finală a „ursului”. Ironia este dusă până la capăt (spre satisfacţia mea) prin imaginea pisicului tipărită pe afişul spectacolului „Ursul”.
Piesa – aflată la a treia reprezentanţie şi din ce în ce mai bună pe măsură ce actorii se obişnuiesc cu reacţiile publicului – poate fi vizionată duminică, 9 octombrie, la ora 19, la Teatrul de Stat (fostul Fantasio).
Spectacolul programat pentru sâmbătă, 8 octombrie, la aceeaşi oră, este „Uciderea lui Gonzago”, o dramă plasată în cadrul shakespearianului Hamlet.
Nici un comentariu