În ultimii ani, mulți profesori – atât din ciclul primar, cât și din cel gimnazial şi liceal, dar şi din mediul universitar – se plâng de noile generații de elevi care vin din urmă și care – nici pe departe – nu sunt ca cele de dinainte. „Agitați”, „superficiali”, „neatenți”, „dezinteresați”, „nepregătiți”, „needucați” sunt doar câteva dintre etichetele puse pe acești copii și, uneori, pe bună dreptate. Pare din ce în ce mai greu să-i stăpânești și să-i canalizezi către învățare.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Îmi amintesc de doamna mea profesoară de fizică din școala generală. În ciuda staturii sale mărunte – se pierdea printre elevii din clasa a cincea –, înghețai doar dacă o zăreai pe hol. În laborator, colectivele de elevi – pe-atunci supradimensionate, cum le-am spune acum, uneori cu 42 de copii în clasă – încremeneau, iar în orele ei era liniște deplină, chiar și atunci când dispărea pentru câteva momente în sălița de alături, pentru a ne aduce scripeți, baghete de ebonită, electroscoape sau dinamometre. Să ai peste opt la fizică era o performanță de neatins, cine reușea mai mult devenea o legendă a școlii!

Peste ani, ne-am reîntâlnit în curtea aceleiași școli, eu profesoară, dumneaei pensionară. Am simțit instantaneu nevoia să iau poziția de drepți, cred că așa am și făcut. Am stat puțin de vorbă, pentru mine era aceeași profesoară pe care în clasa a șasea am început s-o admir atât de mult, încât m-am ambiționat să învăț fizica pentru a-i smulge zecele de neconceput. Și am reușit de mai multe ori, din câte îmi aduc aminte, ba chiar am avut și performanțe la olimpiada de fizică, deși punctul meu forte era limba română. La un moment dat, am auzit-o: „Ce bine că m-am pensionat! Nu cred că mi-aș fi putut ține orele cu așa copii”. Am încremenit. Elevii treceau pe lângă noi, unii alergând, alții râzând în hohote, alții țipând sau îmbrâncindu-se. Pentru mine, o imagine a pauzelor școlare de zi cu zi. Pentru doamna mea de fizică, o imagine terifiantă, am înțeles mai ales din expresia chipului său.Avem datoria să creștem, în sensul de a evolua, alături de acești copii absolut minunați, care pot afla instantaneu orice informație care-i interesează, care învață secretele tehnologiei celei mai sofisticate cu aceeași ușurință cu care noi învățam să ne jucăm Piciorușul sau Hoții și vardiștii, dar care sunt bombardați, din momentul în care pășesc în această lume, cu zeci, sau poate sute, mii de mesaje, care nu-și pot consuma energia alergând în fața blocului, cu cheia la gât, până se întunecă și nici nu-și mai pot face temele în liniște, sub privirile unei mame calme, senine și lipsite de grija zilei de mâine.

Am încercat să mi-o închipui în fața acestor copii și nu puteam să mi-i imaginez decât încremeniți, așa cum fuseserăm noi în urmă cu zeci de ani, ceea ce părea, totuși, de neconceput. Și, în acel moment, am conștientizat că elevii din ziua de astăzi nu sunt nici agitați, nici superficiali, nici neatenți, nici dezinteresați, nici nepregătiți, nici needucați, ci doar diferiți de cei de odinioară. Atât. Doar diferiți. Pentru a-i instrui și educa, noi, părinții și profesorii lor, avem datoria să ieșim din tiparul adultului clasic – pe care l-am adoptat, copiind, mai mult sau mai puțin conștient, atitudinea părinților și profesorilor noștri. Avem datoria să creștem, în sensul de a evolua, alături de acești copii absolut minunați, care pot afla instantaneu orice informație care-i interesează, care învață secretele tehnologiei celei mai sofisticate cu aceeași ușurință cu care noi învățam să ne jucăm Piciorușul sau Hoții și vardiștii, dar care sunt bombardați, din momentul în care pășesc în această lume, cu zeci, sau poate sute, mii de mesaje, care nu-și pot consuma energia alergând în fața blocului, cu cheia la gât, până se întunecă și nici nu-și mai pot face temele în liniște, sub privirile unei mame calme, senine și lipsite de grija zilei de mâine.

Nu, în niciun caz nu ne mai putem poziționa față în față cu elevii noștri, iar între noi – ca o baricadă – să fie catedra. Au multe de învățat de la noi, dar și noi de la ei. Și nu putem face asta decât dacă stăm printre ei. Cu echilibru, cu pasiune, cu dragoste, cu măiestrie didactică și, mai ales, cu multă răbdare. Noi suntem oglinda în care ei își răsfrâng nevoia de a fi iubiți, înțeleși și apreciați. În noi stau soluțiile și răspunsurile, trebuie doar să le căutăm. Și cel mai important este să înțelegem că elevii de astăzi nu sunt nici mai răi, nici mai buni decât cei de odinioară. Ei sunt aceiași copii, doar lumea din jurul lor nu mai este aceeași.

Foto: ziarullumina.ro

(Citit de 984 ori, 1 afisari astazi)