Doi studenţi constănţeni au depus, ieri, o plângere penală la DNA împotriva primarului interimar Decebal Făgădău, pentru abuz în serviciu. Aceştia sunt nemulţumiţi din cauza faptului că studenţilor nu le este acordată reducerea de 50% pentru transportul în comun prevăzută de lege.

Promotii tablouri pecanvas.ro

În plângerea depusă la DNA, George Farauanu, student la Universitatea „Ovidius”, şi Eduard Constantin Tănase, student la Universitatea Maritimă din Constanţa, susţin că, în cadrul şedinţei Consiliului Local (CL) Constanţa de marţi, Decebal Făgădău a iniţiat un proiect prin care toate cadrele didactice din Constanţa urmează să beneficieze de reducere la transportul local în comun. Liberalul Radu Matei a propus un amendament la acest proiect, având în vedere prevederile Legii educaţiei naţionale, astfel încât şi studenţii din Constanţa să beneficieze de aceste reduceri. „Amendamentul a fost respins de către consilierii locali PSD, aceştia fiind instigaţi la nerespectarea legii de către Decebal Făgădău, care, în opinia noastră, a săvârşit un abuz în serviciu. Considerăm inacceptabilă situaţia de fapt în care profesorii au primit reducere la transportul local în comun, iar studenţii nu, deşi cei din urmă au dreptul la această reducere conform legii. Demersurile pentru respectarea legii au fost iniţiate în anul 2014, Consiliul Local refuzând în mod explicit să pună în aplicare Legea educaţiei”, a declarat ieri, la ieşirea din sediul DNA, George Farauanu. Potrivit celor doi, studenţii nu se mai bucură de reduceri la transportul în comun începând din 2010, asta deşi, în ultimii doi ani, reprezentanţii studenţilor au cerut asta municipalităţii, inclusiv în timpul şedinţelor de CL la care au participat.

Amintim că, în urmă cu un an, Asociaţia Elevilor din Constanţa depunea o plângere tot la DNA Constanţa, împotriva fostului primar Radu Mazăre, pentru acelaşi motiv: elevii nu beneficiau de subvenţie pe mijloacele de transport în comun. La foarte scurt timp, însă, administraţia publică locală decidea că toţi elevii din municipiul Constanţa vor primi reducere de 50%.

Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat, la finalul şedinţei CL Constanţa de marţi, că intenţionează să iniţieze un proiect de hotărâre referitor la reduceri pentru studenţi la transportul în comun: „Avem în lucru un studiu, pentru că atunci când noi iniţiem o hotărâre de Consiliu Local trebuie să avem impactul bugetar şi cu justificări, numărul persoanelor, impactul bugetar maxim pentru că, dacă depăşeşti acest impact bugetar, înseamnă că ai angajat o cheltuială fără să ai sursă. Cert este că, în momentul de faţă, lucrez la proiectul de hotărâre”, a precizat edilul-şef.

Foto: Gabriel Botezatu

(Citit de 498 ori, 1 afisari astazi)