Facultatea de Matematică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române (IMAR), Societatea de Ştiinţe Matematice din România – Filiala Constanţa şi Universitatea din Wisconsin – Madison organizează, în perioada 19-22 mai, cea de-a VI-a ediţie a Workshop-ului Tinerilor Matematicieni. Evenimentul este găzduit de Universitatea „Ovidius”, la Constanţa, şi reuneşte elita tinerilor matematicieni care au studiat la prestigioase universităţi şi centre de cercetare din străinătate (Harvard, Princeton, Pennsylvania, Massachusetts Institute of Technology), tineri care, de-a lungul timpului, au obţinut burse şi granturi doctorale şi post-doctorale, precum şi diverse tipuri de fonduri europene şi guvernamentale pentru cercetare. Din comitetul de organizare al celei de-a VI-a ediţii a workshop-ului fac parte conf. univ. dr. Constantin Costara (Universitatea „Ovidius”), cercetător dr. Cristian Enache (IMAR), lect. univ. dr. Denis Ibadula (Universitatea „Ovidius”), cercetător dr. Liviu Ignat (IMAR), cercetător dr. Anca Măcinic (IMAR) şi prof. univ. dr. Laurenţiu Maxim (Universitatea din Wisconsin – Madison, SUA).
Workshop-ul Tinerilor Matematicieni se va desfăşura în două secţiuni: 1. Algebră, teoria numerelor, geometrie, topologie, geometrie algebrică şi 2. Analiză, ecuaţii cu derivate parţiale şi matematici aplicate. Această a VI-a ediţie cuprinde însă şi o secţiune inedită, anume Sesiunea specială dedicată celei de-a 150-a aniversări a Academiei Române. De aceasta se vor ocupa cercetător dr. Cristian Anghel, cercetător dr. Anca Bonciocat, cercetător dr. Nicolae Bonciocat, lect. univ. dr. Denis Ibadula, cercetător dr. Anca Măcinic şi cercetător dr. Sergiu Moroianu.
Despre ce înseamnă organizarea acestui eveniment de înaltă ţinută la Constanţa, lect. univ. dr. Denis Ibadula a declarat: „Este deja o tradiţie pentru noi să fim gazdele acestui workshop şi ne motivează să mergem înainte atât faptul că ediţiile precedente au fost un real succes, dar şi invitaţii de marcă din lumea matematicii care ne onorează, an de an, cu prezenţa lor. De asemenea, este foarte îmbucurător pentru noi că Academia Română a acceptat ca cea de-a 150-a sa aniversare să fie marcată la Universitatea Ovidius din Constanţa”. Matematicianul constănţean a ţinut să remarce şi că, „dacă matematicieni care au studiat în străinătate la şcoli de renume mondial se reîntorc în ţară, înseamnă că situaţia în matematică nu este atât de gravă ca în alte domeni, în care este nevoie de laboratoare şi multe dotări specifice fără de care cercetarea nu se poate derula”. „În matematică este nevoie doar de hârtie, un creion şi, desigur, de o minte sclipitoare. Pe de altă parte însă, şi în acest domeniu e necesar accesul la cărţi de top şi reviste de specialitate şi, totodată, este nevoie de susţinere financiară pentru participarea la conferinţe şi stagii de specialitate. La momentul actual, pot spune că este eroic să lucrezi în sistemul de educaţie sau de cercetare, doar cei care au vocaţie pot rezista împotriva sistemului, ca să zic aşa”, a explicat Denis Ibadula.
Evenimentul găzduit de Universitatea „Ovidius” reprezintă o şansă de neratat pentru studenţii, masterzanzii şi doctoranzii constănţeni din domeniul matematicii de a intra în contact direct cu cei mai prestigioşi şi tineri matematicini români. În aceeaşi ordine de idei, workshop-ul ajută, graţie discuţiilor informale care au loc alături de cele privind strict cercetarea în domeniu, la consolidarea relaţiilor interumane dintre matematicieni.
Nici un comentariu