Primele evenimente de toamnă derulate sub egida „Oamenii Timpului” debutează mâine, la Constanţa. Acestea sunt oganizate în colaborare cu Primăria Municipiului Constanţa, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Ordinul Arhitecţilor din România (Filiala Dobrogea) şi Muzeul de Artă Constanţa. Din seria acestor evenimente face parte şi (re)deschiderea, pentru o zi, a Cazinoului din Constanţa, (re)deschidere ce va avea loc mâine, începând cu ora 13.00, pentru a găzdui dezbaterea cu titlul „Patrimoniul Regal la Marea Neagră” şi Expoziţia „Scurtă istorie în imagini a Cazinoului din Constanţa”.

Promotii tablouri pecanvas.ro

La eveniment vor participa o serie de personalităţi recunoscute în domeniu: academicianul Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, filiala Bucureşti, Daniel Şandru, secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar, Cancelaria Primului-Ministru şi director onorific al revistei de cultură contemporană „Timpul“, Raluca Ştirbăţ, pianistă şi iniţiatoarea campaniei de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni, criticul de artă Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, arhitectul Radu Cornescu şi Florin Anghel, profesor în cadrul  Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Dezbaterea va fi moderată de Daniel Citirigă, manager zonal pentru Constanţa al Campaniei „Oamenii Timpului“. Despre evenimentul de mâine, Citirigă a declarat: „Dezbaterea despre patrimonial regal la Marea Neagră în Cazinoul din Constanţa are rolul de a readuce în conştiinţa publică ceea ce numim estetica frumosului, de a prezenta povestea unor monumente care s-au încăpăţânat să reziste şi să aibă imaginea unor diamante care trebuie doar reşlefuite. Poate mai mult ca oricând, în domeniul patrimoniului, ar trebui să avem zilnic în minte cuvintele Regelui Mihai, care spunea că nu vede România de astăzi ca pe o moştenire primită de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri. În acest sens, cred că este de datoria noastră ca acest patrimoniu extraordinary să se bucure de un viitor pe măsura trecutului”.

Tot mâine, începând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă din Constanţa va avea loc  un concert extraordinar susţinut de pianista Raluca Ştirbăţ,  Preşedinte al Societăţii Internaţionale „George Enescu“ din Viena. afis-recital

Intrarea este liberă la ambele evenimente.

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului” RO+. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

Potrivit organizatorilor, la cea de-a II-a ediţie a Galei, din 800 de nominalizați propuși prin accesarea platformei online www.oameniitimpului.ro au fost selectați, printr-o etapă de prejurizare, 80 de finaliști (câte zece pentru fiecare județ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceștia au beneficiat de peste 200.000 de voturi online din partea susținătorilor. La Gala finală, zece personalități dintre cei 80 de finaliști au primit Trofeul „Oamenii Timpului” (Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași”), intrând în comunitatea cu același nume.

Pentru mai multe detalii: www.oameniitimpului.ro

Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium.

Sursa foto: Gabriel Botezatu

(Citit de 718 ori, 1 afisari astazi)