Instituţia CTP faţă cu manipularea. Reconsiderări de „băsistă” întârziată
Acum câţiva ani mă supărasem rău pe Cristian Tudor Popescu, atunci când o desconsiderase pe Herta Müller fără să o citească şi tot bălmăjea chestii …
Acum câţiva ani mă supărasem rău pe Cristian Tudor Popescu, atunci când o desconsiderase pe Herta Müller fără să o citească şi tot bălmăjea chestii …
Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Expert Forum (EFOR),Freedom House România (FHR), Grupul pentru Dialog Social (GDS) și mișcarea civică Inițiativa România(IR) cer demisia imediată …
„Situaţia actuală a monumentului este deosebit de gravă. Consecinţă directă a modului în care s-a proiectat, avizat şi executat intervenţia asupra zidurilor, turnurilor şi a …
Portul Constanţa, în vizorul DNA. Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni …
Mi se pare că manipularea a ajuns într-un punct culminant. Publicul antenist (şi, când spun antenist, fac iarăşi precizarea că mă refer generic la toate …
Nu toţi politicienii, nu toţi funcţionarii publici sunt la fel, nu toţi sunt penali. Asta vor ei, penalii, să ne facă să credem, pentru că …
Chiar dacă nu au fost mulţi (numărul poate fi estimat din pozele alăturate), s-au găsit câţiva constănţeni care au părăsit confortul canapelei din faţa televizorului …
Joi, la ora 18, în parcul de la Primăria Constanţa, a fost convocat un miting de protest, printr-un eveniment creat pe Facebook, cu titlul „Oprea …
Un scandal zguduie de o săptămână urbea noastră, putând servi ca studiu de caz pentru ce înseamnă o campanie de manipulare sau chiar de linşaj …
Pressone.ro a scris despre cele peste 1.000 de contracte pe care deputatul de Constanţa Eduard Martin le are cu statul. Cunoscut îndeosebi pentru contractul de …
Cred că trei oameni din ţara asta îmi sunt pe de-a-ntregul odioşi: Iliescu, Mazăre şi Udrea. Fiecare dintre ei a făcut mult rău, desigur, la …
Nemulţumirea majoră a constănţenilor este sufocarea oraşului de construcţii care, treptat, înlocuiesc spaţiile verzi absolut necesare şi le iau aerul de respirat. Ieri au avut …