Teatrul de Stat Constanţa „pune în scenă” joi, începând de la ora 19.00, o întâlnire cu poezia, teatrul şi muzica. Actriţa Arina Cojocaru îşi va lansa volumul de versuri „Douăsprezece fără patru minute”. La eveniment vor participa, alături de autoare, Andu Axente, Ana Maria Ştefan, George Eugen Doinaru, Walter Ghicolescu, Dana Manolache, Rovena Paraschivoi, Bogdan Ocheşel, acompaniat la pian de Daniela Gardon, dar şi elevii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa: Cristiana Alexandra Sariu şi Mădălin Angelo Năstase.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Prefaţa volumului Arinei Cojocaru poartă semnătura lui Gabriel Rusu. „Arina Cojocaru descoperă pe pielea ei de poet că prezentul nu se poate dezbăra de trecut și nici ființa în absența viitorului, pentru că… s-a născut în octombrie 1989, cam pe granița dintre două Românii. Prezentul meu este pentru ea trecut. În prezentul meu totuși continuu, perioada constănțeană, am întâlnit un tip haios cu adevărat și adevărat de serios în momente de taină și singurătate. Fuma multicel, mergea cu un Trabant, uneori la pescuit, scria poezie. Cum e Ziditorii de cuvinte, un poem despre poeți. L-am reîntâlnit trecând grăbit printr-un poem din această carte. Și, din una în alta, mi-am dat seama că nu știu ce și cum va scrie Arina Cojocaru mâine, dar astăzi, sunt convins, are acel simț special al greutății cuvântului în care încap începutul și sfârșitul lumii, iar între ele amintitele emoții fundamentale”, se arată în prefaţa volumului „Douăsprezece fără patru minute”.

(Citit de 324 ori, 1 afisari astazi)