Regele Carol I este personajul principal al celei mai recente cărţi a Doinei Păuleanu, „Regalitatea şi marea”. „L-am urmărit în toate venirile sale aici, ştiu unde a stat, cu cine s-a întâlnit, aproape că ştiu ce a gândit”.
De fapt, aşa cum a mărturisit autoarea, această a paisprezecea carte a sa reprezintă un exerciţiu de admiraţie faţă de regele care şi-a asumat „un proiect de o grandoare fără precedent şi de un curaj cu totul deosebit”, acela de a racorda Dobrogea la Ţară, în condiţiile în care exista un decalaj formidabil.
Celelalte personaje, care l-au secondat pe Carol I în împlinirea misiunii de a lega Dobrogea de România, sunt Regina Elisabeta – poeta Carmen Sylva, al cărei bust sculptat în piatră de Ion Jalea s-a întors pe faleza Constanţei, după ce a fost ascuns de comunişti într-un beci de muzeu, dar şi miniştrii şi prefecţii care s-au succedat, contribuind la conturarea deplină a Dobrogei la începutul secolului XX.
„Responsabilitate asumată şi dragoste” au investit Remus Opreanu sau Scarlat Vârnav, înalţi funcţionari ce şi-au lăsat amprenta asupra Constanţei pe care o cunoaştem acum. Adică mult mai mult decât investesc autorităţile din zilele noastre, care ar fi trebuit să se simtă atinse, măcar prin comparaţie, de discursul Doinei Păuleanu şi de cel al profesorului universitar dr. Ioan Opriş, care a făcut o prezentare a cărţii. El s-a referit la lucrarea lansată ieri la Muzeul de Artă ca la una monumentală, o pledoarie pentru valoarea Dobrogei, valoarea înseamnând oameni. A spus că este şi o lecţie de morală şi de patriotism pentru cei ce ne conduc şi au o mare responsabilitate. În acest context, muzeograful s-a referit la „mirajul nefast al Mamaiei recente” prin comparaţie cu dezvoltarea staţiunii balneare la începuturile ei.
Opriş şi-a exprimat speranţa, întemeiată pe prodigiozitatea Doinei Păuleanu, că este vorba de primul volum dintr-o trilogie, care ar mai putea cuprinde un volum despre Dobrogea interbelică şi unul despre Dobrogea postbelică.
Doina Păuleanu – critic de artă recunoscut la nivel naţional, directoarea Muzeului de Artă, profesionistă omagiată public de Andrei Pleşu, care i-a fost coleg de facultate şi îi este prieten, atunci când acestuia din urmă i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius – a vorbit mai mult despre culisele scrierii acestei cărţi, despre plăcerea de a reda, pe bază de mărturii şi documente, parfumul unei epoci care s-a numit „la belle epoque” şi în care i-ar fi plăcut să trăiască. A încercat să transmită celor prezenţi o impresie vie asupra atitudinii familiei regale faţă de artă, asupra felului în care patronau regele şi regina României manifestările artistice, conferindu-le, prin prezenţa lor la expoziţii şi prin înaltul protocol, un prestigiu extraordinar chiar şi peste hotare.
Lansarea de ieri a strâns la muzeu un public numeros şi a început cu o serie de colinde de Crăciun, intonate de corul Liceului Teologic, condus de dirijorul Horaţiu Alexandrescu. Au cuvântat despre autoare şi despre carte Anca Ivaşcu, directoarea Editurii Monitorul Oficial, a cărei colaborare cu Doina Păuleanu numără deja patru volume apărute în condiţii grafice excelente, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, care, deşi venit în blugi, a făcut câteva consideraţii despre aristocraţie şi a încercat să ne convingă că a citit aproape toată cartea şi a ajuns la concluzia că „avem obligaţia să ridicăm puţin ştacheta”. Corect. Dar nu puţin.
Nici un comentariu