Chiar aşa, unde şi-ar putea umfla noile autorităţi locale muşchii mai bine decât în instituţiile de cultură?!! După ce au supravieţuit (Unele. Altele, nu!) cu minimum de oxigen anilor de Mazăre plus Nicuşor, începând să respire mai uşor de când cei doi au fost îndepărtaţi de procurori de la conducerea oraşului/judeţului, mi se pare normal ca tot ele să fie folosite pentru a arăta acum, postelectoral, intransigenţă şi… schimbarea foii.
După ce teatrele au fost sucite şi răsucite dintr-un sediu în altul, de la o denumire la alta, de la o formulă organizatorică la alta, până când Fantasio a murit, iar TBOD (Teatrul de Balet Oleg Danovski) şi-a pierdut prestigiul internaţional, acestea fiind principalele victime ale unei epoci mizerabile din perspectivă culturală, iată că noul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa vrea schimbări.
Şi anume vrea ca Teatrul de Stat să revină la numele Fantasio. Să-i explice cineva, vă rog frumos, că Fantasio era teatrul de revistă al Constanţei, adică un gen aparte, ce nu se confundă cu ceea ce era Teatrul de Stat, anterior numit Teatrul de Dramă şi Comedie sau Teatrul Dramatic. Nici drama, nici comedia nu au de-a face cu revista şi niciodată nu au fost ele amestecate.
Cu o excepţie, atunci când, pentru a justifica tembela comasare, făcută cu scopuri imobiliare şi mercantile, Cristian Zgabercea, cel care a dus la îndeplinire misiunea dată de naşul său, Nicuşor Constantinescu, a susţinut că revista va rămâne o secţie aparte în cadrul noului teatru. Şi au fost puse în scenă câteva musicaluri (oricum, altceva decât revista, care e un gen specific românesc) pentru a adormi vigilenţa nostalgicilor. Dintre ele îmi aduc aminte de o catastrofă numită Strangers in the Night. Alea au fost, s-au terminat, de ani de zile teatrul din Constanţa nu mai montează aşa ceva! Ce-ar mai fi să se numească Fantasio şi să monteze tragedii antice, Shakespeare sau Cehov?!… Cât de derutat ar fi publicul, care cu greu şi-a redesenat potecile spre teatru, astfel încât să nu-i mai ducă în parcul din centrul oraşului, la TNOB (Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski)?
Să-i mai explice cineva domnului preşedinte că actorii teatrului constănţean nu sunt actori de revistă, că Jean Constantin şi Gelu Manolache s-au dus de multă vreme de pe această lume, că nu avem trupă de dansatori sau solişti care să poată interpreta şlagăre ori cuplete şi că publicul s-a dezobişnuit de astfel de spectacole. Din păcate, revista a murit la Constanţa şi e oale şi ulcele demult, aşa că degeaba chemăm acum ambulanţa pentru resuscitare.
Şi să-i mai povestească cineva domnului preşedinte că în Constanţa nu avem nici măcar un teatru care să funcţioneze într-o clădire decentă, adecvată necesităţilor. Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, salvat de furia distructivă a lui Nicuşor Constantinescu doar prin trecerea lui în administrarea Ministerului Culturii, funcţionează în fosta sală de festivităţi a Liceului Mircea cel Bătrân, iar clădirea care a aparţinut Teatrului Fantasio era la origine cinematograf şi a fost donată Constanţei de Demostene Tranulis.
Niciuna dintre ele nu ajunge pentru necesităţile culturale ale unui oraş cum e Constanţa, însă politicienii ştiu că cei care se duc la teatru sau consumă alte produse culturale votează cu mai mult discernământ, deci astfel de vicii nu trebuie încurajate. Şi administraţia a luptat curajos cu ele, alocând bugete la limita subzistenţei şi lăsând instituţiile culturale să cadă în paragină şi în uitare.
Şi încă ceva să-i mai comunicaţi domnului preşedinte: că, de ceva vreme, de când DNA-ul şi-a făcut de lucru asiduu prin primărie şi CJC, sălile teatrelor au început să se umple. Asta pentru că premierele sau spectacolele eveniment au început să curgă. Asta pentru că şi atitudinea autorităţilor s-a schimbat, iar bugetele au început să crească.
Să vii acum şi să ameninţi cu schimbarea managerilor sau să te superi şi să faci scandal pentru că nişte obiecte de inventar (de inventar!) nu au fost aruncate mi se pare ca atunci când bărbatul şi-a găsit amantă şi vine acasă la nevastă reproşându-i că nu i-a călcat şireturile de la pantofi.
Una – că omul sărac nu aruncă, nu casează, ci refoloseşte la nevoie, a doua – că nu trebuie să privim recuzita ca pe mobila noastră din casă, ea arătând cu totul altfel pe scenă, în lumina reflectoarelor, a treia – că în criza de spaţiu de la fostul Fantasio e normal ca lucrurile să fie înghesuite prin orice cotlon.
Deci nu redenumim pianul – acordeon, că aşa avem noi chef sau că dă bine la imagine, ci punem mâna şi facem un teatru adevărat al Constanţei, care poate va binemerita titulatura, până acum refuzată de Ministerul Culturii, de TEATRU NAŢIONAL. Şi renovăm grădinile de vară, ca să oferim constănţenilor şi turiştilor spaţii estivale de spectacol. Şi bugetăm cum se cuvine eforturile trupei Teatrului de Stat. Şi sprijinim Festivalul de teatru antic, ca să devină o manifestare definitorie pentru oraş. Iar, dacă avem bani de risipit pe experimente zombie, putem să reînfiinţăm Fantasio, dar cu o trupă nouă şi adecvată care să poată monta spectacole de revistă. Dacă mai există aşa ceva. Deşi eu sunt sceptică în privinţa publicului pentru astfel de teatru…
Nici un comentariu