Marţi seară toţi realizatorii de talk show din România, în frunte cu Rareş Bogdan, au întors pe toate părţile incidentul aviatic de la graniţa Turciei. Ba ruşii au forţat nota cu Suhoi-ul 24 care a intrat în spaţiul aerian turc, ba Turcia a reacţionat disproporţionat la o manevră de câteva secunde în spaţiul aerian turco – NATO a piloţilor ruşi.
Una peste alta, acum avem un Putin cu orgoliul rănit (ruşii mereu au făcut manevre evazive cu nave şi avioane sub nasul NATO sau, cum se spune acum, aroganţe), o Turcia bine dotată şi pregătită din punct de vedere militar, dar cu un cartof fierbinte în mână (Kobane şi de aici problema kurdă), nişte „mici probleme” în Ucraina, Crimeea, plus valul de atacuri teroriste în Europa. Pentru un strateg geopolitic pare combinaţia perfectă: toţi sunt nervoşi şi cu degetul pe trăgaci, mai rămâne de văzut cine îşi pierde primul răbdarea şi deschide focul. Parcă prea se leagă toate între ele, parcă prea s-a grăbit Rusia anul trecut să pună bocancul militar în Crimeea, anticipând ce avea să vină.
Dacă mai punem la socoteală şi „condimentul” nefericit cu zborul malaiezian 17 care s-a soldat cu aproape 300 de morţi şi nici până în ziua de azi nu s-a lămurit cine a doborât în realitate avionul (ruşii acuză o făcătură împotriva lui Putin, Vestul arată cu degetul spre insurgenţii ucraineni, dotaţi din plin cu „ajutoare umanitare” de către Moscova) rezultă o tablă de şah perfectă, cu piese poziţionate de parcă însuşi generalul Sun Tzu ar fi pus cu mâna lui pionii, nebunii, regii şi reginele.
Din păcate, România este un simplu pion îmbrăcat în mantie regală de Vest şi scos la înaintare pe noul front de est. Nu vă faceţi prea multe iluzii, că şi americanii de la Deveselu tot cu gaz importat dinspre ruşi se încălzesc. Şi pentru ca cei care mă înjură şi spun că nu mă pricep la armată să nu-şi piardă vigilenţa, închei aşa: Mult-contestatul F 16 american, pe care l-am cumpărat şi noi, a bifat una dintre puţinele victorii împotriva avioanelor ruseşti, deşi nu mi se pare mare scofală ca două aparate de vânătoare supersonice să tăbare şi să doboare un SU 24 specializat în bombardament la sol. Dacă era un MiG 29 sau un SU 27, alta era treaba. Mai ţineţi minte hârjoneala dintre imensele bombardiere Tupolev 95 şi Tomcat-urile americane din timpul războiului rece? Ruşii cu americanii se enervau unii pe alţii la zeci de mii de metri altitudine, dar nimeni nu apăsa butonul roşu de pe manşă.
Sursa foto: f-16.net
Da razboiul rece s-a incheiat fara razboi, dar acum se poarta un alt fel de razboi care include terorismul islamist, acum au gasit o alta metoda, o populatie subdezvoltata musulmana sponsorizata de liderii lumii sa se atace intre ei mai ales sa ne atace pe noi, pe cetatenii pe care liderii lumii ar fi trebuit sa ne protejeze! POLITICA SOCIALISTA PROMUSULMAMA trebuie SCHIMBATA pentru ca adus Europa in stare de FRICA si MOARTE, Stanga SOCIALISTA franceza este PROMUSULMANA, iar „crestin-democrata” Merkel este de fapt SOCIALISTA din politica fostei Germanii de Est COMUNISTE asa cum se vede in poza unde este alaturi de liderii comunisti est-germani: http://stirileprotv.ro/special/o-fotografie-din-perioada-comunista-ar-putea-sa-o-compromita-pe-cancelarul-german-angela-merkel.html
ISIS este sustinut ARTIFICIAL din BANII NOSTRI de politicienii lumii, POLITICA CORUPTA A UCIS OAMENII NEVINOVATI din Paris, Serviciile Franceze si socialistul Hollande AU STIUT de cele 6 atentate pentru ca aveau informatii CLARE despre trecutul cel putin a 2 din teroristi DAR AU PERMIS ATENTATELE ca sa CONVINGA francezii sa intre FARA REZERVA in razboiul din Siria pentru RESURSE NATURALE impotriva teroristilor pe care TOT haita SOCIALISTA a lui Hollande i-a invitat in Europa printre „refugiatii” musulmani sub pretextul ipocritului umanism ATEU socialist al „drepturilor omului” pe care socialistii francezi l-au practicat in ultima jumatate de secol prin acceptarea in Franta a modului de viata musulman barbar, poligamiei, discriminarii femeii, purtarea botnitei pe fata femeilor, casatorii aranjate, imami extremisti care indemnau citand din Coran sa omoare nemusulmanii si sa urasca civilizatia crestina europeana incat s-a ajuns in Franta la peste 700 de zone musulmane in care nici politia franceza NU poate intra,”Zones Urbaines Sensibles” (ZUS), socialistii atei au permis STAT IN STAT pentru ca DOAR o populatie saracita, needucata, MANIPULATA poate sa-i VOTEZE asa cum erau si votantii islamisti, 5 milioane in Franta! Iar pe noi, pe toti cetatenii Europei, POLITICENII CRIMINALI AI LUMII ne-au facut RASISTI ca nu acceptam sutele de mii de „refugiati” musulmani si au decis ei DICTATORIAL sa-i primeasca in Europa desi era DREPTUL NOSTRU DE AUTOAPARARE in fata teroristilor, terorismul este doar EFECTUL dar CAUZA sunt TOTI POLITICIENII CORUPTI ai lumii, CRISTOS a DEMASCAT de acum 2000 de ani POLITICUL CORUPT ca sursa a RAULUI MONDIAL impotriva caruia trebuie sa LUPTAM si l-a CONDAMNAT LA IAD: „Vai voua, carturarilor si fariseilor FATARNICI! Pe din afara va aratati drepti oamenilor, înauntru însa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege. Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de pedeapsa IADULUI?” Noul Testament, Matei cap. 23: 27-33.