Universitatea „Ovidius” Constanţa a acordat, la finalul săptămânii trecute, ultimul titlu Doctor Honoris Causa din acest an. Distincţia i-a revenit tenorului Vasile Moldoveanu, pe care, în Laudatio, Daniela Hanţiu, decanul Facultăţii de Arte, l-a numit „căutător de sensuri profunde, şlefuitor al cuvântului cântat”. „Marele tenor traversează scena existenţei cu distincţie, cu demnitate, dând importanţă măsurii timpului, vibrând la emoţiile interioare şi oferind, cu fiecare rol, darul retrăirii, căci preluăm dileme, bucurii, speranţe din destine făurite de puterea artei”, susţine decanul Facultăţii de Arte.
Evenimentul a fost unul încărcat de emoţie, tenorul mărturisind ce a însemnat, pentru el, reîntoarcerea, după şase decenii, în oraşul natal, revenire pe care i-o datorează, conform spuselor sale, Aureliei Lăpuşan, conf. univ. dr. în cadrul Facultăţii de Litere – Specializarea Jurnalism a universităţii constănţene. În acest context, Vasile Moldoveanu a povestit despre despre şcoala situată pe strada Călăraşi, în Constanţa, acolo unde a învăţat în clasele primare. Vizitând-o după zeci de ani, a regăsit-o, spune el, neschimbată din punct de vedere al atmosferei, al emoţiei care te încearcă odată ce-i treci pragul.
Spirit tânăr, în pofida celor 80 de ani care îi apasă pe umeri, artist recunoscut la nivel internaţional, tenorul Vasile Moldoveanu a subliniat un aspect pe care îl consideră esenţial pentru cei care-şi dedică viaţa muzicii: „Trebuie să iubim ceea ce facem. Aveţi încredere în profesorii voştri şi aveţi puterea de a discerne!”, a fost mesajul lui Moldoveanu către tinerii artişti prezenţi în Sala Senatului, la ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa.
Vasile Moldoveanu a cântat pe toate marile scene ale lumii, de la Opera Covent Garden, la operele din Hartford, Chicago şi Metropolitan Opera.
Nici un comentariu