Sărbătoarea teatrului constănţean, dincolo de bucuriile şi emoţiile aniversării a 65 de ani de existenţă, a scos în evidenţă cu asupra de măsură necesitatea unui teatru nou, de fapt a unui teatru adevărat pentru oraşul Constanţa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Mulţimea spectatorilor care au vrut să profite de cele cinci spectacole gratuite oferite de teatru, au stat la coadă şi s-au supărat când tichetele cu locuri s-au terminat arată că există public dornic de cultură, de artă, peste capacitatea de circa 250 de locuri a sălii teatrului „Fantasio”.

Nu este un secret pentru nimeni că în Constanţa nu există o clădire destinată pentru teatru, că cea în care îşi desfăşoară acum activitatea Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a fost sala de festivităţi a liceului Mircea, iar sala Fantasio a fost cinematograful dăruit oraşului cu mare generozitate de Demostene Tranulis, acest Mecena al secolului trecut, şi are acum nevoie disperată de o reparaţie capitală. Ca să nu mai vorbim despre micuţa sală Elpis în care funcţionează Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”.

Fireşte, actorii dramaticului constănţean, actualmente Teatrul de Stat Constanţa, tânjesc după „teatrul mare”, din care au fost scoşi împotriva voinţei lor, dar pe care îl consideră „acasă” pentru că nu cunosc altă casă şi nu-şi îngăduie să spere la mai mult. Cum să spere, când în Constanţa ultimelor două decenii nu s-a construit nimic important, iar cultura a fost mereu ultima pe lista administraţiei locale?

Dacă ne gândim bine, oare chiar ar fi imposibil? Ce înseamnă, financiar vorbind, pentru un oraş mare cum este Constanţa, o clădire dedicată teatrului, o clădire care să fie un punct de reper în cultura oraşului, o clădire pe care să o putem arăta cu mândrie vizitatorilor români şi străini, o bijuterie arhitectonică ce ar putea aduce un strop de frumuseţe în acest oraş urâţit şi gri?

Duminică, la Gala aniversară, când au urcat pe scenă toţi actualii şi foştii angajaţi ai teatrului, câţiva şi-au spus, timid, reţinut sau manifest, amarul. Cel mai acid a fost regizorul Tudor Chirilă: „Sunt bucuros de reîntâlnire, chiar şi în acest uşor impropriu spaţiu al defunctului Fantasio. Sper ca la următoarea aniversare să nu ne întâlnim în vreo magazie şi sper să aveţi, cât de curând, teatrul pe care Constanţa îl merită şi îl datorează.

Din fericire, pare că epoca neagră a culturii din Constanţa s-a terminat. Am văzut prima ediţie a festivalului de teatru antic „Miturile cetăţii”, am văzut reprezentanţi ai autorităţilor municipale şi judeţene la teatru, am văzut spectacole estivale de calitate în locul mizeriilor kitschoase din anii trecuţi, am văzut hotărâri de consiliu judeţean pentru reabilitarea monumentelor istorice, am văzut, chiar ieri, o hotărâre de consiliu local prin care actriţa Ileana Ploscaru, după 55 de ani de teatru la Constanţa, a fost numită cetăţean de onoare al acestui oraş. Toate acestea – dacă  reuşim să depăşim gândul pragmatic că ne aflăm într-un an electoral – sunt indicii că autorităţile locale încep să înţeleagă rolul culturii în civilizaţia unui oraş şi că trecerea la the next level nu ar trebui să întârzie prea mult.

Dacă oamenii nu ar fi atât de taxaţi de statul român şi atât de reticenţi din cauza proastei utilizări a banului public şi din cauza corupţiei, aş propune ca o parte din fondurile pentru un nou teatru să fie strânse prin subscripţie publică, pentru a evidenţia astfel dorinţa individuală de a participa la un demers cultural, pentru ca unii dintre noi să poată spune peste ani „şi eu am contribuit la frumuseţea asta de teatru!”

teatru-2

Foto: Florin Călugăreanu (Facebook)

(Citit de 229 ori, 1 afisari astazi)