Anul trecut, în decembrie, când patru oameni au murit cu zile după ce un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Siutghiol, scriam că România i-a condamnat la moarte. Pentru că n-am avut şi insistăm să nu avem viteză de reacţie, pentru că bărcile s-au deplasat pe lac cu vâsle, exact ca-n secolul trecut. Pentru că un motor de barcă era defect. Pentru că multe dintre serviciile care trebuie să intervină în situaţii de urgenţă sunt conduse de impostori, de oameni numiţi în funcţii pe considerente exclusiv politice. Erau sute de „pentru că”- uri. Evident, tardive. În 2014, într-un lac îngheţat, au murit patru oameni care salvau vieţi. Nimeni şi nimic nu i-a putut salva. Salvatorii n-au avut salvatori.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Aproape un an mai târziu mor 27 de oameni, în timpul unui concert dintr-un club din capitală. Colectiv. Vorbim, din nou, aşa cum am făcut-o şi în cazul tragediei de la restaurantul Beirut, acolo unde trei tinere au ars de vii, despre autorizaţii de construire, despre avize, despre primari, despre şpăgi, despre nenorociţi siniştri care ar da orice pentru câteva zeci de secunde de celebritate la TV. Despre corupţia care înseamnă, în cele din urmă, moarte. Despre miniştri care se hrănesc cu tragedii. Despre oameni care aleg să publice, să distribuie imagini ce depăşesc toate limitele durerii, toate graniţele suferinţei. De parcă ei n-ar avea, la rândul lor, părinţi, copii, prieteni. Despre medici, asistente în faţa cărora ne înclinăm. În momente ca astea, ei sunt eroii. Singurii, de altfel.

Şi te întrebi, ca boul (?!), cum a fost posibil să moară atâţia tineri într-o ţară relativ civilizată, în secolul XXI. Într-o capitală europeană. Te întrebi cum şi mai ales de ce au murit 27 de oameni, 27 de poveşti, cu tot cu visele lor… Pentru că ţara asta i-a condamnat la moarte. O face în fiecare zi.  Fără să ştim de ce. Nici când anume se va opri.

Te rog să nu mori! Asta e rugăciunea mea pentru fiecare dintre victimele tragediei, acelea care încă trăiesc. Te rog să nu mori! Pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru oamenii care te iubesc. Te rog să nu mori pentru miile de dimineţi în care trebuie să te trezeşti. Pentru visele tale. Pentru toate provocările, pentru fericirea ta, chiar şi pentru lacrimi. Te rog să nu mori! Pentru că ţara asta trebuie să fie altceva decât este acum. Pentru că n-are voie să mai condamne la moarte. N-are voie să mai uite. N-are voie să mai întoarcă privirea de la tragedii, de la dureri pe care nicio imagine nu le poate cuprinde. Nu are voie să mai practice cultul corupţiei. Nu are voie să mai tolereze administraţii locale corupte până-n măduva oaselor. Nu are voie să mai oprească vieţi, acolo unde ele trebuie, de fapt, să meargă mai departe. Te rog să nu mori!

 

 

(Citit de 6.141 ori, 1 afisari astazi)