Dragii noștri concitadini, acum, în plină desfășurare a campaniei „Curățăm Constanța Noastră”, noi, grupul de cetățeni declarați iresponsabili, și nu doar declarați, dar de-a dreptul iresponsabili, care nu am răspuns nici de această dată la apelul bocancilor curățeniei de primăvară, ne adresăm vouă, celor responsabili. În precedentele scrisori deschise ne-am adresat domnului primar interimar Decebal Făgădău. Surprinzător, unele dintre cerințele noastre au fost satisfăcute. Spre exemplu, domnul primar interimar ne-a făcut pe plac și a tăiat sigiliul contractului virgin cu Polaris, pe care l-a trântit, așa cum i-am solicitat, direct pe site. Acum, desigur, noi suntem iresponsabili, dar cu lucrurile serioase nu glumim. Cu siguranță a făcut acest gest de frica noastră, nicidecum a DNA-ului.
Dar să revenim la gândurile noastre, ale muritorilor de rând. Deci, văzând că domnul Făgădău mai are momente, excepții, adevărat, în care ține cont și de cei care beau cafea din ceașca lecturii, bere din halba științei și citesc prostește, fără să se oprească să mai adune un chiștoc din gunoiul antic al Tomisului, ne-am gândit să vă scriem vouă, celor despre care nu știm nimic, am putea doar bănui.
Noi avem o curiozitate, și anume: cam cu cine ați vrea voi să votați? Desigur, asta nu implică să declarați public, este doar o dezbatere virtuală de idei. Și ea, deocamdată, nu se adresează tuturor constănțenilor, ci unor anumite grupuri:
- Primul grup la care noi ne-am gândit este, în ordinea importanței, cel al intelectualilor Constanței, care de ani de zile se plâng, pe bună dreptate, că patrimoniul dobrogean și al cetății lui Ovidius s-a distrus din nepăsare, din rea-voință, din cauză de carnaval; cei care ați plâns zi de zi Cazinoul, e drept, mai mult în interiorul vostru, pentru că… așa era viața, să nu mai dezvoltăm, lumea se indigna în sinea ei într-o perioadă. A, nu în epoca ceaușistă, ci una mult mai neagră pentru cultura și estetica orașului, cea tocmai încheiată: che guevaristă. Pentru acești cetățeni, a căror responsabilitate o considerăm de importanță majoră în stabilirea unor valori, întrebarea noastră este: voi cu cine votați?
- Al doilea grup, ceva mai mare, este cel al locuitorilor din Tomis Nord și Tomis III, ale căror voci și reclamații societatea constănțeană chiar le-a auzit, în special în legătură cu problemele apărute după construirea cartierului Henri Coandă. Acum, după câțiva ani de zile, când DNA-ul tocmai i-a trimis în judecată pe fostul primar și pe fratele senator, ambii cu același nume – Mazăre, pentru luare de mită de la firma care a construit complexul, avem și noi o întrebare simplă: voi cu cine votați?
- Un al treilea grup, și ultimul, pentru a nu crede cineva că suntem obsedați de a provoca vreo revoluție, este cel al șoferilor. Dar nu al tuturor șoferilor care dau în gurile de canal rămase la alt nivel decât asfaltul pe bulevardele constănțene, ci doar al șoferilor care locuiesc sau parchează pe bulevardul Tomis, între Dacia și intersecția de la Victoria. Acei șoferi care își rup mașinile încercând să urce de ani de zile pe acele borduri imense. Acele șoferițe pe care noi le vedem finisând bordurile cu pragul unor mașini nevinovate. E drept, nici șoferițele nu sunt vinovate, nici mașinile, dar totuși, e cineva vinovat? De acest grup, de asemenea, suntem foarte curioși, oare cu cine votați?
În loc de încheiere, pentru a nu-l văduvi pe domnul primar interimar, ne-am gândit să îi adresăm și dânsului o întrebare. Domnule Făgădău, având în vedere că vă declarați un iubitor de cultură și frumos, că apreciați Centrul Vechi, dar și că sunteți șofer și v-a fost spartă mașina, așa cum ați declarat, în zona Henri Coandă, noi, aceiași iresponsabili de altădată, suntem foare curioși: dumneavoastră cu cine votați?
Un grup de iresponsabili curioși,
fără ură și părtinire
Eu as vota cu pisica aia… Mayor Stubbs.