Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” din Constanţa anunţă premiera spectacolului „Peter Pan”, adaptare după celebra poveste a lui James Matthew Barrie. Evenimentul are loc sâmbătă, de la ora 10.00, dar spectacolul va fi pus în scenă şi duminică, atât de la 10.00, cât şi de la 11.300. Regia şi scenariul sunt semnate de Cristian Mitescu, coregrafia, de Sergiu Ionuţ Anghel, scenografia îi aparţine Eugeniei Tărăşescu-Jianu, în vreme ce de muzică s-a ocupat compozitorul Viorel Andrinoiu.
Spectacolul este adaptat etapei de vârstă 4+, iar din distribuţie fac parte actori îndrăgiţi ai scenei Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”: Grațian Prisacariu îl interpretează pe neînfricatul Peter Pan, cel veșnic pus pe șotii, Daniel Minciună este faimosul căpitan Hook, Daniela Manolache dă viaţă adorabilului personaj Wendy, fetița care crede în zâne. Clopoțica este interpretată de Arina Cojocaru, fratele lui Wendy, John este jucat de Tiberiu Roșu, în rolul lui Picior de lemn spectatorii îl vor vedea pe Emanuel Cristoiu, iar cățelușul Nana, un fel de bonă cu blană a copiilor familiei Darling, este interpretat de Ion Ciolan.
Spectacolul este un amestec fascinant de poveste şi magie, în care personajele cântă, dansează, se luptă în Țara Niciunde apărată de Crocodila, crocodilul cu ceas ce protejează acest loc.
Nici un comentariu