Copilul este bunul de preț al mamei, al bunicii, dar și al lumii în care trăiește. Nu ne putem elibera de această realitate. Uneori acest copil, dacă e iubit, nu dispare niciodată, trăind în noi mereu.

Promotii tablouri pecanvas.ro

A crește un copil în zilele noastre nu mai înseamnă doar să-i dai mâncare, mișcare în aer liber sau la un sport de sală și câteva cărți bune de citit.

De ieri încoace viața tuturor a fost bulversată de noua eră multicoloră a internetului. Suntem ceea ce suntem acum și datorită lui. Culorile sunt vii, atrăgătoare: nu-i poți rezista şi îi cedezi ușor. Toată familia folosește instrumentul acesta, care poate însuma multe utilizări: mijloc de informare, bibliotecă, relaxare, magazine, joc, fiind un spațiu cu viață și puls propriu, un organism bine pus la punct, dar şi cu probleme de metabolism. Poate deveni o armă care se îndreaptă spre cel care o mânuiește. Aşa că ar fi bine ca noi, oamenii mari, să nu ne lăsăm copiii fără protecție.

Ca profesor de liceu, am văzut efectul… La început este o nevinovată tabletă cu jocuri care îi abilitează cu atenție manuală şi dorința de a ieși mereu învingători la puncte, apoi se transformă în „prietenul” de nedespărțit, așa cum, odată, şi noi ne jucam şi vorbeam cu prietenul imaginar. Pentru ei, însă, este o prietenie imaginară, căci prietenii adevăraţi îţi vor binele.

Copila mea – nu vreau să stea cu telefonul smart la îndemână. Are cărți frumoase de citit, de pictat, și, mai ales, are de trăit viul, afară la joacă. Din păcate, copiii se văd zilnic cu alți copii și vor să aibă ce au ceilalți. Bine ar fi să existe o solidaritate între părinţi, dar și școala să fie vehementă împotriva smartphone-urilor. Căci lâncezeala își are mugurii din pruncie, apoi se perpetuează și ne găsim în fața unui flagel greu de anihilat. E mai simplu să previi decât să tratezi, se zice.

La ore, indiferent că se predă sau se ascultă tema, ei sunt cu capul plecat sub sabia lui Damocles: telefonul fără butoane! Este hilar sa-i privești cum vorbesc unii cu alții prin sms-uri sau FB, de la o distanță de mai puţin de-un metru, poate chiar cu colegul de bancă. Hilar, zic, dar cu efecte dezastruoase pe termen lung.

Atenția lor este constant amenințată de un bling al telefonului, de o socializare inedită într-un cadru nepotrivit. „Bolile” asociate acestui sindrom, pentru că eu așa îl văd, sunt multe: scăderea atenției, superficialitatea, somnolența în gândire, oboseala, chiar alterarea funcțiilor şi structurii unui copil în formare. Deci inteligența copilului scade. Copilul nu mai răspunde nevoilor lumii reale. Există lucrări care explică știinţific cum stau lucrurile. (A se citi Virgiliu Gheorghe, biofizician, despre efectele televiziunii asupra copiilor noștri.)

Nu ne dorim ca progeniturile noastre să fie niște oameni șterși, fără dorinţa de a cunoaşte şi de a se cunoaște în realitate. Dacă asta ar fi vrut pentru noi, Dumnezeu ne-ar fi născut muți și fără urechi. Însă el ne-a dat tot ce e necesar pentru vorba rostită şi auzită. Ne-a dăruit chipuri frumoase şi diverse pentru a ne ridica privirile din pâmânt şi pentru a ne privi în ochi.

Ce se întâmplă dacă refuzăm? O alienare tot mai mare, un căscat  de plictiseală, o dezumanizare mondială. Oamenii construiesc și se construiesc împreună, nu pe rețele de socializare. O îmbrățișare o fi bună şi scrisă, dar nimic nu poate înlocui căldura ei. Aștept clipa când oamenii se vor juca din nou împreună, nu separat.

(Citit de 213 ori, 1 afisari astazi)