Laurenţiu Nicorescu, pompierul online-ului: „Aș vrea sa âncetaţi cu Cristiana Sîrbu, cu glume de prost gust și sa ne ântoarcem la normlitate la Grapina. Mulţumesc anticipativ”

Promotii tablouri pecanvas.ro

Când citesc texte scrise la mişto, de oameni deştepţi care îi ironizează pe agramaţi, chiar în mijlocul celui mai deplin amuzament, ceva mă râcâie, mă supără, mă îngrijorează. Undeva, în adâncul meu, creşte convingerea că sunt lucruri pe seama cărora nu ar trebui să glumim. Nu în acest context, de slăbire a conceptelor, de răsturnare a valorilor. Miştourile noastre benigne servesc şi ele la bagatelizarea unor lucruri sfinte. Râsul nu face decât să le micşoreze în ochii tot mai multor oameni.

Pentru mine declinul limbii române a început odată cu messenger-ul, atunci când prieteni pe care-i ştiu educaţi au început să scrie fără cratime, ca să nu se mai complice şi să economisească timp. Educată în respectul corectitudinii exprimării scrise şi orale, am fost şocată. Şi de atunci o duc tot într-un şoc…

PE VREMURI, în timpul facultăţii, am făcut corectură la un ziar şi eram amendată dacă scăpam vreo greşeală, cât de mică. Pe vremuri, nu se întâmpla să auzim la televizor vreo exprimare incorectă. Şi mai pe vremuri, când profesorul meu de matematică din liceu emitea dezacorduri, râdeam de el cu toţi colegii, le colecţionam şi le spuneam mai departe. Mai ales că omul se lăuda că nu a mai citit o carte de când a terminat facultatea, fiind ocupat cu rezolvarea problemelor din Gazetă. (Cred că a fost unul dintre pretextele pe care mi le-am invocat pentru a repudia matematica definitiv.) Pe vremuri oamenii erau categorisiţi în funcţie de calitatea limbii vorbite sau scrise. Pentru că felul în care scrii spune ceva despre tine, despre educaţia ta, despre mediul din care provii şi despre profesorii pe care i-ai avut. Pun pariu că, fără să fiu vreun Sherlock Holmes, pot să identific astfel de caracteristici ale autorului, dintr-un text.

Poate voi fi catalogată ca arogantă, dar, cu anumite excepţii, greşelile gramaticale grave sunt eliminatorii în relaţiile mele apropiate. Excepţiile sunt oamenii buni cărora împrejurările nu le-au oferit posibilitatea să înveţe carte temeinic, dar sunt serioşi, duc o viaţă întru totul respectabilă şi nu pretind că ar fi ceea ce nu sunt. La o adică, nu mă deranjează un dezacord între subiect şi predicat care are inflexiuni regionale, atemporale, dar mă irită la maximum un decât în propoziţie afirmativă, care are marca modei şi a grosolăniei contemporane. Una e greşeala în opinci, alta e greşeala pe tocuri!

ACUM, în opoziţie cu ceea ce se întâmpla PE VREMURI, nu ne mai miră să auzim profesori care fac dezacorduri sau care cer elevilor/studenţilor să-şi scrie pe foaie „numele şi pronumele”, şi nici nu trebuie să fie de matematică, pot fi şi de comunicare… Nu ne miră să vedem pe Facebook postări agramate ale unei blonde universitare cu gleznă fină şi bust expus generos… Nu ne miră să auzim zeci de greşeli într-o singură emisiune de ştiri – şi o să le consemnez într-o zi! Nu ne miră că o moderatoare de televiziune cu pretenţii de dascăl în jurnalism vorbeşte cu invitatul ei despre „unghii reîncarnate”. Nu ne miră că o doamnă europarlamentar distrează tot mediul online cu perle zilnice. Ne-ar mira dacă, dintr-o dată, toţi s-ar hotărî să înveţe limba română şi să vorbească/scrie corect.

Este încă un simptom al răsturnării valorilor în societate. Aceştia sunt oamenii care de peste 20 de ani au căpătat, printr-o originală aplicare a principiilor democraţiei, acces la putere şi ale căror decizii INCOMPETENTE, IRESPONSABILE, mai ales în ceea ce priveşte educaţia, deteriorează zilnic o stare deja PROASTĂ de lucruri. Aceştia sunt oamenii care ne prostesc şi ne vor prosti în continuare copiii.

Şi nu prea e de râs. Pentru că „Grapina” şi alţii ca ea nu vor lua niciodată în serios criticile, dacă vin doar sub forma sarcasmului. Sunt subtilităţi pe care ei nu le înţeleg, ba cred că le şi iau drept aprecieri. E ca şi cum ai oferi mărgăritare porcilor. Sau ai încerca să îi educi vorbindu-le cu „dumneavoastră”.

Sigur, satira are rostul ei şi este important ca libertatea de exprimare să fie fără limite, în afara celei a bunului simţ. E important să putem satiriza oameni şi mecanisme din instituţii, autorităţi publice, dar, cum spuneam, unele glume ar trebui păstrate pentru medii mai elevate. Percepţia sarcasmului a ajuns să fie destul de rară într-o lume în care publicul larg fuge de lectură şi se expune divertismentului de televiziune, care este la fel de subtil ca un ciocan în cap.

 

Notă: Acest text a fost provocat de inundarea Facebook-ului cu postări ale unei dudui profesor universitar, Cristiana Sirbu, chiar mai agramată sau, poate, la egalitate, cu Maria Grapini, europarlamentar, deja celebră pentru perlele sale aproape zilnice, şi de reacţiile lui Nicorescu Laurenţiu, care se recomandă „doctor în ştiinţe militare şi informaţii mondiale, Intelectual şi Comentator profesionist” şi se declară vrăjit de cele două de mai sus, dar mai ales de ultima.

 

 

(Citit de 1.862 ori, 1 afisari astazi)