Sfintele Evanghelii sunt mărturii temeinice ale faptului că nicio femeie care I-a cerut ajutor Mântuitorului nu a rămas fără sprijin, și mai cu seamă că Iisus Hristos Domnul, diferit de toți înțelepții lumii de până atunci, este Cel dintâi care a găsit potrivit să vorbească despre cele mai înalte taine ale învățăturii pe care o propovăduia.

Promotii tablouri pecanvas.ro

A înțeles durerea mamelor, a înțeles nevoia de demnitate într-o lume în care abjecțiile la adresa femeilor erau uzanțeSufletul femeii are o înclinaţie aparte pentru cele dumnezeieşti, vibrează mai cu putere când este vorba de jertfă, rugăciune, durere, moarte şi mai ales primeşte chemarea de sus ca pe ceva ce aşteaptă şi îi aparţine ale timpului. Îi este milă de văduva din Nain care-și plânge fiul mort și îl înviază. Rugăciunea femeii din Cana Galileii Îl înduioșează, și-i vindecă fiica; într-o zi de sâmbătă o vindecă pe necunoscuta paralitică cu trupul gârbovit de suferința celor 18 ani de durere trupească. Potolește frigurile soacrei lui Petru, înviază pe fiica lui Iair, vindecă o altă femeie care avea o suferință hemoragică, iar la fântâna lui Iacob stă de vorbă – cu acea străină de neamul iudeilor – despre „apa vie” și îi descoperă taina mântuirii viitoare. Totodată, suntem cu toţii profund mişcaţi de exemplul mironosiţelor; ele au fost prezente primele la mormântul lui Hristos, ducând mir conform datinii, să ungă trupul Învăţătorului. Suntem impresionaţi de curajul, credinţa şi voinţa lor, de fidelitatea lor faţă de Cel pe care Îl ştiau mort şi de iubirea lor statornică faţă de El.

Sufletul femeii are o înclinaţie aparte pentru cele dumnezeieşti, vibrează mai cu putere când este vorba de jertfă, rugăciune, durere, moarte şi mai ales primeşte chemarea de sus ca pe ceva ce aşteaptă şi îi aparţine. Eternele calităţi ale sufletului feminin sunt iubirea şi devotamentul, prin care au fost şi sunt în stare femeile să înfrunte toate primejdiile, să meargă până la sacrificiu. „Deşi mai fragil, mai slab, mai delicat, totuşi trupul femeii este prin iubire mai puternic decât toate potrivniciile lumii şi decât moartea. Iar din iubire, ca dintr-un izvor nesecat, s-au revărsat dăruirea de sine, abnegaţia, devotamentul până dincolo de hotarele morţii. Acestea sunt calităţile femeii…iubire şi jertfă, iubire şi devotament, iubire şi dăruire de sine (Mitropolitul Nicolae Mladin). Femeia trebuie să fie prin iubire şi jertfă mijlocitoare a învierii. Şi aşa cum, prin Fecioara Maria, Dumnezeu s-a sălăşluit în trup omenesc, aşa, prin fiecare femeie, Hristos cel Înviat trebuie să se întrupeze în alte şi alte vieţi.

Un teolog contemporan spunea că „femeile înţeleg cu inima graiul dumnezeiesc” (Pr. prof. Vasile Citirigă), referindu-se la femeia creştină demnă, cinstită, harnică, virtuoasă, rugătoare, postitoare, milostivă, jertfelnică şi iubitoare. Prin astfel de femei a ţinut şi ţine Dumnezeu lumea, prin astfel de femei a adus Dumnezeu şi a educat oameni luminaţi care fac istoria. Unul dintre preşedinţii americani – Abraham Lincoln (1809 – 1865) – a spus la un moment dat: Tot ceea ce sunt, tot ceea ce aş vrea să fiu, datorez mamei mele”.

Pământul românesc este plin de femei cu demnitate şi curaj asemenea femeilor mironosiţe. Un exemplu foarte bun este Vitoria Lipan – eroina principală din romanul „Baltagul ” – o femeie foarte sensibilă care, totuşi, la nevoie, mânuia baltagul bărbăteşte, preluând foarte bine rolul lui Nichifor Lipan ce căzuse victimă perfidiei omeneşti. Dintre sfinţii naţionali români, Sfânta Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc la Mânăstirea Argeşului şi Preacuvioasa Maică Paraschiva, ale cărei moaşte se găsesc la Iaşi, sunt cinstite cu deosebită evlavie. Pictorul Nicolae Grigorescu a ţinut să lase chipul mamei sale, care, zicea el, şi-a dat mâna cerească prin acest penel, zugrăvind-o în tezaurul de artă al Bisericii Mânăstirii Agapia. Ea este în genunchi, în rugăciune permanentă, aşa cum o ştia.

De asemenea, de-a lungul istoriei creştine au existat multe femei pline de credinţa adevărată în Hristos: Monica (mama Fericitului Augustin), Emilia (mama Sfântului Vasile cel Mare), Antuza (mama Sfântului Ioan Hrisostom), Nona (mama Sfântului Grigorie Teologul). Toate aceste femei L-au înviat pe Hristos în fiii lor, pe care i-au făcut sfinţi de mare iubire.

Chipuri de femei, adevărate jertfitoare pentru copiii lor, întâlnim și în contemporaneitate. O întâmplare reală, recentă, relatată de mass-media, care ilustrează dragostea până la sacrificiu a mamei pentru copilul ei, a impresionat întreaga lume. Evenimentul se petrecea  în anul 2011, atunci când, în ziua de 11 martie, în Japonia, a avut loc un cutremur devastator, urmat de valurile tsunami și de amenințarea exploziei unei centrale nucleare  (informațiile despre acest caz au fost preluate de pe site-ul http://www.the-creativity-window.com/2011/09/is-story-of-mothers-sacrifice-during.html, accesat la 24 octombrie 2011, ora 11.47.):

După terminarea cutremurului, echipe de salvatori formate din specialiști și voluntari au început căutarea supraviețuitorilor. S-a ajuns la ruinele unei case unde se știa că locuiește o femeie împreună cu fiul ei, abia născut. Printre dărâmături, au observat trupul prăfuit și inert al femeii. Din cauza multitudinii de materiale și a fiarelor contorsionate, nu puteau ajunge la ea. Au strigat-o, dar nu au primit răspuns. S-au gândit că este în stare de șoc și nu poate vorbi. Un lucru a atras atenția celor prezenți: poziția în care se afla femeia era una cât se poate de nefirească. Corpul ei era arcuit ca și cum ar fi stat în genunchi, în poziție de rugăciune. Trupul era aplecat în față, iar mâinile încleștate pe un obiect. Cu eforturi deosebite, liderul echipei de salvatori s-a strecurat, cu greu printre obiectele distruse ale casei și, ajungând până lângă trupul femeii, a atins-o, sperând că încă mai poate fi în viață. Nu se mai putea face nimic. Toate semnele arătau că femeia nu supraviețuise. În acel moment, echipa a părăsit acel loc și a continuat operațiunile de salvare a supraviețuitorilor. În astfel de momente, chiar și o secundă poate însemna șansa la viață a unei persoane. Prioritari sunt cei care au semne vitale, apoi se extrag trupurile celor care nu mai sunt în viață.

Din motive necunoscute, liderul de echipă, cel care se apropiase de trupul neînsuflețit al femeii, îndemnat de propria conștiință, s-a întors la locul respectiv, a îngenuncheat și s-a strecurat printre ruine, ajungând iarăși lângă trupul ei. Deodată, a strigat cu entuziasm: „Ajutor! Este un copil! Am găsit un copil!”. Toată echipa s-a întors și a lucrat pentru a scoate copilașul. Era un băiețel de doar trei luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. În momentul în care a început cutremurul, mama a luat copilul, l-a înfășurat în ce a găsit la îndemână și apoi și-a folosit propriul corp ca paravan ca să-și protejeze fiul. În momentul în care a fost găsit, băiețelul dormea.

Era un copil căruia mama i-a dat viață de două ori, am putea spune: o dată la nașterea lui și altă dată la moartea ei. Când l-a născut, ea râdea și bebelușul plângea; acum, nimeni nu mai râde, ci toată lumea plânge. Cu siguranță că, simțindu-și sfârșitul aproape, mama a găsit resurse să zâmbească, probabil pentru ultima dată, și aceasta deoarece povestea acestei mame nu se oprește aici. În clipa în care copilul a fost găsit, medicul care l-a preluat pentru examinări a văzut în brațele micuțului un telefon mobil cu un text scris pe ecran. Telefonul mobil cu textul respectiv a trecut pe la fiecare dintre cei prezenți și, după ce citeau, aceștia izbucneau în lacrimi. Textul avea următorul conținut: „Dacă supraviețuiești, trebuie să-ți amintești că te iubesc!”. Sunt cuvintele mamei pentru fiul ei. (Pr. dr. Roman-Romeo Ene, Dragostea unei mame, sacrificiul suprem, în „Glasul Adevărului”, anul XXIII (2012), nr. 168, p. 92-95).

Soarta neamurilor şi a veacurilor atârnă şi de sufletul femeii; iar după atâtea veacuri de creştinism, clădit prin jertfele atâtor femei şi mame sfinte, urmaşe ale sfintelor mironosiţe, acum, când cuminţenia, fecioria, puritatea, fidelitatea, rolul de soţie şi de mamă par a fi dispreţuite de multe canale mass media, conştientizăm rolul femeii în mântuirea neamului omenesc. Poetul antic Horaţiu îi adresa conducătorului Romei următoarele cuvinte: „Orice aţi face, nu veţi scăpa de catastrofele care vă ameninţă. Roma este pierdută, căci femeia ei este coruptă”. Femeia frivolă, femeia marionetă de lux şi plăcere, femeia mască fără inimă şi fără suflet, femeia incapabilă de iubire şi jertfă este ruina neamurilor şi nimicirea civilizaţiilor. Femeia soţie şi mamă, femeia fecioară, femeia capabilă de iubire şi jertfă, femeia înrădăcinată în iubirea şi jertfa lui Hristos este mărirea neamurilor şi temelia marilor biruinţe.

(Citit de 1.580 ori, 1 afisari astazi)