Constănţenii sunt nemulţumiţi de starea oraşului

Promotii tablouri pecanvas.ro

100 – 150, poate 200 de constănţeni au ieşit[i] ieri la MARŞUL DE PROTEST PENTRU CONSTANŢA, sub sloganul „Iubirea se demonstrează!”.

Trebuie să fie tare dezamăgitor pentru organizatori să vadă că, din cei 966 de oameni care au confirmat pe Facebook participarea, au rămas atât de puţini. Mă gândesc că ai nevoie de multă răbdare, multă încăpăţânare şi principii solide ca să continui să ai iniţiative civice într-un DSC01678oraş precum Constanţa, unde ai de luptat cu atât de multă inerţie, cu o atât de mare comoditate şi o atât de mare orbire în faţa argumentelor concrete şi vizibile. Sunt convinsă că mai sunt mulţi constănţeni care îl văd pe fostul primar Mazăre (ce-mi place cum sună formularea asta!) ca pe un erou persecutat de „răul” de DNA, de „nenorociţii” de procurori.

Acestea fiind zise, să ne întoarcem spre cei care au participat la marş şi vor să conteze ca cetăţeni ai oraşului. Oameni informaţi, cu discernământ, educaţi, cu opinie, cu principii şi cu idealuri, care şi-au rupt două ore din timpul lor preţios pentru a face un gest simbolic pentru Constanţa. Pentru a arăta autorităţilor că nu sunt mulţumiţi de felul în care sunt trataţi ca cetăţeni şi contribuabili şi de starea oraşului. Păcat că sunt atât de puţini, bine că sunt şi atâţia! Ei şi-au scris pe bucăţele roşii de hârtie nemulţumirile şi cererile:

  • VREM UN ORAŞ PENTRU OAMENI, NU PENTRU MAŞINI, BETOANE ŞI MIZERIE
  • ÎNGRIJIŢI PARCURILE EXISTENTE! CREAŢI SPAŢII VERZI NOI, CARE SĂ COMPENSEZE CEEA CE AŢI DISTRUS PÂNĂDSC01692 ACUM, PRIN OFERIREA ACESTORA DEZVOLTATORILOR IMOBILIARI, DIN AVUŢIA NOASTRĂ, A TUTUROR
  • POARTA ROMÂNIEI SPRE LUME = ORAŞ MURDAR, NEGLIJAT, CONSTRUCŢII HAOTICE ŞI RUINE… FĂRĂ SPAŢII VERZI
  • ARHITECTURA – O NECESITATE! NU UN MOFT! CALITATEA VIEŢII ÎN ORAŞ?
  • DNA – ANCHETAREA CONSILIERILOR LOCALI DIN CŢA PT. ÎMBOGĂŢIREA PESTE NOAPTE
  • NU MAI EMITEŢI AUTORIZAŢII PENTRU CONSTRUIREA DE BLOCURI PE SPAŢIILE VERZI! AŢI AUZIT DE CUVÂNTUL „CURĂŢENIE”?
  • VREAU UN ORAŞ ÎN CARE POLIŢIA SĂ ÎŞI FACĂ TREABA
  • VREAU REANGAJAREA BUGETARILOR DIN PRIMĂRIE PE CRITERII DE PROFESIONALISM. VREAU JUDECAREA CU CELERITATE A BUGETARILOR ŞPĂGARI
  • VREAU UN ORAŞ CURAT ŞI CIVILIZAT! SALVAŢI CAZINOUL!
  • PROTEJAREA SPAŢIILOR VERZI
  • SALVAREA VESTIGIILOR ARHEOLOGICE
  • UN ORAŞ CINSTIT PENTRU NEPOŢII MEI
  • DNA – CLARIFICAT RETROCEDĂRILE LUI MOVILĂ 100 HA. AICI ESTE MIZERIA!
  • STOP CONSTRUIREA PE SPAŢIILE VERZI!
  • CONSTANŢA, FEREASTRA ROMÂNIEI, PĂRĂSITĂ, URÂŢITĂ DE FALŞI CONDUCĂTORI. RUŞINE! PENSIONAR
  • VREM SPAŢII VERZI, NU BETOANE!
  • PE TOATĂ AMERICA NU DAU EU CONSTANŢA MEA
  • VREAU RESPECT PENTRU CULTURĂ! VREAU CA ADEVĂRATELE VALORI SĂ FIE PROMOVATE! VREAU RESPECT PENTRU BANII MEI!
  • VREM UN ORAŞ CURAT, PARCURI CURATE, NU BETOANE!
  • MIJLOCUL DE TRANSPORT ÎN COMUN ESTE JALNIC. AVEM CLUBURI MĂREŢE, NU ŞI SPITALE
  • DNA – VERIFICAREA ŞI REZILIEREA CONTRACTELOR „POLARIS” ŞI „POMACOST”
  • OPRIŢI-VĂ DIN FURAT!
  • AŢI PROMIS CĂ LOCURILE DE JOACĂ VOR FI REAMENAJATE. CÂND???
  • VREM PISTE PENTRU BICICLETE!
DSC01675

Cătălin Anghel, iniţiatorul marşului

A fost un marş. Nu a fost primul şi nu va fi ultimul. Autorităţile constănţene nu dau doi bani pe ele. Niciodată nu au răspuns acestui tip de provocare la corectitudine şi responsabilitate. Nu am înţeles niciodată cum este posibil să taci şi să te faci că nu auzi când 100 – 150, poate 200 de oameni care îţi plătesc salariul strigă la tine că nu îţi faci treaba. Şi nu de azi, de ieri, ci de ani buni de zile, în care Constanţa a decăzut într-un mod incredibil.

Toate explicaţiile acelea întortocheate – cum că nu se poate face X (planul de urbanism general) pentru că înainte trebuie să facem Y (masterplan de mobilitate urbană) şi Z (studiu economic), cum că am înfiinţat o nouă linie de transport în comun, când, de fapt, am prelungit una deja existentă cu o staţie sau două, cum că vom face o conferinţă de presă pe tema gigacaloriei, ca să ajutăm cetăţenii, dar după ce expiră termenul dat de RADET pentru debranşări, ca să fie puşi fără alternativă în faţa unei alte ierni cu facturi astronomice şi apoi să-i „salvăm” cu vreo hotărâre gen ajutor social, care nu rezolvă problema – toate aceste explicaţii sunt zero în faţa REALITĂŢII evidenţiate de nemulţumirile cetăţenilor.

Cum răspundeţi la bileţelele roşii, domnule primar interimar, fost viceprimar „tehnic” al lui Mazăre, timp de şase(!!!!!!) ani?

 

 

[i] Nu ştiu din ce motiv – vârsta, neatenţia, oricum, mea culpa! – am încurcat ora 17 cu ora 19 şi m-am prezentat în Piaţa Ovidiu la spartul târgului. Câţiva participanţi mai erau acolo şi am avut prilejul să aud reacţiile trecătorilor, foarte mulţi la acea oră. Ca să compensez, la următorul marş o să mă duc cu două ore mai devreme! 🙂

(Citit de 468 ori, 1 afisari astazi)