Într-o discuţie pe care am avut-o în urmă cu ceva vreme cu şeful meu, am constatat că el deja mă inclusese în categoria spanioli, în cadrul grupului nostru de cercetare. Eu am sărit ca arsă şi am spus că sunt româncă, dar el mi-a replicat că pentru el sunt „spanish-like”. Adică, vorbind limba, având prieteni spanioli, adoptând obiceiurile de aici, el mă percepe deja ca fiind „de-a lor”. Cam aşa mă văd şi colegii, şi prietenii de aici, spanioli sau de alte naţii.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Asta m-a făcut să mă gândesc puţin la felul în care m-am schimbat ca persoană de când sunt în Spania şi să evaluez dacă într-adevăr m-am „spaniolizat”. Am ajuns aici când aveam 23 de ani, vârstă la care, cred eu, încă te mai formezi ca adult. Cred că unul dintre primele lucruri de care a trebuit să mă dezvăţ în Spania este descurcăreala. În general, în Romania, aveam mentalitatea că orice se poate rezolva într-un fel sau altul, pe principiul lui „merge şi-aşa”, conform căruia regulile nu sunt, totuşi, tocmai bătute în piatra.

Admirăm întotdeauna Occidentul pentru că aici lucrurile sunt mai organizate, oamenii respectă legile şi totul e bine pus la punct. Sincer, „Cred că unul dintre primele lucruri de care a trebuit să mă dezvăţ în Spania este descurcăreala. În general, în Romania, aveam mentalitatea că orice se poate rezolva într-un fel sau altul, pe principiul lui „merge şi-aşa”, conform căruia regulile nu sunt, totuşi, tocmai bătute în piatra.”atunci când îţi vine rândul să te pliezi tu însuţi normelor, ei bine, atunci nu mai e totul aşa roz. Observi că legile se respectă pentru că amenzile sunt usturătoare şi nu există ideea de şpagă la nivel de mici funcţionari. În plus, dacă trebuie să iniţiezi vreo procedură administrativă, tocmai faptul că lucrurile sunt bine puse la punct şi că există un sistem care funcţionează te fac să îţi dai seama că e aproape imposibil să sari paşi şi să o iei pe calea mai scurtă a pilelor, a pachetului de cafea sau a buchetului de flori. A fost greu iniţial, dar cu timpul am devenit mai responsabilă în tot ceea ce fac şi mai organizată.

Dacă vorbim despre respectarea normelor, trebuie spus că spaniolii nu se abat de la ele în general, dar, la rândul lor, ştiu care le sunt drepturile şi le cer ori de câte ori este cazul. E un fel de mentalitate „eu respect statul, plătesc impozite, nu încalc legile, dar şi statul trebuie să îmi dea tot ce mi-a promis la schimb”.

Bineînţeles, ca străin, în primă instanţă nu ştii foarte bine care îţi sunt drepturile şi, în plus, noi, românii, cred că nu prea le cerem pentru că ştim că e foarte posibil să nu le primim. La început eram mai mult împinsă de la spate de colegi când trebuia să cer câte ceva la care aveam dreptul, cum ar fi reduceri pentru studenţi, reduceri la impozite sau ajutoare pentru anumite categorii şi situaţii. Cu timpul, însă, am ajuns să mi se pară normal să citesc cu atenţie normele şi să ştiu foarte bine care sunt drepturile şi obligaţiile mele în diverse circumstanţe şi asta m-a ajutat, mai ales financiar.

Pentru că am menţionat partea financiară, senzaţia mea este că spaniolii sunt campioni la economisit. Când am ajuns aici şi vedeam că numără şi doi, trei, cinci cenţi la rest, că nu lasă bacşiş decât foarte puţin, că urmăresc mereu ce şi unde este mai ieftin, am tras concluzia că sunt mai zgârciţi decât scoţienii.

Ulterior, am observat că toţi colegii mei îşi deschid un cont de economii de când încasează primul salariu sau prima bursă şi că, în general, e o tragedie să cheltuiești toţi banii de salariu de la o lună la alta. Este drept că nivelul de salarizare este altul aici şi că e greu comparabil cu România. Dar cred că şi educaţia financiară contează. Nu există dorinţa de a epata, de a le arăta celorlalţi nivelul tău financiar prin haine sau maşini scumpe. Am cunoscut oameni care câştigă salarii peste medie şi care nu se sfiesc să îţi recomande barul X unde găseşti cea mai ieftină bere din cartier sau să locuiască împreună cu părinţii până la 30-35 de ani, când au strâns suficienţi bani pentru a-şi putea lua un apartament cu un avans important. La partea cu economisirea încă mai lucrez, cred că este primul an în care am reuşit să am ceva bani pentru zile negre, dar cred că am interiorizat deja multe dintre obiceiurile financiare de aici.

Poate părea contradictoriu, dar, chiar dacă sunt foarte economi, spaniolii apreciază mâncarea şi timpul liber de calitate. De exemplu, ei nu concep ca prânzul să fie un sendviş mâncat pe fugă sau în faţa calculatorului. Majoritatea copiilor mănâncă la prânz la şcoala, când au o pauză de 1-2 ore. Asta te face să te obişnuieşti de mic ca, atunci când mănânci, să te opreşti din alte activităţi, să te bucuri şi să apreciezi momentul şi mâncarea. Ca adulţi, continuă cu aceeaşi idee despre momentul mesei. E adevărat că se pierde ceva timp, ceea ce duce la lungirea programului de lucru, dar cred că o oră de pauză de prânz, în care încerci să te deconectezi şi să mănânci liniştit, îţi îmbunătăţeşte calitatea vieţii. Preparată de tine sau la restaurant, poţi să alegi mâncare mai sănătoasă şi mai diversificată. Dieta mediteraneană m-a făcut să îmi schimb total relaţia cu mâncarea şi cu legumele în particular, pe care nu le sufeream în proporţie de 90% înainte de a veni în Spania.

În privinţa timpului liber, mentalitatea este cam aceeaşi, spaniolilor le place să aibă multe activităţi, majoritatea în aer liber, fie vară sau iarnă. „Ne place strada”, cum zic ei, şi sportul e încurajat pentru că există multe parcuri, piste de biciclete, piste de alergat, cluburi pentru zeci de sporturi. Madrid este un oraş mare şi îmi place să cutreier străduţe, să ies la alergat în parc, să ies la terase, să merg la concerte. În oraşele mici sunt sigură că oferta e mult mai redusă, dar nu am auzit totuşi de ideea de a-ţi petrece sâmbăta sau duminica la mall, oricât de mic şi plictisitor ar fi oraşul.

Nu ştiu cum va fi când voi termina doctoratul şi mă voi muta în altă ţară. Stilul de viaţă din locul în care trăieşti va avea mereu un cuvânt de spus şi e nevoie de adaptare continuă, dar cert este că sunt mai mulţumită de mine după cei cinci ani petrecuţi aici şi sper să cresc în continuare ca persoană, indiferent de coordonatele spaţiale unde mă va purta viaţa.

(Citit de 778 ori, 1 afisari astazi)