Cel puţin 128 de oameni au fost ucişi cu sânge rece de nişte fiinţe care nu se pot numi oameni, care nu se pot numi nici animale, poate doar automate fără creiere autonome, controlate, teleghidate de nişte minţi bolnave. Nici nu există cuvinte care să exprime durerea, indignarea, compasiunea, frica pe care orice om normal le poate simţi când realizează dimensiunea acestei crime.
E inutil să ne facem iluzii. Nu suntem în siguranţă nicăieri. Degeaba ne bucurăm că nu suntem în Franţa în acest moment. Degeaba purtătorul de cuvânt al SRI ne spune că în România nivelul riscului nu a fost ridicat. Teroarea va veni şi peste noi. Pentru că extremismul islamic naşte extremism xenofob care sporeşte extremismul islamic. În acelaşi timp, atitudinile extremist multiculturaliste, toleranţa dusă la extrem, lipsa adaptării la societatea adoptivă, după cum s-a văzut în Franţa, nasc tot extremism, mai ales în condiţiile confruntării perene din Orientul mijlociu, atât de vizibilă acum, când progresul tehnologic face ca informaţia să circule cu viteza luminii. Este un cerc vicios din care nu se vede ieşirea în acest moment.
Nu este întâmplător că ameninţarea terorismului se concretizează acum oribil în Franţa, unde, favorizaţi de o societate ce pune mai presus decât orice respectarea drepturilor şi libertăţilor, musulmanii au creat largi enclave în care îşi impun propriile reguli, iar terorismul extremist şi-a dezvoltat o infrastructură.
După atentatul de la Charlie Hebdo, dramaturgul român Matei Vişniec arăta, cumva profetic, că Occidentul se confruntă cu o nouă formă de fascism. „Europa a fost atât de traumatizată de fascism încât, timp de decenii şi decenii, s-a temut de revenirea acestui tip de fascism. […] Acum, Occidentul descoperă că este confruntat cu o nouă formă de fascism care are forma acestui radicalism islamist, care este perfect structurat, care dispune de cadre, care dispune de o «pepinieră» de milioane de candidaţi la sinucidere şi la acte de martiraj, care dispune de bani, de sume colosale, de o logistică mediatică impresionantă”.
Din păcate, amploarea tragediei nu ne dă speranţe pentru ceea ce se va întâmpla la nivel mondial. Este foarte clar că ameninţarea terorismului va da naştere unei diminuări a drepturilor omului. Pentru ca autorităţile, specialiştii să ne poată asigura liniştea, va trebui să renunţăm – aşa cum s-a întâmplat în SUA după atentatele de la 11 septembrie 2001– la o bună parte din prezumţia de nevinovăţie, care stă la baza exercitării drepturilor cetăţeneşti. La teroarea extremismului se va adăuga „teroarea” forţelor de ordine şi vor urma, probabil, şi excese, pe care le vom suporta cu greu, dată fiind educaţia democratică şi, la noi, în mod special, obişnuinţa de a nu respecta regulile.
După atentatul de la Charlie Hebdo, am vorbit despre limitele libertăţii de expresie. De acum, vom începe să vorbim despre limitele libertăţii. Pe care mulţi dintre noi vom dori să le acceptăm pentru a ne prezerva integritatea fizică.
Nici un comentariu