O fetiță de 4-5 anișori, fascinată de mulțimea de oameni din care făcea parte, participând la protestul de joi seara pe bulevardul Tomis, întreabă: „Tati, de ce este poliția în spatele nostru?” Tatăl: „Să ne păzească de hoți, Ana. De hoții care umblă noaptea, tati?”. La această întrebare suplimentară, tatăl se poticnește. Dilema era evidentă: merită un copil atât de mic să afle ce gândește tatăl, sau ar merita o minciună frumoasă? În final acesta se hotărăște să fie sincer, până la urmă ieșise din casă pentru adevăr, iar ochii celor dimprejur priveau curioși: „Nu Ana, ne apără de hoții cei mai periculoși care umblă ziua și sunt în fruntea țării”.
După câteva minute, la intersecția de la Spitalul Județean, apropiindu-se o ambulanță, mulțimea aplaudă frenetic, într-o scenă care l-ar fi emoționat și pe cel mai rece suflet. Fetița: „de ce aplaudă oamenii, tati? Le mulțumesc medicilor, pentru că există”.
Mai târziu, fetița se retrăsese alături de mamă, traseul fiind prea lung pentru ea. Pentru tată, cred că ar fi urmat o nouă întrebare, deoarece la o altă intersecție apare o ambulanță a pompierilor. Toate cele trei benzi de pe partea dreaptă ale bulevardului Lăpușneanu sunt ocupate de protestatari. Fiindu-i imposibil să facă dreapta, șoferul face un apel prin stația audio, având o misiune urgentă. Într-o secundă, mulțimea se împarte, iar mașina trece, din nou, în aplauze puternice. Simțind respectul pe care strada i-l oferă, cel de la volan, vizibil emoționat, răspunde prin aceeași stație audio: „Vă mulțumesc! Vă mulțumesc!” Este ca pe stadion, oameni cu mâinile sus, acordându-se perfect, aplaudă la unison, iar chipul șoferului este precum al unui atacant care tocmai dăduse golul câștigării Campionatului Mondial. Nimic aranjat, nimic fals, totul uman.
„Nu suntem numere, suntem liberi, suntem atât de vii
Căci ziua în care renunțăm este ziua în care murim.
……………………………………………………..
Eliberează-te și roagă-te pentru libertate
Un alt rând sare în foc
Gurile neferecate schimbă lideri
De acum înainte toată lumea e vinovată”.
Așa sună testamentul pe care formația „Goodbye to Gravity” îl lasă românilor din stradă. Câteva minți înfierbântate, fără a asculta cu atenție mesajul, sau poate fără a-i înțelege sensul, s-au grăbit să-l blameze. În realitate, acesta este mesajul care-i va face nemuritori pe cântăreți, dar care pe noi ne obligă. Nu ajunge să ne trezim dimineața pentru a crede că suntem vii, nu ajunge să respirăm pentru a nu fi morți, și, nu în ultimul rând, nu ajunge să avem un nume și un prenume pentru a ne declara ființe cu conștiință. Iar a nu recunoaște că acești tineri rockeri au perfectă dreptate este rea-voință.
Zilele acestea, indiscutabil, România este în fierbere. Zeci de mii de oameni în stradă, mii de articole în presă, milioane de mesaje pe Facebook, toate acestea demonstrând că, deși moartea a lovit năprasnic, „ziua în care vom muri” nu a venit. Dimpotrivă, aici, la malul mării, pare că ne-a înviat. De-asta, Constanța, te iubesc!
Nici un comentariu