Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, a fost condamnat, azi, la 1,6 ani de închisoare cu executare, de către Curtea de Apel Constanţa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Denunţător în acest dosar este comisarul-şef Valentin Burlacu, fostul inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, actual ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Amintim că în primă instanţă Matei fusese condamnat la 3,6 ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, „în perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul orașului Năvodari, i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic“.

Conform DNA, „în schimb, la data de 18 octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae i-a promis ofițerului de poliție, iar la data de 25 octombrie 2012 i-a și dat acestuia, două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro.Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Vâlcu Nicolae a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase. La data de 15 noiembrie 2012, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Matei Nicolae (comunicat nr. 833/VIII/3 din 15 noiembrie 2012)“.

 

Redăm, mai jos, decizia instanţei:

 

Soluţia pe scurt: DP 201/P – Dosar nr.14600/118/2012 19.02.2016 Decis În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, de apelantul inculpat Matei Nicolae şi de apelantul inculpat Vâlcu Nicolae împotriva sentinţei penale nr.262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 14600/118/2012, În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 14600/118/2012 şi rejudecând dispune: Reţine în favoarea inculpatului Matei Nicolae dispoziţiile art.19 din Legea nr.682/2002. Reduce cuantumul pedepsei aplicată inculpatului Matei Nicolae pentru comiterea infracţiunii prev. de art.255 alin.1 cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.5 cod penal, urmare a incidenţei dispoziţiilor art.19 din Legea nr.682/2002 de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.65 alin.2 cod penal anterior, inculpatului Matei Nicolae nu i se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În baza art.71 alin.2 cod penal anterior în ref. la art.12 din Legea nr.187/2012, Aplică inculpatului Matei Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II – a şi b cod penal anterior, pe durata executării pedepsei principale. Pedeapsa se execută în regim de deţinere. În baza art.386 cod procedură penală, Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul Vâlcu Nicolae din infrac?iunile prev. de art.273 alin.1 cod penal şi art.326 cod penal în infracţiunile prev. de art.260 alin.1 cod penal anterior şi art.292 cod penal anterior. În baza art.260 alin.1 cod penal anterior cu aplic. art.5 cod penal, Condamnă pe inculpatul Vâlcu Nicolae la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.292 cod penal anterior cu aplic. art.5 cod penal, Condamnă pe inculpatul Vâlcu Nicolae la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art.33 lit.a – art.34 lit.b cod penal anterior, Dispune contopirea pedepselor de 1 an închisoare şi 4 luni închisoare şi aplică inculpatului Vâlcu Nicolae pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art.71 alin.2 cod penal anterior în ref. la art.12 din Legea nr.187/2012, Aplică inculpatului Vâlcu Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II – a şi b cod penal anterior. În baza art.16 alin.1 din Legea nr.187/2012 în ref. la art.86 ind.1 cod penal anterior, Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare. În baza art.86 ind.2 cod penal anterior, Stabileşte termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani. În baza art.86 ind.3 alin.1 cod penal anterior, Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Vâlcu Nicolae se va supune următoarelor măsuri de supraveghere. a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, desemnat organ cu supravegherea, b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinşă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informaşii de natură a putea fi controlate mijloacele de existen?ă. În baza art.86 ind.3 alin.2 cod penal anterior, Datele prev. în alin.1 lit.b, c şi d se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, desemnat organ cu supravegherea. În baza art.86 ind.4 cod penal anterior, Atrage atenţia inculpatului Vâlcu Nicolae asupra dispoziţiilor art.83 cod penal referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 cod penal anterior, Constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, Onorariile parţiale avocaţi oficiu în sumă de câte 120 lei se vor avansa din fondul MJ în favoarea avocaţi Cuturicu Florentina Cătălina şi Dan Iulia Florica. În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă, Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.02.2016.ECM 
Document: Hotarâre  201/2016  19.02.2016

(Citit de 246 ori, 1 afisari astazi)