Peste tot există dezorganizare, lipsă de comunicare şi muncă prost plătită. Nu peste tot, însă, există lipsa de respect pentru muncitor, indiferent de treapta profesională pe care se află. De aici începe diferenţa între un loc de muncă în Românica noastră şi unul în străinătate, iar când spun străinătate mă refer la ţările mai dezvoltate: Germania, Franţa, Anglia şi lista poate continua.
Ceea ce am observat prima dată aici, în Anglia, este că, indiferent de natura ta, de statutul social, de experienţa sau naţia ta, dacă eşti serios şi te respecţi în primul rând pe tine, atunci, indiferent cine este cel pentru care lucrezi, îţi va întoarce respectul. La noi, acest respect se găseşte rar. Noi, românii, suntem crescuţi să fim supuşi, să ne linguşim şefii dacă vrem să avansăm sau să fim bine-văzuţi. Este aproape imposibil ca o companie cât de mică, chiar şi cu zece angajaţi, să nu aibă în colectiv unul care „ciripeşte” la şeful tot ce aude. Suntem atât de obişnuiţi cu astfel de atitudini şi comportamente, încât atunci când unul nu suportă ideea de a pupa în f**d pe cineva, acela începe să fie oaia neagră. Trist, aţi putea spune, însă acesta este adevărul…
Întotdeauna am militat pentru adevăr. Nu sunt exagerată, pur şi simplu asta îmi este natura. Am urât dintotdeauna ipocrizia, falsitatea şi minciuna. Şi am avut de tras pentru că am avut tupeul să nu fiu de acord cu ceva sau cu cineva sau pentru că am avut propria opinie şi m-am impus. Iar cazuri de acest gen sunt la tot pasul în presa românească. Cineva îmi spunea că „presa este la fel peste tot”. Eu aş spune că nu. Manipularea există peste tot, da, dar presa nu este aceeaşi.
Revenind la oile noastre, spuneam că există diferenţe între modul în care este tratat un angajat la noi în ţară şi în alte ţări europene. La job-urile pe care le-am avut până acum aici, în Londra, am avut ocazia să vad şi oameni deosebit de recunoscători pentru o treabă bine făcută. Oameni care nu sunt prea mândri ca să îţi spună asta ţie, dar chiar să te recomande şi altora. Oameni care îţi mulţumesc pentru serviciile oferite, chiar dacă eşti plătit pentru ele. Oameni care îţi mulţumesc că ai mai venit încă o zi la locul de muncă. Poate pare exagerat, dar să ştiţi că nu este.
Am avut parte şi de dezorganizare, din cauza căreia eu am plătit pentru greşelile altora, dar niciodată până acum nu am avut parte de lipsă de respect.
Lipsă de respect se poate numi şi atunci când şeful trage de tine să rămâi peste program, deşi cu toţii ştim că, de regulă, în România orele peste program nu sunt plătite, iar cazurile în care se întâmplă asta pot fi numărate pe degete. Da, poate că, până la urmă, nu este cel mai important, însă câţi dintre voi pot spune că au primit mail din partea conducerii în care să li se ceară să nu mai stea peste program, pentru că salariul este acelaşi, iar programul este de „x” ore. Eu mă pot lăuda cu asta. Fiind pe un post nou, am stat peste program în dorinţa de termina ce aveam de făcut, ca să nu existe întârzieri. Când am primit mailul am zâmbit, mirată că cineva a observat asta şi mi-a atras atenţia, spre binele meu.
În plus, mai este şi grija şefului faţă de oricare angajat; vrea să ştie dacă eşti bine sau cum ţi-ai petrecut weekend-ul. Mai este şi răbdarea pe care toţi o au cu orice coleg sau situaţie nouă, dar şi lipsa totală a preocupării fiecăruia de a arăta cât de „important” este el în firma respectivă, aşa cum se obişnuieşte la noi.
Aici lumea este interesată să îşi facă bine treaba, şi nu să tragă cu urechea ca să aibă ce să îi spună şefului sau ca să aibă ce bârfi în „bisericuţe”. Şi ştiţi ce? Pentru că toată lumea e liniştită şi îşi vede de treabă, nu există intrigi, iar dacă unul se găseşte să dea raportul, neîntrebat, către conducere, este pus la locul lui imediat. Nu-i aşa că totul pare prea simplu? Asta pentru că aşa ar trebui să fie peste tot. Unde stresul e mai mic, şi viaţa parcă e un pic mai lungă…
Nici un comentariu