La Muzeul de Artă Populară Constanţa a debutat, ieri, manifestarea “Meșteșuguri tradiționale -prelucrarea artistică a lemnului”. Evenimentul îşi propune să pună în valoare principalele aspecte ce ţin de arta prelucrării lemnului, de continuitatea și evoluția artistică a acestui meșteșug străvechi.
La manifestarea organizată de muzeu vor participa patru meșteri, reprezentativi pentru acest gen al creației populare tradiționale din România: Vasile Moldoveanu (Moreni, județul Dâmbovița), Bucur Bădălan (Băbeni, județul Vâlcea), Marian Viorel (Fălticeni, județul Suceava), Busnea Toader (Râmnicu-Vâlcea), acesta din urmă cunoscut creator de instrumente tradiționale autentice, unele dintre ele unice în lume.
“În arta prelucrării lemnului, un rol important îl au esențele folosite și tehnicile de lucru, care asigură o mare varietate de obiecte. Esențele tari (fag, frasin, arțar, ulm, stejar) sunt întrebuințate mai ales în elementele de arhitectură sau mobilier, în timp ce din esențele moi (brad, molid, tei, plop, salcie), ușor de incizat și crestat, se obțin diferite obiecte de uz casnic”, se menţionează pe pagina de Facebook a Muzeului de Artă Populară din Constanţa.
Organizatorii evenimentului amintesc faptul că printre obiectele rezultate în urma prelucrării lemnului se regăsesc lăzile de zestre, blidarele, lingurarele, scaunele, lavițele, dar şi bâtele păstorești, căucele, furcile de tors, fusele, troițele, icoanele de vatră, crucile de mână, pristornicele dar şi altele.
Evenimentul “Meșteșuguri tradiționale -prelucrarea artistică a lemnului” se derulează în perioada 15-17 august.
Nici un comentariu