Dispariţia prematură a lui Virgil Coman, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, a îndurerat profund comunitatea academică, istoricii, jurnaliştii. Toţi cei care l-au cunoscut şi care au colaborat cu Virgil Coman de-a lungul timpului îşi exprimă, astăzi, regretele. Virgil Coman rămâne în memoria noastră, a tuturor, drept un model de bunătate, dăruire şi profesionalism.
Dumnezeu să-l odihnească!
„Membrii Societăţii de Cultură Macedo-Română anunţă, cu profundă tristeţe, trecerea în nefiinţă a colegului nostru, Virgil Coman, membru al Comitetului de conducere, director al Direcţiei Arhivelor din Judeţul Constanţa. Istoric consacrat, autor al mai multor cărţi, studii, articole despre Dobrogea şi comunităţile de aromâni şi meglenoromâni din ţară şi Balcani, Virgil Coman pleacă mult prea devreme dintre noi, pentru lumea academică reprezentând o imensă pierdere. Condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească”.
Universitatea „Ovidius” din Constanţa, al cărei absolvent era, a transmis, de asemenea, un mesaj de condoleanţe: „Va rămâne în memoria noastră ca un neobosit călător printre dosarele istoriei, fascinat şi dependent de mirosul de praf al arhivelor.
Astăzi, comunitatea academică şi societatea dobrogeană, în ansamblul ei, pierd un specialist desăvârşit în domeniul reconstituirii trecutului, un om care s-a identificat cu profesia de istoric. Poate nu întâmplător moartea fulgerătoare l-a cules dintre cărţi, cu ocazia lansării unui roman istoric dedicat Dobrogei, un domeniu pe care Virgil Coman l-a iubit atât de mult.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, pe care a absolvit-o în 1997, regretă moartea subită a celui care a fost Virgil Coman: „Virgil Coman a întreţinut o constantă colaborare cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice atât din postura de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, cât şi din cea de director al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. Ne vor rămâne mereu în memorie manifestările comune, iniţiativele de colaborare care au implicat atât cadre didactice ale FISP, cât şi studenţi. Nu în ultimul rând, am beneficiat de colaborarea lui Virgil Coman şi prin susţinerea unor cursuri şi seminarii, în cadrul cărora studenţii au putut cunoaşte mai bine viziunea unui cercetător pe deplin format.
Virgil Coman a fost un om implicat profund în viaţa socială a comunităţii studenţeşti (la momentul potrivit) şi în cea a comunităţii locale, în calitate de slujitor al muzei Clio. Cercetarea cu pasiune a istoriei Dobrogei, implicarea în toate evenimentele referitoare la această istorie (vernisaje, expoziţii, lansări de carte, simpozioane, conferinţe) a reprezentat temeiul fundamental al activităţii publice a istoricului Vigil Coman.
Nu ne putem găsi cele mai alese cuvinte în faţa acestei tragedii care îndurerează familia şi pe cei care l-au cunoscut. Transmitem pe această cale profunda noastră compasiune pentru familia îndoliată.
Dumnezeu să îl odihnească în pace şi să dea putere familiei să treacă peste durerea pierderii tatălui şi soţului Virgil Coman”.
„Ieri, spre seară, o veste care ne-a tulburat întru totul: unul dintre cei mai buni prieteni şi colaboratori ai Bibliotecii Judeţene, dr. Virgil Coman, a plecat dintre noi… Colectivul Bibliotecii transmite sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să îl odihnească!” – Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman
Administraţia publică locală şi judeţeană au reacţionat, de asemenea, după dispariţia dintre noi a lui Virgil Coman
Mesaj de condoleanțe din partea primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău: „După o viață plină de generozitate față de semeni, marcată de dragoste de țară și urbe, de pasiune pentru istorie și cultură, Virgil Coman s-a stins fulgerător, în inima orașului, înconjurat de oameni și de cărți. Constanța a pierdut un om valoros, un model de bunătate sufletească și de altruism.
În aceste momente grele, exprim sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!“.
„Renumit pentru pasiunea faţă de istorie, pentru a aduce la lumină lucruri uitate sau neştiute de publicul larg, omul Virgil Coman a fost un tânăr care a lăsat o amprentă puternică în inima noastră, a constănţenilor”. – Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa
Mesaje de condoleanţe au transmis şi principalele formaţiuni politice din Constanţa.
„Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal îşi exprimă profundul regret pentru decesul celui care a fost Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – Filiala PNL Constanţa
„Cuvintele sunt de prisos pentru a exprima tristeţea ce ne cuprinde la dispariţia fulgerătoare a celui care a fost profesor de istorie Virgil Coman, istoric, doctor în științe umaniste. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, un profesionist desăvârşit. PSD Constanţa, transmite sincere condoleanțe și gânduri de compasiune familiei sale în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui ce a fost directorul Arhivelor Naţionale din județul Constanța. Fie ca bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică!” – Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa
Sursa foto: cugetliber.ro
Nici un comentariu