În urmă cu doar trei veri, în staţiunea Mamaia începea o serie evenimente pe cât de populare, pe atât de kitchioase. Un carnaval care îl avea personaj principal pe primarul de la acel moment, Radu Mazăre, întruchipând personaje istorice, şi înconjurat de actori ocazionali.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Printre aceştia, în funcţie de inspiraţia „regizorului”, fete înalte, oameni de afaceri ai Constanţei, fiul primarului, aligatori lăsaţi liberi pe scenă, şerpi , cămile, raţe şi cine mai ştie ce… Astfel, primarul Constanţei, veşnic disponibil, devenea, pe rând, rege african, Winnetou, rege persan, maharajah, spartan, samurai, Suleyman, Ludovic al XIV-lea, Ştefan cel Mare, Iulius Cezar, Ramses al II-lea etc. Sper să mă ierte dacă am uitat vreun rol covârşitor.

Nici vedetele nu erau lăsate deoparte în acest spectacol de prost gust: carnavalul din 2013 începea cu Imnul Mamaiei, interpretat de Loredana, Cabron, Alex Velea şi… cine altul dacă nu Radu Mazăre. În 2014, imnul era altul – A lu` Mamaia, avându-i interpreţi pe Delia şi Speak. Să nu mai spunem că la spectacolul dedicat lui Ştefan cel Mare au participat interprete de muzică populară precum Irina Loghin şi Maria Cârneci, după ce Maia Morgestern a refuzat categoric. La finalul spectacolului, Irina Loghin se declara impresionată şi considera că este „doar începutul” acestui parteneriat. În realitate, avea să fie şi sfârşitul, 2014 fiind ultimul an în care el se ţinea în forma preferată de artistă.

În aprilie 2015, viceprimarul Decebal Făgădău anunţa că primăria nu va mai organiza un carnaval, iar Hotărârea de Consiliu Local care obliga cluburile să aibă car alegoric a fost abrogată. Realităţile erau altele, având în vedere că Radu Mazăre nu mai era pe scenă, ci în arest preventiv. Mai mult, în iulie 2015, acelaşi viceprimar, cu atribuţii de primar, ne asigura că nu-l vom vedea nici pe scenă, nici pe carul alegoric.

În iulie 2016, în cadrul Caruselului Cooltural, pe scena din piaţeta Cazinoului Mamaia nu au mai urcat „talentaţii” actori pentru care memorarea unei fraze era o mare încercare, ci unii „modeşti”. Horaţiu Mălălele şi Ion Caramitru au încântat cele câteva mii de participanţi cu fabule, poezii de dragoste, satiră. Nu a mai fost Ramses, a fost Hamlet! Au fost poeziile lui Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Adrian Păunescu, Tudor Arghezi, au fost Shakespeare şi alţii, prin vocea celor doi actori geniali. Nu mai erau Loredana şi Radu Mazăre cu Viva Mamaia, ci O sole mio, cu un moment de excepţie oferit de cineva din public. Nu mai era nici Delia cu A lu` Mamaia, ci violoncelistul excepţional Adrian Naidin.

Aproape că îţi vine să aplauzi iniţiativa Primăriei Constanţa, doar că ar însemna să aplaudăm normalitatea. Cred că într-o staţiune precum Mamaia oamenii privesc orice fel de spectacol le oferi. Până la urmă, ei sunt în concediu, iar aceasta implică chiar şi mersul la circ. Doar că circul pe care îl oferea Primăria în perioada Carnavalului spunea multe, nu despre cei care îl vizionau şi aplaudau – repet, până la urmă ei gustau ce le ofeream –, cât despre noi, cei care le eram gazde. Fiind banii Primăriei, practic, imaginea de oraş al circului grotesc ne-o asumam. Astfel, gustul trecutului nu cred că ne lasă să ne entuziasmăm.

Acest aer de optimism rezervat l-am simţit şi în cuvântul de deschidere al actorului Lucian Iancu. El sublinia că oraşul Constanţa nu are un Teatru Naţional şi îşi exprima speranţa (destul de reţinută) că într-o zi va avea şi o sală pe măsură.

Nu în ultimul rând, în ciuda acestei schimbări evidente de atitudine, organizatorilor le-a „scăpat” ceva care, de la început, îţi amintea de un regim cu două tipuri de cetăţeni. Erau scaune pentru „muritorii de rând”, iar în faţa lor cele câteva zeci pe care scria mare „REZERVAT”. Persoanele din cele două zone erau, evident, incompatibile, având în vedere că separarea lor printr-un gard de care nu treceai fără să ai „pedigree”. Doar că, dacă îl inviţi pe Tudor Chirilă să cânte, „riscurile” sunt asumate: solistul de la „Vama” a invitat lumea de pe margine să vină în faţa celor privilegiaţi, aruncându-le acestora din urmă şi o ironie pe măsura statutului lor: „cred că e destul de greu să staţi pe scaune”.

(Citit de 545 ori, 1 afisari astazi)