Laura Ştefan este expert anticorupţie în cadrul organizaţiei non-guvernamentale Expert Forum. În perioada 2005-2007 a răspuns de politicile anticorupţie în calitate de director în Ministerul de Justiţie. De asemenea, este consultant internaţional pe reforma statului de drept al Comisiei Europene şi al Consiliului Europei.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Laura Ştefan vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului Constanţa noastră, despre ce presupune alinierea legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice la directivele europene, despre celebrul Dosar al Retrocedărilor, în care Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au fost trimişi în judecată încă din 2008, precum şi despre ce se va întâmpla în dosarele de abuz în serviciu în domeniul achiziţiilor publice, odată ce Curtea Constituţională a decis că abuzul în serviciu este constituţional doar dacă implică încălcarea legii.

 

Reporter: La nivel european, domeniul achiziţiilor publice este reglementat foarte strict. Cum caracterizaţi sfera achiziţiilor publice din România?

Laura Ştefan: Domeniul achiziţiilor publice este extrem de strict reglementat acum, statele Uniunii Europene având o marjă extrem de mică atunci când transpun directivele europene pe achiziţii publice. Ne aflăm tocmai într-unul din aceste momente, atunci când ţările membre trebuie să-şi transpună, în legislaţia proprie, directivele pe achiziţii publice. România a reuşit, cu o oarecare întârziere, să adopte legislaţia primară şi, de curând, şi pe cea secundară, ba chiar a început să utilizeze în procedurile de achiziţii noile norme. Ele aduc schimbări faţă de regimul anterior al achiziţiilor publice, schimbări ce vor trebui internalizate inclusiv la nivelul administraţiei publice. Nu e chiar atât de simplu să schimbi paradigma peste noapte.

Vă dau un exemplu: dacă până ieri un indicator de fraudă era spargerea în loturi a achiziţiilor publice, de mâine încolo nu doar că nu mai este un indicator de fraudă, dar este chiar un lucru recomandat. La nivel european s-a ajuns la concluzia că această spargere în loturi cât mai mici ar favoriza dezvoltarea IMM-urilor.

 

R.: Care sunt vulnerabilităţile domeniului achiziţiilor publice din România la momentul actual? Sunt ele acoperite de legislaţia în vigoare?

L. Ş.: Legislaţia asta nu există în vid. Ea se corelează cu legislaţia privind alocările bugetare către autorităţile administraţiei publice. Noi am făcut o analiză pe felul în care se distribuie fondurile de la centru către autorităţile administraţiei publice la nivel local şi e foarte interesant că sunt foarte mulţi bani care se dau din fondul de rezervă sau din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi nu există aproape niciun fel de reguli cu privire la modul în care trebuie repartizaţi aceşti bani către autorităţile locale. Vedem alocări clientelare semnificativ mai mari în an electoral, iar apoi, sigur că dacă banii vin foarte târziu în timpul anului, în octombrie sau noiembrie, posibilitatea de a-i cheltui legal, în conformitate cu normele legale în vigoare este extrem de mică. De aceea, cred că trebuie să facem un pas în spate, să ne uităm la sistem, nu doar la bucăţica de achiziţie publică, trebuie să ne uităm la firmele care câştigă banii ăştia şi care, de foarte multe ori, sunt legate de cei care au dat banii. Nu neapărtat firmele alesului local, dar poate firmele aproapiate partidului sau ministrului care a făcut această distribuţie a fondurilor.

 

„Achiziţiile publice dau spaţiu de manevră şi de negociere incorectă între autorităţile contractante şi companii”

R.: Apropo de alocări clientelare, în ce domenii a ridicat cele mai multe semne de întrebare folosirea banului public?

L. Ş.: Cred că ajunge să ne uităm la dosarele instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie, ca să vedem că niciun domeniu nu a fost ocolit de scandaluri privind achiziţiile publice. De altfel, achiziţiile publice, fiind vorba despre atât de mulţi bani, dau spaţiu de manevră şi de negociere incorectă între autorităţile contractante şi companii. Mai ales în perioade de declin economic, banii publici sunt foarte vânaţi de companii.

 

R.: Ce instituţie ar putea, în opinia dumneavoastră, să monitorizeze cel mai bine marile proiecte de infrastructură din România?

L. Ş.: Ştiţi că am avut acea iniţiativă interesantă cu Ministerul Marilor Proiecte, care s-a dovedit a fi o idee falimentară. Sigur, se poate discuta dacă este vorba despre ideea în sine sau despre persoana ministrului, dar fapt este că proiectele respective au cam stat atâta vreme cât a existat acel minister. Ele se întorc acum la ministerele de linie, unde trebuie din nou preluate, lucru care pentru proiectele mari de infrastructură e destul de complicat, pentru că mutările acestea de competenţă de la un minister la altul, de la o companie naţională la alta nu sunt de natură să construiască un cadru solid şi predictibil pentru ca aceste lucrări să se realizeze într-adevăr. Sunt lucrări care durează ani de zile, sunt proiecte care trebuie bugetate cu foarte mult timp înainte, sunt proiecte pentru care, dacă nu ceri finanţarea la momentul oportun, degeaba ai o idee genială, pentru că acea idee nu va putea fi pusă în aplicare.

 

„Nu este sigur că asumarea politicilor anticorupţie e un lucru despre care nu se va mai discuta sub semnul întrebării.”

R.: Ne puteţi oferi un orizont de timp cu privire la momentul în care România va ajunge la nivelul de non-corupţie al unor ţări occidentale precum Germania sau al unor ţări nordice precum Suedia sau Danemarca?

L. Ş.: Sunt, de firea mea, destul de pesimistă şi nu aş vrea să dau un orizont de timp până la care România va ajunge la nivelul Suediei, pentru că, din păcate, eu nu văd un trend în această direcţie în atitudinea românilor. În afară de sondajele de opinie la care răspundem corect, atunci când mergem la vot, votăm aşa cum am votat la cele mai recente alegeri locale. Şi atunci, nu ştiu dacă schimbarea de mentalitate se va întâmpla într-o generaţie, în două sau în trei. Dar pentru ca această schimbare de mentalitate să se întâmple cândva, ar trebui să continuăm cu ceea ce facem de zece ani încoace (n. r. lupta anticorupţie). Şi nici asta nu este sigur. Nu este sigur că asumarea politicilor anticorupţie e un lucru despre care nu se va mai discuta sub semnul întrebării. Nu e deloc cert că acest domeniu de politică publică îşi va păstra importanţa şi soliditatea în anii care vin.

România e încă pe nisipuri mişcătoare. N-a trecut de momentul de la care putem spune că nu ne mai putem întoarce înapoi. Contextul geo-politic nu este nici el cel mai fericit. Uniunea Europeană este în faţa unor mari provocări şi vorbim despre Brexit şi despre criza refugiaţilor, astfel întât apetitul pentru problemele ţărilor marginale, cum este România, scade. Inclusiv în cancelariile occidentale, care trebuie să se ocupe de probleme stringente care au impact asupra propriilor popoare. Cred că de la un punct încolo va fi vorba despre noi şi despre cât de mult ţinem noi la ideea că România poate fi şi o ţară în care să nu mai fie totul de vânzare.

 

„Faptul că un dosar nu are o soluţie în prima instanţă după opt ani mie îmi ridică multe semne de întrebare”

R.: Într-un interviu pe care mi l-aţi acordat în urmă cu aproximativ doi ani aţi declarat: „Dacă ne uităm la dosarele baronilor locali, inclusiv la cele ale lui Radu Mazăre, observăm că ele trenează la nesfârşit în Justiţie”. În Dosarul Retrocedărilor, în care Mazăre şi Constantinescu au fost trimişi în judecată în 2008, nu există nici până acum o decizie în prima instanţă.

L. Ş.: Dosarul Retrocedărilor domnului Mazăre este o poveste fabuloasă, care nu are încă o decizie în prima instanţă, după atâţia ani. Eu nu cred că există vreo explicaţie rezonabilă pentru care ne aflăm în această situaţie. Dosarele baronilor locali par a fi nemuritoare, spre deosebire de dosarele celorlaţi politicieni care se soluţionează până la urmă, se pronunţă hotărâri definitive, de achitare sau de condamnare. Oamenii care sunt condamnaţi cu executare merg în penitenciare, ies din penitenciare, dar dosarele unora dintre baronii locali trenează la nesfârşit.

Nu ştim cum se va soluţiona dosarul domnului Mazăre, însă faptul că un dosar nu are o soluţie în prima instanţă după opt ani mie îmi ridică multe semne de întrebare. E fabulos, într-adevăr, e un record.

 

R.: CCR a decis că abuzul în serviciu este constituţional doar dacă implică încălcarea legii. Luând ca exemplu achiziţiile publice, ce se poate întâmpla în dosarele în care există un abuz în serviciu, dar prin încălcarea unor decizii, a unor hotărâri, a unor acte administrative, nu a unor legi?

L. Ş.: Dacă e vorba de achiziţii publice, Legea achiziţiilor publice reglementează în maxim detaliu felul în care trebuie derulate achiziţiile publice. Tot ce avem ca act subsecvent are o bază legală. Deci nu există normă în actele subsecvente care să nu aibă o ancoră în legislaţia primară. În foarte multe situaţii, pe care deocamdată le putem doar presupune, vom avea o reglementare de nivel primar, care va fi pusă în discuţie. Dacă nu este vorba despre o reglementare de nivel primar, există şi alte forme de răspundere care pot fi antrenate pentru faptele care generează prejudicii, fie că e vorba de răspundere administrativă, de răspundere contravenţională sau de răspundere disciplinară, dacă discutăm exclusiv despre încălcarea fişei postului. Dar, atenţie! Şi fişa postului se întocmeşte în baza prevederilor din legislaţia primară.

Trebuie să aşteptăm motivarea deciziei Curţii. Cred că pentru o decizie atât de importantă se justifica o comunicare profesionistă pe site-ul Curţii, o comunicare asumată.

 

Sursa foto: Freedom House

(Citit de 1.179 ori, 1 afisari astazi)