Jaipur, venim!

Sub soarele arzător, pe pământul arid şi printre furtunile de nisip au răsărit, unul câte unul, oraşele colorate ale Rajasthanului. Pentru a putea fi recunoscute de departe de către călătorii deşertului, s-a folosit un anume tip de piatră în construcţii  sau au fost vopsite după anumite caracteristici ale oamenilor şi ale locului: Jaisalmeer este denumit Oraşul Auriu, datorită culorii pietrei care s-a folosit iniţial în construcţia palatelor şi a fortăreţelor; în Jodhpur, Oraşul Bleu, brahmanii îşi vopseau casele în această culoare pentru a se deosebi de ale celorlalţi. În timp, tot mai mulţi şi-au vopsit locuinţele în această culoare, pentru a ţine departe de casă arşiţa deşertului. Încununat de palatele sale din marmură albă comandate de zeii din epifaniile conducătorilor vremii, palate ce parcă lucesc în lumina zilei, Udaiphur-ul şi-a atras numele de Oraşul Alb.

Prima noastră oprire în ţinutul Rajasthan (despre care la vremea respectivă nu ştiam că va fi şi ultima) este în Jaipur. În Oraşul Roz, primele palate şi fortăreţe au fost construite din materialele locului: gresie cu tonuri de roşu şi roz. Pe la 1876, oraşul a fost vopsit complet în roz – considerată culoarea ospitalităţii – pentru a întâmpina vizita viitorului rege Edward al VII-lea al Marii Britanii. Capitală administrativă, culturală, educaţională şi economică a statului Rajasthan, Jaipur aduce, an de an, nenumăraţi turişti din întreaga lume, atraşi de pietrele preţioase, bijuteriile (doar indienii „consumă” o mie de tone de aur pe an, traduse în bijuterii, obiecte religioase, ofrande pentru temple) şi materialele deosebite lucrate ireproşabil. Pieţele şi magazinele din vechiul oraş sunt un festival în sine: simţurile îţi sunt ameţite de varietatea ofertelor, de culorile puternice, design-ul inedit, mirosurile îmbietoare. Îţi poţi face curaj să te aventurezi pe străzile lăturalnice, ticsite de localnicii veniţi la cumpărături de straie pentru sărbătoare.

Lasă-te invitat într-un magazin, la un chai servit pe podea, în timp ce ţi se prezintă oferta de mătăsuri şi dantele. Sau bijuterii. Sau un Ganesh mare cât o zi de post, pe care nu ştii cum şi unde o să îl cari, dar nu îl poţi lasă acolo, singur, în magazin! La câte poveşti vei fi adunat din stradă sau de la comercianţi, cui îi va mai păsa de portofelul gol de la sfâşitul zilei?!?

Dacă vizita în Oraşul Roz nu urmăreşte cumpărături nebuneşti, acesta te aşteaptă oricând să îi descoperi istoria. Palatul Vânturilor (Hawa Mahal) este deschis curioşilor, ocazie cu care aceştia pot trage cu ochiul de după zidurile clădirii construite din piatră roşie şi roz la furnicarul din strada principală. Nu eşti deranjat nici de arşiţa de afară şi te poţi bucura de încăperile în care ferestrele cu structura dantelată filtrează razele soarelui în diferite culori. Urci până la etajul cinci al clădirii în formă piramidală, pe rampele înguste unde mijeşte lumina ici-colo, şi te poţi bucura de o privire de ansamblu asupra vechii cetăţi.

Dacă tot străbaţi atâta drum până în India, te gândeşti că poate se cade să îi faci o vizită maharajahului statului, la City Palace. Nu te va întâmpina în persoană, dar de starea ta de bine se vor ocupa arhitectura deosebită şi decoraţiunile palatelor, templelor şi grădinilor ce compun acest complex. Poţi admira ricşele regale folosite de-a lungul timpului, porţile de la Niwas Chowk, pe care sunt frumos reprezentate cele patru anotimpuri şi zeităţile corespondente, sau muzeele care adună o parte din istoria statului.

Ori călare (pe elefanţi), ori pe jos, poţi să urci la Amber Fort, în sunetul bătăilor în nagade. Este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le bifezi în vizita din măreţul oraş. Fie că vizitezi palatul, sălile de audienţă publice sau private sau templele, fie că vrei să vezi cel mai mare tun din lume, un pic mai sus, la Jaigarh Fort sau pur şi simplu să admiri oraşul în culorile apusului de soare, te asigur că India nu te va dezamăgi nici aici, în termeni de descoperiri arhitecturale, istorice şi religioase.

Am părăsit Agra cu Taj Mahal-ul lui, cu aşteptări măreţe pentru următorul oraş, după o cursă nebună în încercarea de a prinde autobuzul. Pe măsură ce ne apropiam cu paşi mărunţi de destinaţia noastră, totul părea să capete o altă formă, alte culori, altă vibraţie. Eram mai emoţionaţi decât înainte de a sosi în India. Aveam lângă noi un cuplu de călători care ne povesteau peripeţiile lor din primele zile petrecute în incredibila ţară: toxinfectie alimentară; povestea şoferului de taxi despre hotelul la care trebuiau să ajungă, cum că ar fi luat foc, dar să nu îşi facă probleme, că are el un văr…; dormit cu rândul în lobby-ul unui hotel obscur, doar să treacă noaptea. Ne aştepta, la finalul cursei, un loc de cazare fără nicio recenzie pe site-urile de rezervări şi un taxi aranjat de acelaşi hotel nimănui cunoscut, însă promiţător în poze.