A doua parte a interviului cu europarlamentarul Monica Macovei este despre prețul crizantemelor într-o țară coruptă, despre confiscarea averilor pitite pe la mătuși, despre efectele plagiatului instituționalizat asupra angajării românilor în Europa, despre intransigență și negociere.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Confiscarea extinsă trebuie aplicată până în august. Dacă nu, vor fi presiuni diplomatice mari.

Reporter: Sunteţi iniţiatorul confiscării extinse la nivel european. Deşi directiva a fost votată din 2014, publicul nu ştie dacă şi în ce condiţii se poate aplica în România această măsură şi ce înseamnă concret? Ce trebuie să facă Parlamentul României pentru a pune în practică directiva europeană?
Monica Macovei: Da, am fost raportorul la PE pentru directiva privind confiscarea extinsă şi confiscarea bunurilor şi banilor puse pe numele unor terţi. Se ştie că la noi se divorţează, se fac donaţii, se pun pe numele prietenilor, rudelor, ca să scape de confiscare; asta nu va mai ţine. A fost adoptată în 2014, de fapt în decembrie 2013 am terminat-o, și are o perioadă de punere în aplicare – directivele se transcriu în legislaţia statelor membre – iar această perioadă expiră în august. Ceea ce înseamnă că guvernul României, prin Ministerul Justiţiei ca iniţiator, trebuie să preia întocmai, în Codul Penal, textul din directiva confiscării extinse şi confiscării de la terţi, tot ce lipseşte din legea românească. Sigur că o puteam face din prima zi, termenul de doi ani şi jumătate a fost un termen maxim. Dacă aveam onoare şi o voiam, o făceam din prima zi, prima săptămână, prima lună. Dar noi ştim că în România cei mai mulţi politicieni nu vor să li se confişte averile, dimpotrivă, încearcă să le pitească, ori pe la rude, pe la mătuşi, ori prin paradisuri fiscale. Dar vor fi obligaţi să o pună în aplicare, şi trebuie să urmărim să fie pusă corect în aplicare, adică să nu se sară cuvinte, să nu se pună virgule care să schimbe sensul…
R.: În termenul acesta, până în august, ea trebuie să fie şi votată de Parlamentul României?
M.M.: Da, aşa trebuie.
R.: Şi, dacă nu va fi votată, ce se întâmplă?
M.M.: Va fi o presiune foarte mare şi din partea Comisiei Europene, şi din partea celorlalte state membre. Pentru că directiva este obligatorie. Comisia face rapoarte tot timpul pentru a vedea cine nu aplică directivele întocmai. Va fi o presiune diplomatică foarte mare, şi din partea ambasadelor din România. Apoi, de câte ori o să fie întâlniri bilaterale cu preşedintele Italiei, Germaniei, Spaniei, Franţei, marii Britanii, o să ni se pună pe masă acest lucru: „Dar tu când introduci în Codul Penal românesc confiscarea extinsă?” Şi acum există confiscare extinsă, dar prin directiva asta se confiscă şi mai mult, adică tot ce nu se poate justifica, atunci când eşti condamnat pentru un sigur act penal.

Despre restaurația corupției: Ei nu se lasă, ei sunt în război cu procurorii, cu judecătorii şi cu poporul român.

R.: Lupta dumneavoastră anticorupţie este arhicunoscută. Sunteţi printre cele câteva femei românce notorii pentru hotărârea arătată în direcţia aceasta. Dar ne confruntăm de ceva vreme cu o serie de lovituri ale părţii adverse: condamnări foarte mici, cu suspendare, pentru fapte grave de corupţie, atacuri din partea CSM şi altor foruri împotriva unor judecători dedicaţi luptei anticorupţie etc. În aceste condiţii, corupţii vor sfârşi prin a prelua din nou puterea, după executarea pedepselor infime, iar lupta anticorupţie va fi bagatelizată. Ce se poate face?
M.M.: Da, ne confruntăm de mult timp cu lovituri din partea adversă, şi loviturile nu privesc numai condamnările, care astăzi, de vreo lună – două încoace, vedem că sunt mai mult cu suspendare, mai mici, nu ştiu de ce… Dar vă aduc aminte de „marţea neagră”, de alte evenimente în care parlamentarii au vrut să se scoată de sub Codul Penal, au vrut să abroge conflictul de interese, iar acum, de exemplu, cred că au şi schimbat regulamentele Camerei şi Senatului, astfel încât să-şi poată angaja rudele, nevasta şi copilul, în cabinetul parlamentar. Adică ei nu se lasă, ei sunt în război cu procurorii, cu judecătorii şi cu poporul român. Poporul român vrea să fie egal cu parlamentarul, nu să fie cocoţat parlamentarul undeva deasupra lui şi pe banii lui.
Mi-e greu să comentez, din poziţia mea, aceste pedepse cu suspendare, destul de uşoare din ultima vreme; dumneavoastră, jurnaliştii, puteţi face mai mult; mă întreb şi eu de ce, o să vedem ce răspuns primim. Dar în niciun caz nu o să ajungem din nou la acea situaţie, de teamă, în care nu erau anchetaţi politicieni. S-a rupt un stăvilar şi s-a pornit un torent la vale. Torentul acesta nu mai poate fi oprit. Mai poate fi îngrădit, la stânga, la dreapta, de diverşi politicieni sau diverşi procurori, judecători care sunt în legătură cu ei, că nici justiţia nu e toată curată, doar o parte sunt profesionişti şi integri, nu sunt toţi, avem şi exemple de corupţie în justiţie…
Trebuie să te duci la vot informat, suntem la 26 de ani după revoluţie, pentru Dumnezeu!

R.: Tocmai asta e teama noastră, că se va opri torentul, că politicieni care poate au făcut şi puşcărie vor reveni în prim plan, vor candida din nou pentru că nimeni nu o să-i oprească şi vor fi aleşi pentru că au notorietate…
M.M.: Eu aş vrea să introduc în lege, dacă aş avea putere – am în program şi în minte această idee – ca parlamentarii condamnaţi să nici nu poată candida. La nicio funcţie publică, europeană, naţională sau locală. Ca să nu mai stăm să convingem oamenii să nu-i voteze. Dar, deocamdată, nu pot să fac asta, pot doar să o enunţ, este în program: da, vrem mandate limitate în timp şi să nu poată candida cei cu probleme penale, un lucru absolut normal şi de bun simţ, pentru că politicienii trebuie să fie cei mai integri din ţară.
Văd şi eu că şi-au depus candidaturi unii condamnaţi cu suspendare, care nu au nicio interdicţie de a fi aleşi, şi unii care sunt în anchetă. Pentru mine, un lucru este clar: oameni buni, nu-i votaţi! Oamenii ăştia revin iar şi iar pe scena politică pentru că-i votaţi. E simplu. După ce îi votaţi, nu vă plângeţi timp de patru ani că vă fură!
Dacă facem un sondaj, 80 la sută dintre români ne spun că sunt furaţi. Partidele politice şi Parlamentul sunt cel mai jos în încrederea populaţiei. Şi, atunci, de ce-i votaţi? Votaţi-i pe alţii! Trebuie să te duci la vot informat, suntem la 26 de ani după revoluţie, pentru Dumnezeu! Iar dacă cineva mai votează pentru un mic, o bere, o sticlă de ulei, un pui, un kil de făină, trebuie să ştie că astea se termină într-o săptămână sau într-o lună, oricât ai trage de ele, şi apoi, restul de patru ani, cât stă omul ăla primar sau în Parlamentul României, te va fura de o mie de ori mai mult. Cum? Păi, dacă va asfalta o stradă sau va construi un rond de flori, ele vor costa de trei – patru ori mai mult decât preţul pieţei, asta înseamnă milioane scoase din buzunarul tău, căci sunt bani publici.
Curtea de conturi din Bucureşti a scris într-un raport pe 2014 că Primăria sectorului 3 cumpăra o crizantemă cu 300 de lei firul, banii cetăţenilor din sectorul 3, fireşte. Ceea ce se întâmplă şi acum. Eu aşa aş face campanie electorală, m-aş duce la uşa omului şi i-aş spune „eu sunt de la primărie, dă-mi şi mie 300 de lei ca să cumpăr o crizantemă!” Cred că doamna Popescu sau doamna Ionescu mi-ar da cu uşa-n cap şi mi-ar spune că sunt nebună. Şi aşa ar înţelege şi ei, alegătorii, ce fac primarii cu banii lor; ei se bucură că le-au pus flori, trebuie să ştie şi cât costă florile astea. Sau promisiuni… nu mai ascultaţi promisiunile lor! Dacă v-au minţit de 26 de ani, ce vă face să credeţi că nu vă mint şi acum?! Sau ce se spune: „au furat, dar au făcut şi lucruri bune pentru noi…”. Haideţi să votăm oameni care fac lucruri bune fără să fure, că există, chiar între noi există. Nu se poate să accepţi furtul, ca om, ca individ, nu se poate să te simţi confortabil cu furtul.
Dacă poporul decide să fie un plagiator în parlament, să fie un corupt în parlament, după aceea nu mai are dreptul să ceară nimic!

R.: Aţi susţinut în Parlamentul European recunoaşterea şi acreditarea studiilor între anumite ţări europene. În contextul corupţiei din sistemul de educaţie, vizibile la vârf – plagiate evidente şi nesancţionate de sistem, acreditarea lucrărilor unor condamnaţi ca fiind ştiinţifice, apariţia unor academii fără suport ştiinţific real – cum apreciaţi educaţia din România prin comparaţie cu educaţia din alte ţări europene şi cum se poate realiza acreditarea studiilor din România?
M.M.: Acreditarea studiilor este obligatorie după ce am intrat în Uniunea Europeană. Problema este că statele membre, de când au văzut că există corupţie la diverse examene în România, că se copiază la bacalaureat, că există plagiate dovedite, nu mai recunosc diplomele româneşti. Ei nu au cum să discearnă care este şi care nu este plagiat, nici nu stau să-şi piardă vremea, și atunci pierd copiii buni, care au muncit, care şi-au dat bacul pe bune, cei care şi-au făcut doctoratele rozându-ţi coatele prin biblioteci. Deci e interesul tuturor, pe lângă principiul moral al unei societăţi sănătoase şi al unei evoluţii pe scara ierarhică, să nu promovezi niciun examen dacă nu ai învăţat la el, să nu-ţi apară nicio carte pe care nu ai scris-o tu. Trebuie să construim asta pentru noi. Trebuie să ne întoarcem la vremurile normale.
Totul s-a declanşat când, sub regimul Iliescu, prin anii 90, s-au dat 15 la sută în plus la salariu pentru doctorate. Şi, în momentul acela, s-a declanşat goana după diplome. Până şi şcoala de poliţie de la Băneasa dă doctorate, acuma chiar ne trebuie doctorat în drept poliţienesc, pe bune! Educaţia e distrusă în condiţiile astea.
Oameni buni, opriţi-vă! Este distrusă calitatea în România, nu mai suntem competitivi. Cine mai angajează din România, când companiile cred că diplomele noastre sunt false?! Toţi avem de pierdut, şi ca ţară avem de pierdut. După aceea ne plângem că suntem trataţi ca ţară de mâna a doua. Nu suntem ţară de mâna a doua, dar ne facem noi singuri. Dar poate nu vrem să fim de mâna a doua şi, din cauza acelor infractori care plagiază, a celor care lasă copiii să copieze, a părinţilor care zic „lasă, nu-i nimic dacă a copiat”, sunt state care nu ne recunosc diplomele. Deci toate aceste „lasă, lasă, lasă că merge şi aşa” ne fac să mergem înapoi, suntem într-un regres îngrozitor. Vrem să ne cinstească alţii, dar hai să ne cinstim noi pe noi mai întâi!
R.: Au apărut anchete jurnalistice dovedind că anumite „asociaţii de cercetare” pe care nimic nu le recomandă în afara folosirii titulaturii de „academie” sunt finanţate de stat cu plata salariilor. Finanţarea se desfăşoară în continuare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce instrumente are cetăţeanul român care plăteşte din buzunarul său aceste extravaganţe şi se confruntă cu impertinenţa parlamentarului român surd la interesul public, dar sensibil la interese private, nelegitime?
M.M.: Tocmai a dat ministrul Curaj o ordonanţă foarte proastă care a ajutat plagiatorii, evident că se bucură foarte mulţi parlamentari care sunt plagiatori sau conducători de doctorate, în fine situaţii în care servesc interese private şi nelegitime… soluţia este simplă: nu-i mai votaţi!
Până la urmă, asta-i democraţia, poporul decide. Şi, dacă poporul decide să fie un plagiator în parlament, să fie un hoţ, un corupt în parlament, şi apoi din parlament se face guvernul, dacă poporul aşa decide, după aceea nu mai are dreptul să ceară nimic.
Şi mai e ceva, trebuie să facem muncă de convingere cu cei care nu înţeleg. Hai să facem saltul ăsta istoric, putem să-l facem, avem un an cu două rânduri de voturi. Nu are rost să-i mai băgăm pe ăştia în Parlament, sunt unii care nu au făcut nimic, se duc acolo ca să scape de anchete penale şi ca să ia un ban, că unii nu au nicio meserie, nu i-ar angaja nimeni nicăieri. Şi-şi mai angajează şi familiile acum, din nou…
Soluţia nu e DNA. Eu nu mi-am imaginat în 2005, când am făcut DNA, că numai DNA singură va curăţa clasa politică. Nici nu se poate aşa ceva. Trebuie ca şi noi, prin votul nostru, să eliminăm aceşti oameni din viaţa publică, să le spunem Plecaţi!, cum le-a spus strada după Colectiv: plecaţi acasă, nu vă mai vrem, PSD – PNL aceeaşi mizerie! Ei nu pleacă pentru că le e bine aici, îşi ascund averile, mai scapă de anchete, de condamnări, mai fac o învârteală, o evaziune fiscală, toate din buzunarul nostru.
România are bani. Problema este să scăpăm de hoţii care ne fură zi de zi. Am dat exemplul crizantemei, mutaţi-l la nivel mai mare, la un spital…
R.: Procentual, câţi bani credeţi că sunt furaţi din bugetul României?
M.M.: Se fură mult, cred că 30 – 40 la sută cel puţin.

Am rămas eu singurul „procuror comunist” din România…

R.: Vi s-a pus eticheta de „procuror comunist”, care este vehiculată de adversari, dar sădeşte îndoiala şi în minţile celor care nu vă sunt nici duşmani, nici prieteni şi vă creează o imagine, per ansamblu, proastă, poate pe atât de proastă în România pe cât este de bună în UE. De ce se întâmplă asta? Poate fi o greşeală de comunicare din partea dumneavoastră?

M.M.: Da, am fost procuror înainte de revoluţie, m-am ocupat cu infracţiuni de drept comun, cu furturi adică, şi în ultimii ani aveam în competenţă furturile din Gara de Nord, adică de bagaje, de portofele, violuri în trenuri şi aşa mai departe. Ca să fii procuror comunist sau judecător comunist trebuia să faci dosare politice, iar ca să faci aşa ceva trebuia să fii procuror şef – eu nu am fost procuror şef – trebuia să fii în organizaţiile de partid şi mai erau din această categorie procurorii militari. Spre exemplu, tatăl meu a dispărut câteva zile de acasă pentru că îi scria scrisori lui Ceauşescu. Şi a fost dus la arestul Securităţii din Rahova, de către procurori militari. Aceştia pot fi numiţi procurori comunişti. Sau judecători comunişti – erau, cred, mai mult şefi de instanţe care aranjau condamnările.
Şi vă mai aduc aminte că eu, în 2005, când am modificat legile justiţiei, chiar am pus o interdicţie: judecătorii şi procurorii care au colaborat cu securitatea să nu mai poată fi procurori sau judecători şi niciun magistrat să nu poată colabora cu serviciile de informaţii, nici cu cele de azi, pe care, în principiu, le considerăm democratice, tocmai pentru că judecătorii şi procurorii trebuie să fie un fel de sfinţi pe pământ, să nu aibă niciun fel de legătură, interes, nimic altceva în afară de a împărți dreptatea.
Greşeală de comunicare?… Ce să spun… am povestit aceste lucruri de mai multe ori. Dar ei repetă şi repetă minciunile, că trebuie să repeţi de multe ori, ca picătura chinezească, și atunci publicul se lasă convins… Eu o să tot încerc să explic aceste lucruri. Cât eram ministrul Justiţiei şi am intrat în Uniunea Europeană, nu mai eram procuror comunist, eram bună, da? Acum, din toată ţara, am rămas singurul procuror comunist…
Ca să nu mai spun că atunci când eram încă procuror, prin 1991-1992, lucram pentru Consiliul Europei şi pentru Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi băteam Albania, Ucraina, Rusia, până-n Siberia, şi alte ţări, toate din fostul bloc comunist, propovăduind aplicarea convenţiei. Şi lucram şi la Comitetul Helsinki pentru drepturile omului, tot aşa, zi de zi mergeam acolo.
R.: Cum de vă lăsau?
M.M.: Nu ceream voie. Îmi luam concediu fără plată. Odată, când am fost invitată să prezint ceva în Parlamentul European, m-am dus la procurorul general, care pe atunci era Cochinescu, şi i-am spus că lipsesc trei zile şi-mi iau concediu fără plată. Şi mi-a spus „nu, dacă PE vrea să invite pe cineva, să mă întrebe pe mine şi trimit eu pe cine vreau” şi i-am spus că au trecut acele vremuri, acum invită nominal, oameni pe care-i cunosc şi-i preţuiesc. Mi-a spus „dacă pleci, atunci vei fi cercetată disciplinar”. Am zis „Bine” şi am plecat. Trebuie să-ţi iei nişte riscuri în viaţă, doar n-o să ascultăm de şefi întotdeauna. Şi chiar e distractiv să le spui nu, când tu ai dreptate, pentru că ei nu se aşteaptă… şi atunci sunt şocaţi şi nu au replică.

Totul e să iasă obiectivul pe care îl ai în faţă şi e bine să nu te uiţi prea mult stânga – dreapta, la cei care te fac procuror comunist…

R.: În aceeaşi ordine de idei, şi cei care vă admiră pentru demersul neîncetat anticorupţie cred că sunteţi mult prea intransigentă, că pentru a face politică eficientă, pentru a ţine mecanismele în stare de funcţionare, mai este nevoie şi de mici compromisuri, pe care nu sunteţi dispusă să le faceţi. Ce credeţi despre asta?
M.M.: Da, sunt intransigentă, sunt fermă împotriva corupţiei, iar corupţia este o temă foarte grea, se scapă foarte greu de ea şi e nevoie de intransigenţă. Dar evident că nimic nu se poate face fără mici compromisuri. Totul este să-ţi stabileşti limita sub care nu cobori. Iar cei care spun că eu nu fac niciun fel de compromis şi ca atare nu se poate lucra cu mine şi nu sunt eficientă mint. Vă aduc aminte că legea DNA a căzut în Parlamentul României şi a trecut după ce eu am negociat cu parlamentarii români, inclusiv cu Voiculescu şi cu alţi penali (alţi penali pe vremea aceea, că dânsul nu era penal pe vremea aceea). Am negociat legea. Am făcut foarte multe promisiuni. Am trecut-o prin guvern. Credeţi că a fost uşor? Am trecut conflictul de interese, ca infracţiune, prin guvern şi parlament. Credeţi că a fost uşor şi nu am negociat? ANI, multe altele, declaraţiile de avere, legea falimentului prin care privaţii şi publicii dau faliment în exact aceleaşi condiţii, statul nu mai are voie să-i ajute pe unii sau pe alţii, după interesele politicienilor, sau invers, să-i „îngroape” – „lasă-l pe ăla să intre în faliment, că dup-aia îi iau terenul”, cum s-a întâmplat la Tractorul Braşov.
Eu negociez, aşa negociez şi în Parlamentul European. Aici nimeni nu are majoritate, nu există majoritate şi opoziţie, ca atare eu mă duc şi negociez de la om la om, şi mă întorc mereu, pentru că, dacă am negociat patru paragrafe cu un grup, la paragraful cinci următorul grup cu care negociez îmi spune că vrea să schimb ceva la paragraful unu şi mă întorc şi renegociez cu primul grup. Eu negociez tot timpul, şi aici, şi acasă. Nu voi negocia niciodată desfiinţarea DNA, de-asta spun că e o limită.
Eu sunt un om care vorbeşte cu toată lumea. Mă duc oriunde şi încerc să conving pe oricine. Dacă e nevoie să mă duc la Voiculescu acum, să-l conving de ceva, mă duc la el, dacă e nevoie să mă duc la Mazăre, oriunde… Totul e să iasă obiectivul pe care îl ai în faţă şi e bine să nu te uiţi prea mult stânga – dreapta, la cei care te fac procuror comunist sau altele, pentru că astea sunt mici înţepături ca să-ţi distragă atenţia de la obiectiv. Tu te duci înainte ca un tanc.
Bine, am dat nişte exemple care poate nu sunt cele mai potrivite, dar am vrut să subliniez o idee.
Şi aici, în PE, negociez și cu extrema dreaptă, şi cu extrema stângă, negociez cu oamenii. De exemplu, cei din ţările nordice nu sunt extremă dreaptă sau stângă în sensul pe care-l înțelegem noi, adică ei au aceleaşi valori, transparenţă, anticorupţie etc. Chiar dacă vor, în plan politic, mai multă suveranitate pentru statele lor, unde ne întâlnim ca interese, pe anticorupţie, antifraudă sau conflicte de interese, ne înţelegem şi discutăm.

(Citit de 851 ori, 1 afisari astazi)