În vizită la mama India. Un… ceva la prima vedere

Am ajuns pe aeroport şi abia atunci am început să mă întreb: ce naiba caut eu aici? Ce a fost în capul meu? Toţi apropiaţii ne-au zis să avem grijă: sunteţi nebuni? Schimbaţi-vă dracului biletele! Vaai, dacă aveau dreptate!?

Din nou: ce căutăm aici? Mirosul asta greu din aer… Poate miroase aşa doar înăuntru. Şi mocheta asta îmbâcsită… Ehh, de la traficul intens. Aud muzică. Muzica de pe fundal e din visele mele. Este dintr-un film cu Chitrangade, cu camere obscure, mirosind a uleiuri volatile, draperii greoaie atârnând pe pereţii încărcaţi cu scene din Kama Sutra. De acolo e muzica. Şi asta mă ţine până ajungem la emigration point. Unde mă loveşte un miros înţepător de transpiraţie. O fi vreo nouă aromă ayurvedică. Ce ştiu eu!? Muzica rămâne în spatele uşilor. „Bună ziua, domnişoară! Cu ce scop la noi în ţară?”. Dacă mi-ai citi gândurile, ai înţelege că nu mai am nici cea mai vagă idee. „Vă rog să treceţi adresa exactă! Vă dorim şedere plăcută!”

După câteva încercări eşuate de a găsi un taxi, ne salvează un UBER. Greeeu, tare greu. A trebuit să îi explicăm şoferului, cu GPS-ul în faţa lui, pe unde să meargă. „Nu, nu! Nu faceţi dreapta aici. Urmăriţi GPS-ul. Spune să mergeţi drept. Mergeţi drept!”.  „Bine, fac aici dreapta”, zice pe un ton cumva dojenitor. Ajungem la hotel, după o oră şi 30 de minute, pe un drum care, în mod normal, dura 45 de minute. „Opriţi aici! AICI!!… acolo…”.

Umezeală. Mirosul greu, din nou. Ehh, măcar nu e gunoi. În jur, totul parcă stă să cadă pe tine. Şi mucegaiul ăsta… Urcăm nişte scări înguste. „Băi, Lord Shiva, unde naiba ne-ai adus?”. Mirosul de cardamom îmi îmbie simţurile amorţite. „Bună ziua! Bine aţi venit!” Ne întâmpină zâmbete şi ochi mai calde decât temperaturile de afară. Eheee! Înăuntru nu-i leopardul!! Acum, nu aş mai părăsi camera asta. Hai să îi chemăm pe ăştia la noi în vizită, ar încăpea aici. Şi ne pot povesti ei, cu cuvintele lor, cum e pe la ei. Ne pot face şi un dans tematic.

După câteva ore de somn, ieşim din nou în strada aglomerată: apă şi banane! Să ni se mai ducă nodul din gât.

Păstrez intimitatea camerei pentru noi şi înfrunt străzile. Pff! Ce naiba or găti ăştia aşa, aici? Miroase de îţi vine să testezi acum eficacitatea vaccinurilor ălora…  Ia uiteee! „Hoteel Ra..hat”. Ehh, ştiu ei ce ştiu! Nu îmi aud gândurile aici, în stradă. Pentru că la orice maşină oglinzile laterale retrovizoare sunt opţionale; la fel şi becurile alea, cum s-or numi ele; şi pentru că nu contează pe ce parte a drumului se circulă, important e să ajungi primul la destinaţie. Orice problemă ai avea în trafic, claxonezi cu încredere. Să înţeleagă fraierii aia, care vin toţi de pe contrasens, că doar tu eşti pe partea corectă a drumului.

Ştii senzaţia aia pe care o ai sub apă, aia în care sunetele sunt distorsionate? Te apasă apa şi te mişti greoi. Aşa ne-am simţit noi, pentru câteva zile, în Bombay. Prima oprire în India, în excursia noastră de şase săptămâni acolo.