„GOLANI” ŞI „MINERI” PE STIL NOU LA CONSTANŢA

Sunt sigură că toţi politicienii din România aşteaptă ca oamenii să uite, aşteaptă ca indignarea să scadă şi să dispară treptat, aşteaptă ca lumea să obosească să mai iasă în stradă şi să le ceară să plece acasă. Mi-i imaginez discutând între ei şi ridiculizând protestele românilor, cu acel aer atoateştiutor, în ideea că „nu pot ei să protesteze cât putem noi să răbdăm, cu nesimţirea educată în atâţia ani de cvasi-democraţie şi de domnie a corupţiei”.

Alături de uitare şi oboseală, politicienii mizează şi pe dezbinare: şi-au scos postacii la atac pe Facebook, şi-au scos pesediştii mascaţi în stradă, au apelat şi la galerii pregătite cu scandări pentru orice ocazie, care să confişte prin volum şi experienţă de stradă orice manifestaţie cinstită.

Mai au câteva atuuri în mânecă, şi anume orgoliile politicienilor în faşă, care vor să-şi impună deciziile de a manifesta aşa sau altminteri, pe loc sau în marş, pentru orice alegere fiind de găsit argumente puternice şi aliaţi cu spiritele înfierbântate. Mai sunt aceia care se laudă că ei (ba ei!) au scos oamenii în stradă, colectând puncte pentru viitoare acţiuni ori afaceri, sau pun paie pe foc, exploatând în folos personal mici conflicte localizate strict, sperând să le vadă extinzându-se ca un incendiu.

Aseară, la Constanţa, la protestul cu un număr modest de manifestanţi (maximum 400), l-am auzit pe unul care se erijează în lider (nu-i dau numele pentru că nu vreau să-l fac de râs şi pentru că nu sunt convinsă de reaua lui credinţă şi mă gândesc că poate înţelege şi se potoleşte) cum, în încercarea de a-i ţine pe participanţi pe loc, îi făcea „GOLANI” pe cei ce, cu o zi înainte, cu două zile înainte şi cu trei zile înainte au condus marşurile prin oraş care au mobilizat între 4000 şi 7000 de protestatari. Ciudata alegere a insultei îl plasează pe emiţător în tabăra celor ce încercau să spargă demonstraţia din 1990, din Piaţa Universităţii, un fel de MINER pe stil nou sau un fel de progenitură sinistră a lui Ion Iliescu (nomen odiosum!).

Urmaşul lui Iliescu mi-a mai spus, indignat, că Iohannis s-a consultat numai cu „sorosiştii” (adepţii lui Soros, deci), fără să-mi poată  semnala cu ce anume din revendicările aşa-zişilor sorosişti nu este de acord, de vreme ce unele dintre ele se regăsesc în toate listele de revendicări, apărute din toate sursele, iar celelalte sunt tot cereri democratice, foarte pertinente, reieşite din experienţa multor ani de activism civic.

Aceiaşi „mineri” îi acuză pe unii dintre participanţii la manifestaţii că „au de gând să candideze”, de parcă ar fi ceva de rău, în contextul în care ne văităm că nu avem cu ce, cu cine să înlocuim actuala clasă politică. Iar unul dintre tinerii lideri ai marşului a fost acuzat că ar „compromite” Asociaţia Elevilor din Constanţa, de parcă participarea la marş ar fi ruşinoasă.

Ultima găselniţă pentru a ţine oamenii în casă este aceea de a identifica tot felul de personaje, minore în peisajul social al Constanţei, dispuse să declare că protestele au fost politizate şi că nu mai este vorba despre manifestaţii cu un caracter civic.

Mai avem cinci minute până la „NU NE VINDEM ŢARA!”, scandare ce va alunga definitiv din stradă orice om de bun simţ, rămânând doar câte o mână de troglodiţi de care găştile de politicieni veroşi vor putea face mişto în voie, iar manifestanţii anti-corupţie se vor ruşina.

Este evident că presiunea străzii constituie un factor esenţial în actualul context. Cu cât vor înceta mai curând protestele, cu atât vor fi uitate mai repede revendicările, cu atât ne vom întoarce mai degrabă la resemnarea care preceda şi a făcut posibilă tragedia din clubul COLECTIV.

Căci ziua în care renunţăm este ziua în care murim!

Până acum, anticorpii democraţiei au reuşit să învingă toate aceste piedici puse de puterea politică şi de oportunişti. Eu, una, am credinţa că moartea celor 44 de tineri a provocat o traumă atât de adâncă, de gravă, încât va conduce la o schimbare radicală a mentalităţii generale. După ce am văzut la ce poate duce corupţia generalizată, vreau să cred că fiecare dintre noi va reacţiona diferit la orice semn de abatere de la moralitate. Că nu vom mai da şpagă, nici măcar leul acela şoferului de pe autobuzul RATC, că nu vom mai tolera munca şi comerţul la negru şi vom cere bon fiscal pentru orice bănuţ cheltuit, că nu vom mai primi bani ca să participăm la mitinguri sau ca să votăm pe unul sau pe altul, că nu vom mai tolera servirea cunoscuţilor pe uşa din spate în timp ce noi stăm la coadă la instituţiile de stat, că nu vom mai semna de formă instrucţiuni de protecţie a muncii sau de apărare în caz de incendii, că nu vom mai tăcea în faţa nedreptăţilor evidente, în faţa favorizării celor bogaţi şi vocali în dauna celor săraci şi silenţioşi.

Dacă şi acum ne lăsăm învinşi de manipulare şi minciună, altă ocazie nu se va ivi prea curând. Sau nu se va mai ivi deloc.

Căci ziua în care renunţăm este ziua în care murim!