Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa trebuia să aprobe, în şedinţa de ieri, preţul local pentru populaţie al energiei termice în sezonul rece 2016-2017. Proiectul a fost însă retras de pe ordinea de zi din considerente… financiare. Asta, fiindcă bugetul municipalităţii va fi „uşurat” de aproximativ patru milioane de euro, bani care vor ajunge în conturile firmei FinCoGeRo, ca urmare a unui proces intentat împotriva administraţiei locale, proces câştigat de italienii de la FinCoGeRo.
„Pregătisem bugetul pentru sezonul rece 2016-2017, am făcut o estimare de furnizare a gigacaloriei către populație printr-o analiză făcută cu RADET și cu CET, plecând de la prețurile actuale, am încercat să văd cât de mult pot să mă duc și să subvenționez prețul gigacaloriei, care ar fi impactul dacă am păstra prețul la 250 de lei. De altfel, hotărârea pe care am pregătit-o pentru astăzi era aceea de menținere a tarifului de 250 de lei către populație”, a declarat primarul Constanţei, Decebal Făgădău, la începutul şedinţei. El a menţionat însă că va identifica resurse în bugetul local astfel încât preţul gigacaloriei să fie suportabil pentru constănţeni, în sezonul rece. În această ordine de idei, primarul a declarat şi că va face demersuri către Guvernul României pentru a solicita ajutor „în vederea traversării în condiţii de siguranţă şi la un nivel de suportabilitate a sezonului rece 2016-2017”.
În ceea ce priveşte suma necesară subvenţionării preţului gigacaloriei suportat de constănţeni în sezonul rece, Făgădău a precizat că ar fi vorba despre 66 de milioane de lei, dar asta „în condiţiile în care, nota bene!, nu se majorează preţul”: „Dacă preţul rămâne la 430,55 de lei, cu cele două componente, CET plus RADET, şi nu se majorează niciuna dintre ele, doar pentru a subvenţiona de la 430,55 la 250 de lei, efortul asupra bugetului pentru sezonul rece este de 66 de milioane de lei, împărţindu-l pe o lună şi jumătate în 2016 şi trei luni şi jumătate în 2017”, a explicat şeful municipalităţii constănţene.
Fiind an electoral, cu alegeri parlamentare în luna decembrie, e puţin probabil ca administraţia publică să nu identifice, în bugetul local, surse pentru a asigura subvenţionarea preţului gigacaloriei.
Sursa foto: cugetliber.ro
Nici un comentariu