Social-democratul Decebal Făgădău a făcut, azi noapte, la aproximativ trei ore după închiderea urnelor, primele declaraţii post-alegeri, de la sediul său de campanie. „Flancat” de echipa sa de consilieri locali, acesta a afirmat că e în măsură să comunice presei „rezultatul aproape final al numărătorii paralele”: „PSD a câştigat funcţia de primar al municipiului Constanţa la o diferenţă de peste 7.000 de voturi. Rezultatul din această seară pe de o parte ne mulţumeşte, iar pe de altă parte mă face să mă gândesc că, în viitor, va trebui să facem ceva mai bine şi nu doar noi, ci întreaga clasă politică. Prezenţa scăzută la vot în municipiul Constanţa constituie un vot de blam pentru întreaga clasă politică din Constanţa”, a declarat Decebal Făgădău.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Acesta şi-a felicitat „în egală măsură toţi competitorii politici” şi a menţionat că îşi doreşte ca în noul consiliul local să existe un singur partid, pe care l-a numit „partidul constănţenilor”.
Făgădău a precizat, de asemenea, că după comunicarea rezultatelor finale oficiale va susţine, alături de echipa sa, o conferinţă de presă.

Prezenţa la vot la alegerilor locale 2016 a fost, în municipiul Constanţa, de doar 40,36%.

 

(Citit de 181 ori, 1 afisari astazi)