Politicieni reciclaţi, certaţi cu legea, traseişti politici, oameni care n-au lucrat niciodată în administraţia publică locală şi nici n-au condus vreo instituţie importantă, vânători de succes facil. Aşa se definesc, în linii mari, candidaţii la Primăria Constanţa, ediţia 2016. Există, desigur, şi excepţii. Însă cei mai mulţi dintre aspiranţii la mandatul de primar al Constanţei sunt nişte cvasianonimi pentru electorat.
Şi, nu mai puţin important, ca şi la alegerile locale din 2012, aşa numita „dreaptă” din Constanţa face ce ştie ea mai bine: oferă circ de cea mai proastă calitate, cu prea mulţi candidaţi care nu au nimic de oferit. Adică se autosabotează. Îşi împarte voturile, lăsând drum liber unicului candidat de stânga.
Vom face, în cele ce urmează, o trecere în revistă succintă a candidaţilor fie anunţaţi, fie doar vehiculaţi, până la acest moment, în contextul proximului scrutin local.
De departe, cele trei nume care contează sunt cel al actualului primar interimar, social-democratul Decebal Făgădău, cel al liberalului Vergil Chiţac, fostul rector al Academiei Navele „Mircea cel Bătrân”, şi cel al fostului prefect al judeţului Constanţa, Claudiu Palaz (PMP). Ei sunt cei care îşi dispută procentele şi care, evident, au cele mai mari şanse. Dar nu despre ei este vorba în ecuaţia prezentă, ci despre cohorta de candidaţi care nu contează şi mai ales despre faptul că vorbim despre o dreaptă extrem de fragmentată care, ca de atâtea alte ori, face dovada perfectă a capacităţii sale de a se autosabota.
Spre exemplu, senatorul Gigi Chiru, condamnat în primă instanţă la închisoare cu suspendare, pentru că ar fi dat mită electorală pentru alegerile locale din 2012, fost lider al vechiului PDL Constanţa, a ales, recent, să treacă din tabăra PNL în cea a partidului fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Aşa numitul ALDE. O formaţiune politică fără substanţă şi total lipsită de importanţă în plan local. Alegerea lui Chiru vine după ce, în 2012, a eşuat lamentabil în cursa pentru Primăria Constanţa.
Mihai Petre, tânărul care a trecut prin PDL, prin Forţa Civică şi prin M10 şi care nu a reuşit niciodată, în pofida eforturilor sale şi a muncii depuse în calitate de consilier judeţean, să devină un nume care să conteze în politica din Constanţa, a decis să încerce marea de degetul. Adică o candidatură independentă la Primăria Constanţa. Va fi o candidatură sortită eşecului.
Vasile Roşu. Numele său este vehiculat din partea UNPR, partidul generalului Oprea. Vasile Roşu este consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa care, însă, nu s-a remarcat decât prin faptul că are dificultăţi în a citi la prima vedere textul unui proiect de hotărâre. Iar asta, în şedinţă publică.
Avocatul Dumitru Bădrăgan, candidatul PRU la Primăria Constanţa, merge, şi de această dată, pe mâna unui partid care nu contează. Electoratul constănţean nici măcar nu ştie ce înseamnă PRU (Partidul România Unită).
PNŢCD Constanţa l-a scos la înaintare, pentru mandatul de primar, pe artistul plastic Gheorghe Caruţiu. Arta şi politica nu fac casă bună, mai ales în PNŢCD, devenit, la Constanţa, de ani buni, istorie.
În perspectiva scrutinului din iunie se vehiculează, mai nou, şi numele lui Andrei Popescu, preşedintele Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine. E drept că Popescu a avut o serie de acţiuni menite să atragă atenţia asupra unor probleme neglijate de actuala administraţie publică locală dar, în afară de gălăgie şi comunicate de presă, tânărul nu se poate lăuda cu mare lucru.
În seria candidaturilor care nu contează intră cea a lui Claudiu Ceti (Partidul Puterii Umaniste), doar vehiculată, nu şi confirmată, a lui Ionuţ Budi, proprietarul clubului Luv din Constanţa, care şi-ar dori o candidatură independentă, şi cea a lui Sunay Omer, din partea PND.
Nici un comentariu