Când am început să realizez că urmează să îmi mut domiciliul în Anglia, tot atunci au început să apară şi primele griji cu privire la cunoştinţele pe care le aveam în materie de limba engleză. Îmi era teamă că cineva ar putea să mă întrebe ceva, iar eu nu aş şti să răspund corect gramatical. Îmi era chiar ruşine la gândul că mă mut într-o ţară străină şi aş putea avea probleme lingvistice. Ştiam limba engleză bine, dar departe de perfecţiune.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Când am ajuns în Londra şi am început să comunic în altă limbă decât a mea am constatat că nu aveam atât de multe lipsuri, dar nu eram nici la un nivel avansat, aşa cum îmi doream şi cum ar fi fost ideal. Era o pretenţie pe care o aveam eu de la mine, nu şi ceilalţi. Pe englezi părea să nu îi deranjeze atât de mult stângăciile mele în încercarea de a mă exprima corect. Ba chiar cei mai mulţi păreau uimiţi că am o engleză „atât de bună” având în vedere perioada scurtă de când mă aflam în Anglia. Cei mai mulţi m-au încurajat şi mi-au spus să am răbdare.

Altfel stau lucrurile când vine vorba de românii care au contribuit la degradarea reputaţiei noastre în străinătate. Şi, da, aveam o reputaţie, chiar una bună, atent construită de cei care au plecat peste hotare imediat după anii `90 şi până în 2007, când România a intrat în UE şi brusc ţara noastră a început să se „golească”.  Mă refer în special la aceia care s-au gândit că străinătatea este pentru toţi şi că toţi merită să trăiască mai bine. Mulţi au reuşit prin muncă şi respect. Şi mai mulţi, însă, au reuşit, fără un efort prea mare, să strice mai mult decât a fost construit. Din harnici şi muncitori, cum se spunea despre ei că sunt, românii au ajuns bătaia de joc a întregii Europe şi puţini mai sunt cei care, prin felul lor de a fi, reuşesc să mai şteargă un pic din noroiul cu care ne-au mânjit francezii, nemţii şi englezii.

Nu condamn pe nimeni care încearcă să îşi construiască aici (în Anglia) sau în oricare altă ţară, un viitor mai bun. Din acelaşi motiv am plecat şi eu. Ce nu pot să înţeleg este vasta ignoranţă a unora şi nemărginita lene a altora. Cum să poţi învăţa şi vorbi o altă limbă, când tu nu o ştii bine nici pe a ta? Am avut un şoc când am văzut cu ochii mei cum români de-ai noştri veniţi în Anglia să muncească nu ştiu să îşi scrie corect nici propriul nume. Atunci am constatat că lipsa unei cratime devine ceva minor în comparaţie cu neputinţa de a te semna. Însă parcă nici asta nu mai pare la fel de important când întâlneşti situaţii în care oamenii sunt chemaţi la muncă şi refuză pentru că: „Păi, mâine, de joi… încep aşa, în mijlocul săptămânii?? Nu se poate de luni?”. Şi este doar un exemplu. Mulţi au noroc şi îşi găsesc un loc de muncă (dacă îl şi caută) pentru care nu au nevoie de prea multe cunoştinţe în materie de limba engleză, însă alţii sunt găsiţi de autorităţi locuind pe străzi, în corturi improvizate sub poduri sau în păduri. Bineînţeles că cei mai mulţi sunt trimişi acasă, în timp ce alţii doar îşi mută „domiciliul”.

Înţeleg că se pleacă din România din disperare, dar nu te poţi aştepta să găseşti un loc de muncă în două zile, nu poţi pleca singur, fără niciun ban sau fără măcar câteva rude ori cunoştinţe stabilite deja aici.

Pentru că există şi în Londra o mare comunitate de români, o bună parte dintre englezi au început să „prindă” câteva cuvinte din limba noastră. Pe primul loc sunt, desigur, înjurăturile sau „complimentele” adresate sexului frumos. Dar în mintea multora dintre românaşii noştri nu încape ideea că poate şi englezul a început să priceapă, aşa că nu încetează să comenteze despre toată lumea şi despre orice, oriunde: în metrou, în staţie, pe stradă, în magazine sau în restaurante. Cine se mai gândeşte că cel despre care vorbeşte poate fi chiar un român! Ca să nu mai spun că am colegi din Spania care înţeleg destul de bine româneşte. Cum să mai aibă o impresie bună despre români când îi aud dându-şi cu părerea pe la colţuri despre te miri cine?!

Aşa e, nu ar trebui să îi băgăm pe toţi românii în aceeaşi oală, însă, din păcate, necivilizaţii sunt cei care lucrează din greu la eticheta care ne este pusă tuturor, la reputaţia care ne apasă pe toţi. Aşa cum citeam pe un site de socializare acum câteva zile: „Duşmanii românilor din străinătate sunt tot românii…”

(Citit de 602 ori, 1 afisari astazi)